Vinovat de iubire
La adio tu! -
Se află litere și farduri
Și niște munți sunt între noi
Dosare-nchise triste garduri
Și nici n-o să mai vină apoi.
În pragul iernii absolute
Săruta-mi tâmpla albă, hai
Și apoi scufundă-te și du-te
În orizontul altui grai.
De ce să-ți spun la revedere
N-aș mai avea niciun motiv
Adio drepturile-și cere
Căci te-am pierdut definitiv.
Și de la mine pân’ la tine
Cuvântul însuși va-ngheța
Nici să te strig nu știu prea bine
Iubita mea, pierduta mea.
Când te-am văzut ultima oară
Știai și tu, plângeai și tu
Și ai plecat cu tot cu gară
Nici tren nu mai există, nu.
Eu m-am întors încă o dată
Voiam să vin pe urma ta
Dar unde-i linia ferată?
Parcă a luat-o cineva!
Eu ți-as mai spune amănunte
Destinul de-aș putea să-l schimb
Iubita mea de peste munte,
Iubita mea de peste timp.
Pe cea de atunci nu o voi găsi-o
Și eu acela am murit
Sub cinic nuclear adio
Noi bietul cuplu pârjolit.
Nici nu pot nimic să-ți spun
Pe curând sau rămas bun
Apăru numai nu
La adio tu!
Repetabila povara
Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.
Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc
De atâţia copii şi de-atât nenoroc
Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.
Ce părinţi? Nişte oameni, acolo şi ei,
Care ştiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, şi ce chin, cât nesomn!
Chiar acuma, când scriu, ca şi când aş urla,
Eu îi ştiu şi îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, şi de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părinţii bătrâni
Dacă lemne şi-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit trişti în casele lor...
Între ei şi copii e-o prăsilă de câini,
Şi e umbra de plumb a preazilnicei pâini.
Cine are părinţi, pe pământ nu în gând,
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinţi, ci părinte de fii.
Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinţi? Mai au dânşii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,
Umiliţi de nevoi şi cu capul plecat,
Într-un biet orăşel, într-o zare de sat,
https://Versuri.ro/w/bdy1
Mai aşteaptă şi-acum, semne de la strămoşi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoşi,
Şi ca nişte stafii, ies arare la porţi
Despre noi povestind, ca de moşii lor morţi.
Cine are părinţi, încă nu e pierdut,
Cine are părinţi are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem şi noi însine ai noştri copii.
Enervanţi pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Şi în genere sunt şi niţel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac paşii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui şi explici,
Cocoşaţi, cocârjaţi, într-un ritm infernal,
Te întreabă de ştii pe vre-un şef de spital.
Nu-i aşa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simţi şi ei ştiu că-i aşa
Şi se uită la tine ca şi când te-ar ruga...
Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe conştiinţă povara acestui apus
Şi pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au şi ne cer.
Iar când vom începe şi noi a simţi
Că povară suntem, pentru-ai noştri copii,
Şi abia într-un trist şi departe târziu,
Când vom şti disperaţi veşti, ce azi nu se ştiu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Şi nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Şi de ce încă nu e potop pe cuprins,
Deşi plouă mereu, deşi pururi a nins,
Deşi lumea în care părinţi am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.
Ruga pentru parinti
Enigmatici si cuminti
Terminandu-si rostul lor,
Langa noi se sting si mor,
Dragii nostri, dragi parinti.
Cheama-i doamne inapoi,
Ca si-asa au dus-o prost
Si fa-i tineri cum au fost
Fa-i mai tineri decat noi.
Pentru cei ce ne-au facut
Da un ordin da ceva,
Sa-i mai poti intarzia,
Sa o ia de la-nceput.
Au platit cu viata lor,
Ale fiilor erori,
Doamne fa-i nemuritori,
Pe parintii care mor.
Ia privitii cum se duc
Ia privitii cum se sting,
Lumanari in cuib de cuc,
https://Versuri.ro/w/6ik1
Parca tac si parca mint,
Plini de boli si suferinti,
Ne intoarcem in pamant,
Cat mai suntem cat mai sunt
Mangaiatii pe parinti.
E pamantul tot mai greu
Despartirea-i tot mai grea,
Sarut mana tatal meu
Sarut mana mama mea
Dar de ce priviti asa,
Fata mea si fiul meu
Eu sunt cel ce va urma,
Dragii mei ma duc si eu.
Sarut mana tatal meu,
Sarut mana mama mea,
Ramas bun baiatul meu,
Ramas bun fetita mea.
Tatal meu, baiatul meu,
Mama mea, fetita mea.
Făt-Frumos
Oameni, oameni, fraţii mei,
Disperaţii, fericiţii,
V-aţi spălat de superstiţii,
De demoni şi dumnezei.
Însă nu-i destul folos
Dacă peste tot ce este
V-aţi spălat şi de poveste,
L-aţi pierdut pe Făt-Frumos.
Vin la voi acum plângând,
Gura-mi sângeră ca rana,
Unde este Cosânzeana,
În ce bolti, pe ce pământ?
Mă ridic plângând de jos,
Ca la un pierdut examen,
Unde vă e basmul, oameni?
Ce-aţi făcut cu Făt-Frumos?
Făt-Frumos n-a existat,
N-a stat nimănui în cale,
Era numai visul moale
Al vreunui trist băiat.
Mai visaţi de vreţi să fiţi
Fericiţi cu capu-n pernă,
Feriţi epoca modernă
De rigizi şi scofâlciţi.
Din prea mult entuziasm
Să nu spargeţi Voroneţul,
Daţi-i voi mai mare preţul,
Oameni, mai râvniţi la basm.
Voi, care aveţi copii,
Nu-i lăsaţi sub gând satanic,
Să respire sterp, mecanic,
Ca şi când nu ar fi.
Doborâţi himera jos,
Oameni, reveniţi în lume,
Pe umana noastră culme
Regăsiţi pe Făt-Frumos.
Făt-Frumos şi toţi ai lui,
Fiindcă unde nu-i poveste
Lume nu-i şi om nu este
Şi, de fapt, nimica nu-i.
El venea la noi pe jos
Şi ni l-au răpit piraţii,
Vameşi vigilenţi, redaţi-i
Actele lui Făt-Frumos.
Daţi-i viaţa înapoi,
Ochii mari, mişcarea buzii,
Făt-Frumosul din iluzii
Şi frumos numai prin voi.
Dacă tu ai dispărea
trimise de Zaraza26Zaraza26.
Dacă tu ai dispărea
Într-o noapte oarecare
Dulcea mea, amara mea
Aş pleca nebun pe mare.
Cu un sac întreg de lut
Şi-o spinare de nuiele
Să te fac de la-nceput
Cu puterea mîinii mele.
Lucru lung şi monoton
Să te înviez, femeie,
Eu, bolnav Hyperion
Hai şi umblă, Galatee!
Dacă tu ai dispărea
Fi-ţi-ar moartea numai viaţă
Dulcea mea, amara mea
Aş pleca în ţări de gheaţă.
https://Versuri.ro/w/pop1
Să te fac din ţurţuri reci
Să te-mbrac în promoroacă
Şi apoi să poţi să pleci
Orişiunde o să-ţi placă...
De-ai cădea într-adevăr
În momentul marii frîngeri
Aş veni la tine-n cer
Să te recompun din îngeri.
Şi pe urmă aş pleca
Umilit şi iluzoriu
Unde este casa mea
O mansardă-n purgatoriu.
Dacă tu ai dispărea
Şi din rîsu-mi şi din plînsu-mi
Te-aş găsi în sinea mea
Te-aş zidi din mine însumi!
Biet nemuritor la zidul mortii
Numai viteza ma mai tine viu
Si sclav maret acelorasi proportii,
Sa ma opresc, n-am dreptul nici sa stiu
Ca sunt alergator la zidul mortii.
n-am timp la zidul mortii sa m-asez,
si combustibil am, de nicaierea,
probabil unii cred ca si trisez,
daca, de-o viata, îmi refuz caderea.
n-am mai dormit de când eram copil,
cu-aceste roti, cu-aceasta sa sunt una,
iar daca at încetini, umil,
m-as prabusi din zid, pe totdeauna.
Distantele pe care mi le-asum,
Paradoxal, sunt cele si ramase,
pe zidul lentei morti, de-atâta drum,
vehiculul mi s-a urcat în oase.
A ma mai crede liber, nu încerc,
În toata cursa asta nebuneasca,
Fiintei mele, alergând în cerc,
Îi este interzis sa se opreasca.
Si, vai, în toata tragica belea,
Cobor si urc mereu aceasi panta
Si nemurirea e o boala grea,
Un fel de plictiseala aroganta.
Destui îsi pot închipui ca eu
Ador aceasta-ntrecere vulgara,
Ca-mi place tot acest absurd turneu
Pe zidul mortii unui circ la tara.
Dar eu alerg, ca sa nu mor, cumva,
Si înteleg cu vrere vinovata
Ca nu mai am puterea de-a pleca
De-aici, din zidul mortii, niciodata.
Nu pot trai, precum nu pot muri,
Nu ma opresc, precum m-alunga sortii,
Nu pierd nimic si nu pot birui,
Ca biet nemuritor la zidul mortii.
N.O.
Poetul Adrian Paunescu s-a nascut pe 20 iulie 1943, in localitatea Copaceni, judetul Balti, Basarabia, astazi Republica Moldova, si a murit in data de 5 noiembrie 2010. Poetul suferea de probleme cardiace, renale şi hepatice.
El si-a petrecut cea mai mare parte a copilariei la Barca, in judetul Dolj.
A fost unul din cei mai prolifici poeti romani contemporani si este cunoscut mai ales ca poet si ca organizator al Cenaclului Flacara.
Adrian Paunescu a absolvit Colegiul National Carol I din Craiova. Tatal lui Paunescu, membru al Partidului National Liberal, a fost condamnat la 15 ani de inchisoare pentru "activitati anti-comuniste" de regimul stalinist de dupa 1945 si din aceasta cauza Paunescu a trebuit sa astepte 3 ani inainte de a se putea inscrie la facultate.
Adrian Paunescu a studiat filologia la Universitatea din Bucuresti. A debutat ca poet in anul 1960, iar 13 ani mai tarziu conducea deja revista Flacara. A fost destituit in iulie 1985. Pretextul imediat a fost scandalul busculadei iscate la concertul Cenaclului Flacara din Ploiesti din iunie 1985, insa Paunescu devenise cunoscut si pentru criticile la adresa Puterii.
Intre anii 1970-1980, Paunescu s-a remarcat in presa romaneasca, iar la inceputul anilor '80 a condus Cenaclul Flacara.
Adrian Paunescu a scris zeci de volume de poezii, si cateva volume de proza..
|
Adrian Păunescu ( 20 iulie 1943 - 5 noiembrie 2010) 7/12/2019 |
Contact: |
|
|
