Ion G. Duca, «un aristocrat politic»”
logo rubrica memor daniela sontica leviathan.roIon Gheorghe Duca (1879 – 1933) a fost un om politic liberal, devotat ”şcolii politice” a lui Ion I. C. (Ionel) Brătianu. A avut o carieră strălucită, fiind deputat, ministru, președinte al Partidului Național Liberal și preşedinte al Consiliului de Miniştri. Conștient de unicitatea vremurilor pe care le-a trăit, a notat cu conștiinciozitate evenimentele vieții politice, analizând faptele și portretizând oamenii. Grație lui I. G. Duca, avem în amintirile sale politice referințe bogate și detalii importante referitoare la Războiul de întregire națională și la deciziile politice, diplomatice și militare care au dus la înfăptuirea ”visului de aur al românilor”. Era mândru că făcea parte din generația care a avut privilegiul de a împlini idealul neamului.
Ion G. Duca a consemnat cu lux de amănunte rolul lui Ionel Brătianu în toată acea perioadă. De la el aflăm conținutul multor discuții dintre Regele Ferdinand și marele om politic liberal, precum și succesiunea tuturor evenimentelor importante: Consiliul de Coroană convocat de Regele Carol I la 3 august 1914, când s-a hotărât păstrarea neutralității României față de războiul izbucnit, Consiliul de Coroană din 27 august 1916, de data aceasta sub conducerea Regelui Ferdinand, când s-a decis intrarea în război alături de Antantă, retragerea la Iași în decembrie 1916, importante ședințe de guvern și de parlament, istoricele momente ale proclamării Unirii, succesiunile de guverne. Tot Duca ne-a lăsat în scrierile sale excelente portrete ale personalităților vremii: Regele Ferdinand, Regina Maria, Ionel Brătianu, Alexandru Marghiloamn, Take Ionescu, Nicolae Filipescu, Nicolae Iorga, Alexandru Averescu, Alexandru Vaida Voevod și ale tuturor corifeilor politici ai vremii. Memoriile sale reprezintă o sursă importantă de informații oferite de un veritabil martor al tuturor acelor mari fapte istorice prin care România a devenit Mare.
În general, și-a notat într-un stil curat, elegant, fără exaltări sentimentale întâmplările trăite. Uneori, nota și sentimentele copleșitoare prin care trecea, așa cum s-a întâmplat la Consiliul de Coroană convocat în ziua de 3 august 1914 (21 iulie, stil vechi). În ciuda susținerii de către Regele Carol I a ideii intrării imediate în război alături de Puterile Centrale, cei prezenți la Consiliu au votat cu o majoritate zdrobitoare în favoarea neutralității. Singurul care a susținut punctul de vedere al regelui a fost Petre P. Carp. ”M-am culcat zdrobit de emoțiunile acestei zile istorice, dar cu conștiinţa împăcată. Eram sigur că ne oprisem la hotărârea cea mai potrivită cu adevăratele interese ale neamului, că Țara nu ne va imputa niciodată atitudinea pe care îl îndemnasem s-o ia față de conflagrațiunea generală. Viitorul a dovedit că nu ne înșelasem și că la Sinaia în consiliul de la 21 iulie 1914 am pus cu adevărat prin votul nostru piatra fundamentală a unității naționale a tuturor românilor.”
În perioada de după 1 Decembrie 1918, în lunile în care Ionel Brătianu se lupta la Conferința de Pace de la Paris să obțină recunoașterea unirii, dar și granițele firești ale românilor, inclusiv ale Banatului întreg – deși n-a reușit acest din urmă lucru – pe plan intern nu puține erau disensiunile și dorințele de accedere la putere. Pe acest fond al deselor ciocniri de viziuni și opinii de pe scena politică, Ion G. Duca considera că, în viitor, dincolo de interese particulare, va trebui să primeze interesul și binele obștesc al țării, așa cum se întâmplase și la realizarea unității de neam, când contribuise atât clasa politică în întregime, cât și oamenii de cultură și întregul popor român prin jertfele războiului. ”După epoca glorioasă a întregirii neamului, a înfăptuirii visului nostru secular, o eră nouă începea, era consolidării României Mari. Generațiile viitoare vor avea a judeca în perspectiva istoriei, dacă fruntașii vieții noastre publice și dacă partidele politice ieșite din frământările acestor vremuri de închegare au știut să-și îndeplinească chemarea cu același superior simț al realităților, cu aceeași înălțime de vederi, cu același luminat patriotism cu care înaintașii noștri au știut să conducă destinele românismului de la vitregia robiilor străine la deplina unitate a neamului în hotarele lui etnice și în drepturile lui de-a pururea.”
Ion Gheorghe Duca s-a născut la București în 1879. Era fiul inginerului Gheorghe Duca, fost director al CFR şi al Şcolii de poduri şi şosele, şi al Luciei Ghica. După absolvirea Colegiului ”Sfântul Sava”, a plecat la Paris unde a obţinut doctoratul în drept (1902). Revenit în ţară, a lucrat inițial în magistratură ca ajutor de judecător la Tribunalul din Râmnicu Vâlcea, iar după numai trei luni a fost numit director al Casei Centrale a Băncilor Populare de către Vintilă Brătianu. A devenit membru al Partidului Naţional Liberal, iar în 1907 a fost ales deputat de Vâlcea. Încă din anii studenţiei, era un publicist apreciat, publicând articole în cotidianul ”Universul” şi în revista ”Viaţa românească”, astfel că a fost numit director al oficiosului liberal ”Viitorul”.
Treptat, a devenit cel mai apropiat colaborator al lui Ion I. C. Brătianu, liderul pregătindu-l din timp să preia conducerea partidului după moartea sa. Acordându-i încredere, Brătianu l-a numit pe Duca, la numai 35 de ani, ministrul Cultelor şi Instrucţiunii publice (4 ianuarie 1914 – 26 ianuarie 1918). De atunci și până la moartea șefului liberalilor, Ion G. Duca s-a aflat în toate guvernările liberale. A fost ministrul Agriculturii şi domeniilor (12 decembrie 1918 – 12 septembrie 1919), ministrul Afacerilor străine (19 ianuarie 1922 – 27 martie 192), ministru de Interne (22 iunie 1927 – 3 noiembrie 1928), iar de la sfârșitul anului 1930 a devenit Preşedintele Partidului Naţional Liberal.
Ca ministru de Interne, Duca s-a manifestat împotriva mişcărilor extremiste, cu deosebire împotriva Gărzii de Fier, susținând într-un discurs din 1933 că ”ordinea materială şi cea morală constituie condiţiunea esenţială a oricărei rodnice înfăptuiri”. Cu zece ani mai înainte, în prezentarea doctrinei liberale, afirmase că „liberalismul reprezintă singura idee de progres, care nu înseamnă salturi şi nici violenţe, ci o mişcare organizată în cadrul proprietăţii individuale, realizată prin ordine, democraţie, naţionalism şi armonie socială”.
La revenirea în țară a principelui Carol, în 1930, Partidul Național Liberal, prin vocea lui Ion G. Duca, a fost singurul partid care s-a opus. Duca spusese atunci că ”preferă să i se taie o mână decât s-o întindă aventurierului”, după cum a consemnat Nicolae Iorga. Cu toate acestea, Carol al II-lea, detronându-și fiul, pe Mihai, a ajuns rege cum și-a dorit și i-a chemat la guvernare pe liberali. Ion G. Duca a fost nevoit să facă acel compromis și a primit să colaboreze. În ziua de 14 noiembrie 1933, a fost desemnat prim-ministru.
Ca urmare a concepţiei sale politice de a lupta împotriva mişcărilor extremiste şi anarhice, Duca intrase în conflict cu legionarii. Pe de altă parte, din cauza criticilor vehemente aduse imoralității din viața personală a regelui și derapajului politic spre autoritarism al acesuia, nici cu Carol al II-lea nu avea o relație bună. De aceea, asasinarea lui Ion G. Duca, la 29 decembrie 1933, pe peronul gării din Sinaia, care a șocat întreaga țară, are o explicație de natură politică. Dacă în epocă a părut ca o răzbunare a legionarilor, cercetările ulterioare au arătat o enormă conspiraţie, iar investigaţia a dus către cea mai înaltă poziţie din stat, regele Carol al II-lea.
Din portretul lui Iorga scris la moartea lui Ion G. Duca, cităm: ”O crimă odioasă înlătură dintr-o vieață politică în care avea încă o pagină de scris, aceea care i-ar fi putut caracteriza puterea de creațiune, căci talentul de a vorbi și de a scrrie era de atâtea decenii cunoscut, pe șeful partidului liberal. El cade în datorita îndeplinire a sarcinii de apărător al ordinii, decât care nimic nu se impune mai mult ca astăzi. […] A primit puterea cu melancolie – așa l-am văzut ultima dată – și amintirea lui nu va fi aceea a oratorului cu violențe impuse și studiate, ci a unui aristocrat politic, supraviețuind vremuri care nu se vor întoarce poate niciodată, dar care se vor impune admirației pentru tot ceea ce au cuprins ca eleganță a gestului și a vorbei”.
Leviathan.ro.
|
de Daniela Șontică 6/26/2019 |
Contact: |
|
|
