Valorile spiritului transcendent
Personal consider conceptul „întâmplare” ca fiind doar rezultatul spaimei care ne cuprinde pe noi oamenii la gândul că deasupra noastră există o logică superioară, aceea căreia îi dăm tot felul de nume, dar de care ne temem, doar pentru că nu o putem controla şi atunci ne prefacem că o ignorăm. Acestui context îi datorez, în mod sigur, faptul că de mai mulţi ani mă aflu în contact cu un personaj absolut fascinant, domnul Sorin Finchelstein, aflat tocmai hăăt, în Canada. Cum deocamdată Canada, mai precis Toronto, locul unde trăieşte prietenul Sorin este pentru mine cam la fel de departe precum faţa nevăzută a lunii, rămân recunoscător miracolului numit internet, cel care-mi favorizează seară de seară o mică şuetă cu admirabilul causeur ce-şi are rădăcinile genealogice, unde altundeva decât în Botoşani, adică exact tărâmul legendar al spiritualităţii moldave.
Nu voi aplica termenul de întâmplare nici faptului că, la un moment dat, în viaţa autorului s-a produs o schimbare, una dintre acela care, iniţial, nu dau nici un semn al importanţei lor. S-a întâlnit cu Iolanda, fiica marelui epigramist şi sonetist Mircea Trifu. Mircea Trifu, cel care nu numai că a reprezentat cu cinste epigrama în anii când aceasta putea fi folosită mai ales drept cap de acuzare, dar a şi organizat mişcarea epigramatică naţională fiind întemeietorul actualei Uniuni a Epigramiştilor din România. Întâlnirea s-a produs, ne imaginăm, sub semnul fast al epigramei, aşa că, firesc, Mircea Trifu, aflat de o vreme la conducerea Cenaclurilor Eterne a aflat despre întâlnire şi, inspirat ca totdeauna, a dat binecuvântarea, iar cei doi au devenit un minunat şi fertil exemplu de prietenie şi colaborare familială.
Revenind însă la conversaţiile noastre, ele au ca temei dragostea faţă de această mică bijuterie literară, epigrama, în timpurile în care ea, dacă ar fi neglijată, ar putea dispărea din peisajul cultural al limbii române aşa cum s-a întâmplat în alte limbi europene precum franceza sau germana. Şi, sprijinindu-ne unul pe celălalt, nu numai că reuşim să ne aducem zâmbetele pe faţă, dar uite, mai iese şi câte un volum precum cel despre care voi vorbi în continuare: Epigrame Incendiare, al doilea în numai şapte ani, aproape un record dacă stăm să ne gândim că volumul are prezentate circa şapte sute de epigrame. Adică acele minuscule scânteieri de spirit puse în numai patru versuri, dar în care avem şi o poveste şi un prilej de meditaţie, însă totul cu binecuvântarea finală a unei poante, cea fără de care epigrama nici nu s-ar putea numi astfel.
Precedentul volum, Epigrame Ireverente editat în 2013, a fost cel care l-a făcut cunoscut şi l-a propulsat pe autor în primele rânduri ale epigramiştilor români, impunându-l atenţiei publicului, dar şi făcându-l răsfăţatul publicaţiilor de gen. Lucru firesc pentru un talent evident, aşa cum rareori se întâmplă în domeniu unde, de regulă, este nevoie de o destul de lungă perioadă de convieţuire în mediu pentru a învăţa cum trebuie să arate o epigramă. Asta şi pentru că genul este, în ciuda aparenţelor, extrem de dificil şi marcat de reguli stricte a căror încălcare te descalifică, de cele mai multe ori definitiv.
Acest al doilea volum ne destăinuie însă şi o mică taină conţinută în chiar moto-ul său: Iolandei, fără de care… Sincer, elegant şi discret ca orice om de lume, autorul ne indică deci numele îngerului său păzitor, al muzei, dar cu certitudine şi al celei care i-a stat alături pe timpul muncii de creaţie, aşa cum numai o femeie ştie să o facă, atunci când vrea. De altfel am putut s-o admir pe Iolanda în chiar recitalul susţinut cu prilejul lansării volumului.
Da, Sorin, ai dreptate! Fără de care…
Prefaţat de distinsul preşedinte al Uniunii Epigramiştilor din România, poetul George Corbu, cel care are şi un volum de referinţă, Duelul celor o sută de sonete, editat împreună cu maestrul Mircea Trifu, augmentat de grafica satirică a domnului Niculae Viziteu din Vaslui (e ceva cu moldovenii aceştia!) volumul este construit pe capitole, optsprezece la număr, astfel încât cititorul să se relaţioneze lecturii fără discriminări, dar în totală cunoştinţă de cauză (subiect abordat!).
Nu voi exemplifica citând epigramele din volum deoarece în prefaţă ele au fost folosite suficient de convingător, însă parcursul capitolelor de la istoria veche cu daci şi romani, la istoria modernă cu hoţi, mincinoşi, beţivi ori căzuţi în cele multe păcate ale omului, români, evrei sau alte etnii ori religii, figuri notorii din punct de vedere istoric sau artistic, prieteni, amici şi colegi de peniţă, Sorin Finchelstein are pentru fiecare câte o mică înţepătură, absolut elegantă, plină de har şi stil. Chiar nu poţi să pui în pagină ce ţi-a plăcut sau ce ţi-a atras atenţia, pentru că, în fond, tot ce citeşti tu devine personal, pare că autorul are cu tine un dialog prietenesc, o mică şuetă destinsă, inteligentă şi spumoasă aşa cum ar trebui să fie toate întâlnirile între oameni de spirit care poate îşi doresc să mai schimba câte ceva din nedreptăţile acestei lumi, iar pentru asta au ales forţa cuvântului, a ironiei de bună calitate, pe scurt a epigramei.
Trebuie să recunosc însă că, aşa cum se întâmplă de cele mai multe ori în acest domeniu, lectura volumului are nevoie de o tratare de tip homeopat. Nu poţi citi pagini întregi în timp record fiindcă vei pierde savoarea indescriptibilă a fiecărei compoziţii. Este la fel ca atunci când mergi în tainiţele unde sunt expuse bijuterii ale nu ştiu cărei coroane şi nu poţi admira lucrătura sau minunea unei singure pietre sau piese fiindcă te pierzi în haosul mult prea plinului şi vei ieşi de acolo având convingerea că nu ai văzut mai nimic.
Prin urmare, cititorule nu te grăbi! Toarnă-ţi în suflet câte o picătură de umor versificat, inhalează-i aromele, simte-i savoarea, găseşte-i miezul şi apoi treci la următoarea… Doar aşa vei simţi că eşti una cu cel care a scris pentru tine şi vei avea un bun prilej de a-i mulţumi, dându-ţi seama că el a mizat pe tine, aşa cum şi eu recunosc într-un catren:
Volumele lui S.F.
Sorin cu stilu-i consacrat:
Incendiar, ireverent,
Atrage, este constatat,
Un cititor inteligent.
Mihai Batog-Bujeniţă
Notă Observator :
Mihai Batog Bujeniţă s-a născut la Aldeşti, jud. Galaţi la data de 25 octombrie 1945; este membru al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Iaşi, membru al Uniunii Epigramiştilor din România, membru al Asociaţiei Canadiene a Scriitorilor Români, membru al Societăţii Culturale Junimea ’90, membru legitimat al Asociaţiei Jurnaliştilor Profesionişti din România, preşedintele Asociaţiei Literare „Păstorel” Iaşi, preşedintele cenaclului Academia Liberă „Păstorel” Iaşi, director al revistei Booklook, redactor coordonator la revista de cultură Cronica din Iaşi, redactor-şef adjunct la revista Rapsodia din Sibiu, redactor-şef adjunct la revista de cultură Meridian Cultural Românesc din Vaslui, colaborator la numeroase reviste culturale de prestigiu.
A publicat 23 de volume şi numeroase studii şi comunicări, este prezent în numeroase antologii de proză şi poezie, culegeri şi dicţionare ale scriitorilor români, deţine peste 45 de premii literare şi ştiinţifice
|
Mihai Batog-Bujeniţă 6/24/2019 |
Contact: |
|
|
