Subiectiv : Impactul
Copacul de la marginea drumului a stat martor ne luat în seamă al traficului pe șosea.
Cândva, în anii lui de tinerețe, copacul de la marginea drumului, a urmărit trecerea molcomă a căruțelor parcurgând șoseaua din ambele direcții, ori a unor trăsuri cu boieri mai grăbiți ce-și mânau caii cu șfichiuili de bici.
Uneori, oamenii trăgeau carul la marginea drumului și dând răgaz animalelor să se odihnească, se așezau la umbra de sub copac pentru o leacă de răcoare și-o îmbucătură din traista cu de-ale gurii.
Dar nu la fel stau lucrurile astăzi. Carele trase de animale au dispărut. Drumul e stăbătut acum fără întrerupere, zi și noapte, de mașinării zgomotoase ce-i trec ca trâznetul prin față, lăsând în urmă nori de fum, praf și vuiet înspământător. Și iată că una din aceste mașinării s-a abătut în plină viteză direct în trunchiul copacului de lângă drum.
Impactul era gata să-l frângă.
Un impact asemănător m-a izbit și pe mine, nu de mult, într-o discuție amicală cu niște tinerii pe teme de politică curentă.
Ca și copacul de la marginea drumului am fost și eu martor ne luat în seamă de nimeni la schimbările istorice ce-au dominat ultimul secol. Neputincios și ignorat a trebuit să îndur cu umilință toate legile și comenzile ordonate de la cei de sus ce ne-au suprimat dreptul de protest și opoziție. Am îndurat cu stoicism sărăcia și umilințele impuse ascultând cu gelozie zvonuri despre posibilitățile celor din apus ce pot trăi, respira și vorbi liber ce gândesc.
Când abia ajuns printre ei, am putut constata diferența dintre robie și libertate.
Patruzeci de ani de muncă sârguincioasă în uzină, în plină tinerețe în propria mea țară, nu m-a ajutat să pot plăti nici măcar ratele lunare la un apartament din prefabricate cumpărat de la guvern. Aici pe tărămul libetății, în Canada, fără să cunosc pe nimeni, fără să pot comunica în engleză, în puțini ani, am putut cumpăra o casă achitată după câțiva ani, mi-am crescut și educat copii și am vizitat întreaga lume. A fost o vreme bună.
Povești asemănătoare se întâmplă și astăzi. Mulți cunoscuți sosiți aici în ultimii ani au găsit servicii bune, au prins cheag în gospodării noi, mulți și-au făcut case și sunt mândrii de realizările lor.
Dar lumea e încolțită de pesimism. În pofida bunăstării generale, de la 2001 încoace, omenii s–au obișnuit să trăiască în frică. În atâtea locuri în lume și chiar la noi, elemente izolate stârnesc acte de groaznică barbarie printre cetățenii nevinovați aflați acolo unde n-ar fi trebuit să se afle. Grupuri de militanți de toate culorile î-și impun punctul de vedere asupra populației prin manifestări gălăgioase, prozeliți la putere, intimidare și media.
Mișcări organizate la cele mai înalte foruri au creat front comun să convingă lumea asupra dezastrului iminent ecologic daca consumul energetic al cărbunelui, țițeului și al gazelor naturale nu e supendat imediat. In învățământ are loc convertirea tinerilor la ultimile canoane religios-progresiste ce exclude afirmarea unor vederi și argumente opuse.
În discuția cu tinerii mei prieteni mi s-a spus că nu trebuie să fiu îngrijorat de viitor pentru că mulți tineri sunt dornici de progres. Generația mea, cea trecută, a avut șansa să-și modeleze lumea așa cum a crezut de cuvință, bună sau rea. Acum e dreptul celor tineri să facă la fel. Chiar dacă soluțiile lor vor fi greșite, va fi o lecție bună, vor învăța din ea, așa cum și generația trecută a făcut greșeli ale căror consecințe la suportă ei astăzi.
Privesc tinerii mei prieteni în ochi. Sunt atrăgători, inteligenți, educați.
Sunt membrii unei generații ce se pot mândri cu ei, ca și propri mei copii. Au dreptate, ei vot fi cei ce vor impinge roata istoriei mai departe. Intrebarea este, pe ce drum? Încotro? Eu am impresia că drumul pe care ei vor să pășească, mi-e cunoscut. Eu am mai fost odată pe acest drum și tot mai multe indicatoare pe margini, imi întăresc convingerea că am dreptate. Se numește socialism. Asta mă îngrijorează.
Copacul de la marginea drumului nu urâște mașinăriile, le aprobă. Știe că vremea căruțelor cu cai a trecut și nu se mai reîntoarce. Noua tehnologie a făcut viața mai frumoasă, mai ușoară și a dat omului mai mult timp să gândească, să vadă lumea și să aibe grije de ai lui. Dar noua tehnologie a introdus ochi nevăzuți în toate colțurile.
Am fugit din România din cauza acestor ochi nevăzuți care urmăreau din ascunzișuri tot ce făceam, tot ce grăiam și unde mă îndreptam. Acești ochi nevăzuți erau în timpul comuniștilor armatele de informatori ai securității răsfirați prin case, cozi și prin toate locurile de muncă. O, de-ar fi avut comuniștii tehnologia de astăzi!
Orwell a descris în cartea lui 1984 rolul camerelor de luat vederi larg răspândite peste tot cu scopul de-a urmării ce face fiecare. Cei din conducerea Ingsoc, The Big Brother, ca să-și mențină infinit puterea, trebuia să fie în control asupra fiecărui individ al societății. Dar George Orwell nu a putut prevede la ce nivel a ajuns astăzi tehnologia și cât de limitată este libertatea noastră de mișcare acum, când fiecare încăpere, colț de stradă sau ungher este cercetat zi și noapte de ochi electronici, când smart-phones înregistrază fiecare convorbire și notifică unde ne aflăm în orice clipă, iar Facebook, Google, Instagram și altele, î-și arogă dreptul de-a decide cine poate posta ce anume pe portalurile lor.
De ce sunt necesare aceste măsuri?
Cine ne urmărește din umbră și cu scop? Tineri prieteni, nu vă lăsați amăgiți.
Ca și energia atomică, tehnologia poate fi armă cu două tăișuri și trebuie ținută în strict control.
Altfel alții vor fi în control peste noi.
Copacul de la marginea drumului, martor tăcut al evenimentelor din jur, a căzut victimă impactului cu mașinăriile.
Voi, dragi prieteni, fiți altfel..
Toronto/Iulie 2019
|
David Kimel 7/8/2019 |
Contact: |
|
|
