Identitatea culturală
Pe ideea pe care am scris -o in ultimul număr al Observatorul,, de data aceasta vreua să continui pe tema culturii.
Trăitul în Canada, o țară multiculturală, este un cadou, nu există niciun dubiu în acest sens.
Oportunitățile sunt abundente, dacă suntem suficient de ambițioși și curajoși să le punem la punct.
Carpe Diem, ca să zicem. Și totuși, e posibil ca, tocmai pentru că trăim într-o societatea multiculturală, pierdem ceva care este mult mai important?
De exemplu, identitatea noastră de români, ca europeni de est, sau ca europeni, pur si simplu?
De-a lungul anilor, o idee a apărut în conversații cu prietenii mei.
Majoritatea oamenilor (care locuiesc aici) când mă întâlnesc sunt mereu surprinși că am petrecut primii 11 ani din viața mea în România. « Nici măcar nu se aude accentul, » îmi spun ei, ca și cum am nevoie de un fel de aprobare, un fel de afirmație că « da, esti canadiană suficient pentru noi ».
De când până când trebuie să renunț la o parte din identitatea mea, pentru a aparține celeilalte?
În ultimii ani, am dezvoltat câteva relații cu colegi din Europa de Est (nu necesar români). Aceste prietenii îmi hrănesc sentimentul de apartenență și mă simt în largul meu, exprimându-mă mai uşor, fără teamă de represalii. Vorbim despre lume, politică, viață în general, dar fără să ne atacăm personal dacă nu suntem de acord cu ceva, cum se întampla de obicei in societatea occidentală.
Totuși, am descoperit că, deși prietenii mei din Europa de Est sunt bine versați în cultura și istoria țărilor noastre respective, sau manifestă interes pentru acestea, există o mare diferență între viața pe care am fi avut-o trăind acasă, mai ales comparata cu viaţa de aici, în Canada. Nu înseamnă neapărat că una e mai buna decât celălalta. Canada are multe de oferit din perspectivă economică, de viitor. Dar din punct de vedere cultural? Istoric?
Tinerii europeni care cresc în Canada de obicei participa la școli de limbi specifice (de exemplu, să înveţe limba română, sau sârbă, croată, etc.) unde li se predă limba țării maternă. Dar ce-i de istoria lor? Cultura lor? Acel mic « ceva » care face parte din identitatea lor? Și pe de o altă parte, crescând fără asta, e posibil că tinerii vor fi cumva mai putin dezvoltaţi decât ar fi fost altfel?
Nu, nu necesar. Dar identitatea noastră europeană e la fel de importantă ca și cea canadiană. Și este o linie fină între adoptarea multiculturalismului și uitarea culturii pentru a ne asimila cu alta. Nu este nimic rău în a dori să aparții. Ca oameni, suntem animale sociale, iar dorința de a aparține este în ADN-ul nostru.
Cu toate acestea, e la fel de important sa învățam copii noștri istoria țării lor – precum și cea a Canadei. Eu am avut şansa să învăț ambele. Aceste cunostinte mă ajută când ceva american mă întreabă despre ţara mea, să pot menţine o conversație despre România, precum si Canada.
Trebuie să ajutam copii nostri să cunoască istoria Romaniei, şi cultura, pentru că școlile de aici nu le vor învăța. Este un trecut prea bogat, plin de prea multă cultură, pentru a se pierde sau a fi uitat în ceața corupției politice actuale și a sărăciei care a atacat țara noastră.
Si nu e greu, acest pas către învaţătură.
Când am ajuns la universitate, m-am îndreptat către științe politice și limbi.
În acest sens, mi-am concentrat cursurile asupra politicii est-europene și a istoriei, în efortul de a umple golul pe care sistemul școlar canadian îl lăsase în mine. Îmi amintesc că am învățat istorie, precum și limba – și altele – în Romania. Ambele aspecte au fost importante, unul la fel ca şi celălalt.
În Canada, am câștigat mult – dar am pierdut partea culturală.
Totuși, am găsit o cale, propria mea cale, pentru a învăţa ceea ce e important pentru mine, şi e ceva foarte posibil pentru toţi copii de imigranţi. Mergeţi înainte, dar fără să uitaţi.
Lucraţi pentru un viitor mai bun, dar fără a pierde trecutul.
Și reamintiţi copiilor dvs că distanța geografică nu trebuie să însemne ignoranțţă.
|
Alexa Whitewolf 8/13/2019 |
Contact: |
|
|
