Maria Cella Delavrancea-Lahovary (n. 15 decembrie 1887 - d. 9 august 1991 )
Maria Cella Delavrancea-Lahovary (n. 15 decembrie 1887 - d. 9 august 1991) pianistă, scriitoare şi profesoară de pian, fiica cea mare a scriitorului Barbu Ştefănescu Delavrancea, soră a arhitectei Henrieta Delavrancea, a Niculinei Delavrancea şi a lui "Bebs" Delavrancea, membră a cenaclului lui Eugen Lovinescu.
Căsătorită cu Viorel Virgil Tilea în timpul Primului Război Mondial (divorţată), cu Aristide Blank (divorţată), cu Philippe Lahovary.
Una din prietenele intime ale reginei Maria a României.
A fost fiica Mariei (n.Lupaşcu) şi a scriitorului Barbu Ştefănescu Delavrancea.
Cella Delavrancea urmează studii de pian, la început în familie, apoi la Conservatorul din Bucureşti, urmate de un stagiu de perfecţionare la Paris.
Întrucât tatăl său, scriitorul Barbu Ştefănescu Delavrancea era un apropiat al familiei Caragiale, a crescut alături de fiii şi fiica lui Caragiale, pe care i-a evocat în cărţile sale cu caracter memorialistic.
În anul 1909' Ion Luca Caragiale scria despre ea:
„Un copil minune, Cella Delavrancea, care domesticeşte un monstru sălbatic: Arta. (Ion Luca Caragiale, Universul, 1909, 4 mai, p. 1)”
Concertează în Europa, de multe ori în duet cu George Enescu, cu care urcă pe podium în recitaluri de sonate. Îşi face debutul literar în revista lui Tudor Arghezi, Bilete de papagal, în 1929.
Este autoarea unor nuvele, romane şi texte cu caracter memorialistic.
Din 1950 începe cariera didactică, mai întâi ca profesoară la Liceul de muzică din Bucureşti, între 1950 şi 1954, predând apoi pianul la Conservatorul de muzică din Bucureşti, din 1954 până la ieşirea la pensie. Mulţi pianişti celebri au fost elevii săi: Nicolae Licăreţ, Dan Grigore, Radu Lupu. Cu Dan Grigore stabileşte o colaborare şi o prietenie artistică de lungă durată. Din anul 1935 publică proză, amintiri sau susţine cronica muzicală şi plastică în "Cuvântul", "Muzica şi poezia", "Timpul", "Curentul", "România literară" (1940), "Revista Fundaţiilor Regale" ş.a. După anul 1950, colaborează la "Contemporanul", "Gazeta literară", "Secolul 20", "Caietele Mihai Eminescu".[2]
A scris şi a publicat sute de cronici muzicale şi de texte consacrate fenomenului muzical. Editorial, debutează în 1946 cu volumul de nuvele Vraja, premiat în manuscris, de Editura Cultura Naţională. În nuvelele din volumul Vraja, Cella Delavrancea cultivă mai ales stările sufleteşti, ritmate după canoane discret muzicale. Interesul scriitoarei este îndreptat înspre lumea sufletească, a percepţiilor şi a împrejurărilor favorabile "vrajei". Cronicile din volumul Arpegii în ton major (1970) dezvăluie "cea mai pătrunzătoare inteligenţă muzicală" (Şerban Cioculescu) din scrisul românesc. Portretele, amintirile, notele de călătorie din Mozaic în timp sunt transcrieri ale unor impresii, disecate până la cele mai fine nuanţe. Volumul Trepte muzicale (1984) cuprinde texte radiofonice din perioada 1942-1944.
Volumul Scrieri (1982) îi antologhează întreaga operă literară, iar în Dintr-un secol de viaţă (1987) apar pe lângă paginile memorialistice, câteva portrete excepţionale prin valoarea lor: Serghei Rahmaninov, Ferruccio Benvenuto Busoni, Rainer Maria Rilke, Paul Valéry, Gabriel Fauré.
Extrem de longevivă, a fost primul artist din istoria culturii române care a participat la sărbătorirea propriului centenar, în 1988, la Ateneul Român, printr-un concert de gală în care a cântat alături de pianistul Dan Grigore.
Este cunoscută şi pentru legătura sa romantică cu profesorul Nae Ionescu.
A scris ,,O vizită în atelierul lui Brâncuşi", o întâmplare adevărată din viaţa scriitoarei care are loc la Paris în anul 1922.
Moare la vârsta de 104 ani.
Volume publicate
Vraja, nuvele, Cultura Naţională, 1946
O vară ciudată, roman, 1975
Arpegii în ton major, Bucureşti, 1970
Mozaic în timp, Impresii. Călătorii. Portrete. Amintiri, Bucureşti, 1975
Trepte muzicale, Bucureşti, 1984
Dintr-un secol de viaţă, îngrijire şi introducere Valeriu Râpeanu, Bucureşti,1987
Scrisori către Filip Lahovari, ediţie bilingvă româno-franceză, îngrijire şi prefaţă Constantin Mateescu, Bucureşti, 1998
|
Constantin Popescu 8/17/2019 |
Contact: |
|
|
