Constantin Tănase actor de comedie, cupletist
Constantin Tănase (n. 5 iulie 1880, Vaslui, România – d. 29 august 1945, Bucureşti, România) a fost un actor român de scenă şi de vodevil, celebru cupletist şi o figură cheie în teatrul de revistă românesc.
S-a născut într-o familie modestă (tatăl, Ion Tănase, era laborant de farmacie), într-o casă ţărănească din Vaslui, judeţul Vaslui. A fost un elev mediocru, cele mai mari note fiind la muzică şi sport, iar primul contact cu teatrul l-a avut prin frecventarea spectacolelor de la Grădina "Pîrjoala", unde se juca teatru popular, cu actori precum Zaharia Burienescu si I.D. Ionescu. Acest lucru l-a inspirat în crearea unui grup de teatru de amatori împreuna cu prietenii, cu care juca scene din piesele Meşterul Manole, Căpitanul Valter Mărăcineanu sau Constantin Brâncoveanu, prima lor scenă fiind beciul casei. În timp, reprezentaţiile s-au mutat în hambar şi chiar în poiată.
Prima experienţă profesională ca actor a fost în cadrul trupei de teatru de limba idiş condusă de Mordechai Segalescu: aveau nevoie de un actor pentru un spectacol in Vaslui şi a fost ales tânărul Tănase, care era deja nelipsit de la repetiţii. În 1896 termina gimnaziul şi, în ciuda dorinţei sale de a deveni actor, s-a înscris la liceul militar din Iaşi, unde a fost respins la examenul medical, singura probă unde nu-şi făcuse griji, în favoarea unui fiu de colonel. Dezamăgit, s-a îndreptat către Brăila, unde a frecventat o scurtă perioadă liceul "Nicolae Bălcescu", la care însă a fost nevoit să renunţe după câteva săptămâni din lipsă de bani.
În Brăila s-a împrietenit cu învăţătorul şi scriitorul Ion Adam, care i-a oferit tânărului de 18 ani catedra sa din Curseşti, Rahova, de vreme ce Adam urma să plece la cursuri în Belgia. S-a descurcat destul de bine ca învăţător, însă a intrat în conflict cu directorul şi câţiva profesori. Cu ajutorul lui Adam, a primit un alt post la Hârşoveni, Poeneşti, unde învăţase poetul Alexandru Vlahuţă. Tănase şi-a dezvoltat repede propriul stil de predare, aducând muzica şi gimnastica pe primul loc, lucru care a atras noi elevi către şcoală. Părinţii elevilor au fost de asemenea implicaţi în activităţile şcolare, prin excursii în aer liber, unde preda istorie şi geografie. Ajuns foarte repede un personaj iubit în localitate, atrage însă antipatia notarului şi câtorva avocaţi locali care nu îi apreciau metodele, astfel încât Tănase este în cele din urmă dat afară.
Ziua de 14 octombrie 1899 îl găseşte în Bucureşti, unde s-a înrolat voluntar la Regimentul 1 Geniu Bucureşti. După efectuarea stagiului militar s-a înscris la cursurile Conservatorului de Artă Dramatică, de unde a absolvit în 1905. A început sa lucreze în teatru, şi s-a căsătorit cu Virginia Niculescu în 1917.
In 1919 a pus bazele trupei de teatru Cărăbuş în Bucureşti, împreună cu care urma să creeze o tradiţie de teatru de cabaret/ revistă pe parcursul următorilor 20 de ani, tradiţie prezentă şi astăzi, mai ales la Teatrul de revistă „Constantin Tănase”, care funcţionează încă la adresa fostului "Cărăbuş" pe Calea Victoriei, 33-35, în inima Bucureştiului.
În buna tradiţie a marilor actori de comedie, a creat un tip de personaj, acela al cetăţeanului simplu, umil şi necăjit, mereu în contradicţie cu birocraţia aparatului de stat; personajul său, unic în costumul său clasic, cu pătrăţele, crizantemă la butonieră şi bastonaş, s-a făcut purtătorul de cuvânt al unei întregi categorii sociale, ceea ce-l va aduce de multe ori în atenţia cenzurii.
Împreună cu "Cărăbuş" a făcut numeroase turnee prin ţară, şi cel puţin un turneu în Turcia. Tănase a jucat de asemenea şi la Paris. O sursă menţionează operele de caritate ale actorului – 3 şcoli primare şi o biserică.
La "Cărăbuş", Tănase lansează carierele a numeroşi artişti, mai ales Maria Tănase şi Horia Şerbănescu.
A fost decorat la 28 ianuarie 1942 cu Ordinul „Coroana României” în gradul de Comandor.[1]
Tănase a murit în Bucureşti pe 29 august 1945. Au existat zvonuri conform cărora actorul ar fi fost ucis de către Armata Roşie invadatoare. Potrivit acestei versiuni, Tănase încă mai juca în Bucureşti, un an după sosirea ruşilor, şi a fost ucis din cauza satirei la adresa soldaţilor ruşi care aveau obiceiul să "rechiziţioneze" toate bunurile personale purtate la vedere, mai ales ceasuri, pe care le cereau spunând "Davai ceas". Tănase a compus un cuplet:
„Rău a fost cu «was ist das»
Da-i mai rău cu «davai ceas»
De la Nistru pân' la Don
Davai ceas, davai palton
Davai casă si moşie
Haraşo, tovărăşie!”
După mai multe reprezentaţii a fost arestat, ameninţat cu moartea, şi i s-a ordonat să nu mai joace piesa. Dar Tănase nu era omul uşor de intimidat. La următorul spectacol a apărut pe scenă într-un pardesiu imens, cu mâinile "bandajate" cu ceasuri de mâna. Spectatorii l-au aplaudat frenetic la apariţie, deşi actorul nu a scos nici un cuvânt. Apoi şi-a deschis pardesiul, scoţând la iveală un imens ceas cu pendulă. Arătând către acesta, a spus doar: "El tic, eu tac, el tic, eu tac". Două zile mai târziu marele actor era mort.
Nepotul actorului, Tănase Radu Alexandru, a oferit o versiune care pare mai plauzibilă [1]: blocaj renal în urma unui tratament cu 20 de aspirine/zi, aplicat în urma unei infecţii faringiene survenită datorită consumului unei halbe de bere rece într-o zi călduroasă de vară. Întrucât de puţină vreme se inventase penicilina, un apropiat s-a oferit sa îi procure antibioticul din Italia. Din păcate un membru al familiei a refuzat oferta, argumentând că maestrul Tănase avea un sistem de autoreglare al organismului foarte eficient. Ceea ce a urmat s-a dovedit fatal pentru marele actor, teatrul românesc pierzând prematur una dintre cele mai mari valori ale sale din toate timpurile.
Opera
Teatrul lui Tănase era adesea politic şi avangardist. Iată câteva versuri reprezentative dintr-un cântec:
„În ţara asta, ţara pâinii
Să aibă pâine chiar şi câinii
Guvernul nostru ne obligă
S-avem o zi de mămăligă
Lor ce le pasă cum e traiul
Scumpiră trenul şi tramvaiul
Scumpiră tot, la cataramă
Până şi pâinea şi tutunul
Şi când înjuri pe şleau de mamă
Ei, cică, eu fac pe nebunul.”
„Teoria mea-i uşoară
Toată viaţa e o scară
Pe care, ca şi la moară
Toţi o urcă şi-o coboară”
Şi cu asta ce-am făcut?
„Ne-am trezit din hibernare
Şi-am strigat cât am putut:
Sus cutare! Jos cutare!
Şi cu asta ce-am făcut?
Am dorit, cu mic, cu mare,
Şi-am luptat, cum am ştiut,
S-avem nouă guvernare,
Şi cu asta ce-am făcut?
Ca mai bine să ne fie,
Ne-a crescut salariul brut,
Dar trăim în sărăcie,
Şi cu asta ce-am făcut?
Ia corupţia amploare,
Cum nicicând nu s-a văzut,
Scoatem totul la vânzare,
Şi cu asta ce-am făcut?
Pentru-a căştiga o pâine,
Mulţi o iau de la-nceput,
Rătăcesc prin ţări străine,
Şi cu asta ce-am făcut?
Traversăm ani grei cu crize,
Leul iar a decăzut,
Cresc întruna taxe-accize,
Şi cu asta ce-am făcut?
Totul este ca-nainte,
De belele n-am trecut,
Se trag sforile, se minte,
Şi cu asta ce-am făcut?
Se urzesc pe-ascuns vendete,
Cum nicicând nu s-a văzut,
Ţara-i plină de vedete,
Şi cu asta ce-am făcut?
Pleacă-ai noştri, vin ai noştri!
E sloganul cunoscut;
Iarăşi am votat ca proştii,
Şi cu asta ce-am făcut?”
|
Sabin Popescu 7/7/2019 |
Contact: |
|
|
