Rezonante - “Canada, we brought it home, baby! We brought it home!”
Reveneam la Toronto dintr-o delegație săptămânală. Din avion, mai întâi am văzut ambarcațiunile de plăcere din jurul “insulei”. M-am bucurat să remarc din avion skyline-ul orașului și silueta elegantă a turnului CN-tower.
Orașul, deși impunător, nu sfidează. Dimpotrivă, îl simt primitor. Iau un taxi, unde aud arpegiile unui concert de vioară de Mozart, o muzică ce nu se asortează nicicum cu stâlpii masivi de beton ce sprijineau autostrada pe sub care treceam. Remarc stilul eclectic de construcții de la începutul secolului XX, supraviețuind zgârie norilor de sticlă. Taxiul mă scoate din jungla modernă, pe Jarvis-Mount Pleasant care șerpuiește și parcă drumul înverzește pe măsură ce mergem spre nord. Natura nu mai pare sufocată de clădiri, ci își face loc printre casele oamenilor…. E primăvară frumoasă, cu castanii încă înfloriți, iar teii îmbobocesc, gata să pleasnească.
Revăd din taxi un oraș cunoscut, parcă renăscut din memorie, precum și din lumina veselă de după ploaie. Șoferul îmi arată pe unde sunt închise drumurile. De ce?-întreb, naiv. Cum de ce? E finala campionatului de baschet. De acord, spun eu, dar remarc totuși că meciul nu se ține la Toronto, ci în deplasare. Da, răspunde el, dar lumea iese în oraș să urmărească împreună meciul, pe ecranele plate din baruri, piețe, sau de la colț de stradă. Taxiul trece pe lângă stadionul Scotiabank, acolo unde se ținuse meciul precedent de baschet… Trecând pe lângă astfel de repere, precum și pe lângă centrul de Toronto istoric, clădiri clasice și parcuri, am simțit că revin acasă. Sunt câteva locuri în acest oraș în care simt că, indiferent de unde m-aș întorce, îmi lipsiseră atunci când fusesem departe.
Odată ajunsă acasă, sună telefoanele fără întrerupere. Parcă ar fi aflat toți prietenii că am intrat pe ușă.
Hai în oraș, mă invită cineva, eu merg la un restaurant japonez de pe Yonge and Sheppard să văd meciul. M-a bucurat invitația, dar am fost prea obosită să mai ies în lume. Nu eram însă chiar atât de obosită încât să nu stau la meci, cu sufletul la gură, până după miezul nopții. O mână de Canadieni au jucat pe pământ străin cu o echipă războinică (The warriors), i-am văzut câștigând primul lor NBA championship. L-am auzit pe unul dintre jucători, Kyle Lowry, care striga, încântat: “Canada, we brought it home, baby! We brought it home!” Victoria nu era numai a lor, ci a tuturor canadienilor… iar victorii n-au uitat să o împartă cu toți, să dea credit tuturor.
Deabia revenită din deplasare, m-am simțit din nou acasă. În plus, eram mândră că trofeul aparține Canadienilor. Mai târziu, în ciuda oboselii, am ieșit, după miezul nopții și eu pe străzi, să simt entuziasmul străzii. Să trăiesc fericirea colectivă. Să fiu alături de alți oameni ce s-au strâns în acest oraș din toate colțurile lumii dar pe care toți îl chemăm “acasă”. Îl întrebasem și pe șofer (un Asiatic), dacă și el se simte aici ca la el. ”One hundred percent!” Mi-a răspuns, fără nici o ezitare.
Mă întreb ce ne ține împreună. Aici nu vorbim nici despre o tradiție milenară, nici despre obiceiuri rafinate în timp pe care le împărțim, nici despre o religie comună, nici despre altceva care să ne identifice în mod unic. Și totuși, în felul cel mai minunat, punem cu toții umărul la înflorirea acestei lumi care ne-a primit pe toți cu brațele deschise. Și cumva frunza de arțar reușește să ne reprezinte pe toți, sau invers, toți ne identificăm cu ea. Un minunat simbol al chintesenței noastre – un simbol neutru ce a ajuns să semnifice atât de mult pentru atât de mulți!
Și văd pe străzi mulțimi imense de canadieni, care la lumina celularelor aprinse în întunericul nopții, sărbătoresc împreună succesul (comun al) campionatului. E un motiv de celebrare, în care fiecare se regăsește. În final, indiferent în ce limbă vorbim, fiecare se bucură pe limba sa. Mai mult, fiecare încearcă să fie mai bun decât fusese cu o zi înainte, inspirat pe mai departe de ceea ce îl înconjoară, bucurându-se unii de alții… celebrând împreună succesele comune, care, chiar dacă sunt doar prin asociere, îi includ pe toți.
Vorbim despre o spirală de energii positive, una ascendentă, care inspiră și chiar amplifică energiile pe care fiecare dintre noi le poartă în sine.
Interviurile baschetbaliștilor mă surprind prin modestia răspunsurilor. Toți bucuroși, dar și recunoscători. Cui îi dedici acest succes?, îl întreabă o reporteriță pe jucătorul Siackam. “Canadienilor, răspunde el, they deserve it (o merită).”
Toronto ON
|
Milena Munteanu 6/16/2019 |
Contact: |
|
|
