Fragmente - De-ale Basmelor
“Taci, fătul meu, că ți-oi da tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” suna fantasta promisiune a tatălui lui Făt-Frumos într-un basm la fel de halucinant ca însuși pretextul ei. În convenția Poveștii, însă, nu își pune nimeni problema neadecvării la realitate a unei asemenea angajări și nici nu se supără nimeni când tatăl se descoperă neputincios în fața propriului său cuvânt. Dar oare nu sunt toți tații la fel în fața miracolului de a-și vedea copilul născut, nu vor toți imposibilul, nemaiauzitul pentru el? Și nu e fiecare ghem de viață, cu propriu-i drum și rost, o esențială, unică verigă, în eternitate?
Rămânând însă în poveste, implicit, știm cu toții de la bun început că urmează aventura Fiului, drumul lui inițiatic, nevoia lui ființială de a cutreiera întreaga lume pentru a găsi făgăduința pentru care s-a născut. Tatăl, pe de altă parte, a bătut și el la rându-i pământul în lung și în lat, în căutarea propriei fericiri, că de unde altfel cal năzdrăvan, paloș fermecat, arc și săgeți cu dichis, ori straie de june aventurier. Călătoria e, fără nici o îndoială, cea care contează și se dovedește de fiecare dată extra-ordinară cu virtuțile eroului din greu încercate; iar după întâlnirile cu gheonoaie, scorpii, zmei, uriași, spâni ori zâne și alaiul de întâmplări ne-mai-pomenite, tinerețea veșnică, cea mai frumoasă fată de împărat, ori merele de aur nu mai sunt nici surprinzătoare, nici relevante.
În ultimă instanță, toată povestea nu e (etimologic) decât o născocire, o scornire făcută să încânte, să sperie, să învețe…
Basmele sunt asemeni lacurilor cristaline, ce adună din adâncuri apele aspirațiilor, experiențelor, înțelepciunii, imaginației, ciudățeniilor, fricilor, umorului nostru colectiv și le sublimează într-o oglindă magică lăsându-ne perpetuu să ne tragem fiecare propriile frumuseți și învățăminte și să ducem un ciob din ele mai departe. Ele sunt paradoxul continuului nostru temporal, în care imemorial, prezent și nesfârșit își găsesc locul comun și se (re-)actualizează cu fiecare (re-)povestire. Nu lipsesc din nici un colț al lumii, din literatura nici unei comunități și dacă ar fi să îl credem pe Vladimir Propp (Morfologia basmului, 1929), stricto sensu, nu există decât un singur (tip) de basm (fantastic) cu o multitudine de variante. Par astfel testamentul profundei noastre naturi umane, cu imuabile rădăcini în mit, perpetuând arhetipul nostru universal, incitând fiecare nouă generație în a le păstra prospețimea.
Dincolo de sofisticăreala analizei lor, basmele sunt chintesența Copilăriei, fără timp, loc sau vârstă și ar trebui să fie unul din drepturile fundamentale ale copilului. Doar sunt prima noastră întâlnire culturală cu lumea; cu deplina libertate a imaginației și cu limbajul ei hiperbolic și multi-semantic, dar mai ales cu Povestitorul și harul lui. Înainte de a citi, de a scrie sau de a ne înțelege propria poveste (și filiația ei), Cineva (când nu adormea ostenit înaintea noastră…) ne-a spus că… “ A fost odată ca niciodată; că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti; de când făcea plopșorul pere și răchita micșunele; de când se băteau urșii în coade; de când se luau de gât lupii cu mieii de se sărutau, înfrățindu-se; de când se potcovea puricele la un picior cu nouăzeci și nouă de oca de fier și s-arunca în slava cerului de ne aducea povești.” Și ochii noștri luceau a uimire și nerăbdare.
Cineva a găsit vocea, tonul, respirația potrivită, neastâmpărul ludic și a plonjat împreună cu noi, călăuzindu-ne, în ireal, în supranatural, în țara minunilor, în lumea de nicăieri și de pretutindeni. Cineva a făcut din fiecare dintre noi un Erou. Cineva ne-a condus seară de seară în vis, pregătindu-ne subliminal pentru trezirea pe drumul aventuros și primejdios al căutării de sine, al cunoașterii, al compasiunii, al devenirii, al împlinirii. Cineva s-a așezat răbdător, afectuos, amuzat la căpătâiul inocenței noastre și ne-a modelat iremediabil, idealurile și sensibilitatea cu tot ce adunase mai de preț până atunci sufletul povestitor al lumii.
Modernitatea, cum era de așteptat, a dus povestea dincolo de limitele tradiționale, a diversificat-o și a industrializat-o, după cerința și posibilitatea vremii (cu bune și rele), dar același fel de eroi se luptă și pe imensele ecrane și în cărțile frumos colorate, același drum inițiatic trebuie urmat, același bine învinge și același spirit copilăresc participă intens la fiecare pas. Nevoia de basm, de joacă, de modele morale exemplare, de evadare din limitele imediatului e, cum se cuvine, neschimbată, ba poate chiar mai conștientă decât până acum, și face din Disney, Marvel ori DC imperii globale ale poveștilor. Dar vreau să cred că și astăzi (cum va fi mereu), înaintea povestitorului surogat sau virtual, există pentru fiecare copil, Cineva, o Voce care să-l poarte înainte de culcare în ținutul sublim al poveștilor moderne și/ori nemuritoare.
“Iar eu încălecai p-o șea și vă spusei dumneavoastră așa.”
Toronro ON
|
Lăcrămioara Varga Oprea 6/18/2019 |
Contact: |
|
|
