PROPAGANDA IN STRAINATATE
Sa-mi dati voie sa încep cu o scuza care este o acuzatie la adresa prietenului Gusti.
i-a trebuit colegului meu Gusti cineva care sa se sacrifice pentru epilogul seriei de conferinte pline de idei si de revelatii pe care le-ati ascultat cu atâta placere si s-a adresat la mine. Nu i-am refuzat aceasta îndatorire colegiala, desi as fi preferat sa nu fiu sacrificat.
In al doilea rând, tin sa spun ca aceasta conferinta nu e o conferinta al carui titlu sa-l fi-ales eu, titlul este ales tot de colegul meu Gusti, pentru ca daca l-as fi ales eu, s ar fi cuprins în aceasta o pretentie si o renefare. O pretentie, fiindca, vorbind despre propaganda, as fi avut aerul ca vreau sa amintesc servicii pe care le as fi-adus eu propagandei românesti, ale carei succese foarte problematice veti avea ocazia sa le vedeti împreuna cu mine fara sa mi permit sa învinovatesc pe nimeni de rezultatul ultim la care au ajuns sfortarile noastre în aceasta directie. Nu-mi atribui nici un fel de merit de propagandist. Am facut doar unele încercari în acest domeniu. Stiu ca sunt persoane " macar pentru ca o amintesc destul de des " cari au facut mult mau mult decât simpla mea bunavointa, decât bunavointa mea simpla în acest domeniu.
Pe lânga aceasta, cuvântul de "propaganda", daca l-as întrebuinta serios în aceasta sala, m as desminti pe mine. Cuvântul de propaganda mi e absolut dezagreabil, îndraznesc sa spun chiar respingator, fiindca îi stiu originea si i-am vazut multe manifestari. "Propaganda" este un cuvânt latin pe care nu stiu daca puristii l ar admite în sensul acesta. Propaganda vine de la întreprinderea calugarilor iezuiti de a converti lumea la crestinism, lumea pagâna. Se stie rezultatul la care s-a ajuns prin propaganda iezuitilor în China si Japonia: s-au închinat chinezii sai japonezii la doua trei persoane zugravite cu fata galbena si picioarele strâmbe în care au crezut ca recunosc figurile divine ale crestinismului; ceea ce arata ca, din adevaratul sens al crestinismului, n-au înteles decât posibilitatea de a-l întrupa în aceste caracterizari artistice...
Da, propaganda a ajuns sa fie una din spaimele umanitatuu moderne. Cunosc tari în care au putut fi servite de o anume propaganda, dar cunosc tari care s-au deservit printr-însa. Sunt tari foarte simpatice care prin propaganda pe care o fac, prin îmbulzirea propagandei ce o fac, au ajuns sa piarda din simpatia pe care o inspirau.
Ma grabesc sa spun ca tara noastra nu se gaseste în aceasta situatie pentru ca, întâi, n-are propaganda, si pe urma mai sunt o multime de consideratii subsidiare, dar cred ca toata lumea se poate multumi cu cea dintâi.
Prin urmare, propaganda în sine nu mi-e placuta. De câte ori am vorbit în strainatate, m-am acarât de a face propaganda si-am martori aci ca totdeauna începeam prin a spune acest lucru. Este o mare deosebire între propaganda care se facea odinioara si cea care se fce astazi. Polonii, de pilda, odinioara, au facut o admirabila propaganda; ungurii, pe vremuri, când doreau reconstituirea statului lor, au facut o strasnica propaganda, dar pe aceea o facea un Kossuth în Anglia, un Turr în Italia, precum o facea un Mickiewicz pentru poloni. Personalitatile cele mai distincte în politica, stiinta si poezie, si acea propaganda, pe lânga aceasta, nu era nici de comanda, nici platita si nici rasplatita; acea propaganda era însusi sufletul unui popor. Dar, daca e vorba de sufletul unui popor care striga dupa dreptul sau si care se apara cu indignare împotriva calomniilor care se aduc, aceea este o propaganda fericita. Si dupa razboi se gasesc multi oameni, cum e cazul pentru Cehoslovacia, al carei presedinte de republica si-al carei presedinte al Consiliului de Ministri scriu în reviste. D. Masaryk a publicat amintiri din tinerete în Le Flambeau, admirabila revista belgiana în limba franceza din Bruxelles, iar presedintele Consiliului de Ministri cehoslovac a tiparit acum în urma articole despre conditiile economice ale tarii sale.
Prin urmare, daca este vorba de acea propaganda care se facea între 1830 si 1850, propaganda pe care, cum spun, au facut o popoare neliberate, care erau muncite de dorinta fireasca de a ajunge sa fie puse în rândurile natiunilor care n-au mâinile legate si gura astupata, e foarte buna acea propaganda. Daca ar fi vorba iarasi de propaganda pe care au facut o ai nostri în zilele emigratiei, în frunte cu un Nicolae Balcescu, Ion Bratianu, un Rosetti, un Voinescu, un Alecsandri, un Kogalniceanu mai ales, care a început a face propaganda pentru România înainte de 1848, pe când era student la Berlin, si Istoria românilor a lui Kogalniceanu, tiparita la Berlin, este cea dintâi buna carte de propaganda în afara de propaganda latinista în legatura cu filologia si istoria, a Scoalei ardelene din secolul al XVIII lea, adica e vorba de o propaganda cum era aceea facuta la Paris, Londra si aiurea de principalii reprezentanti-ai poporului român de atunci, ei bine, propaganda lor si propaganda inspirata de dânsii-au stiut sa gaseasca prieteni între fruntasii societatii franceze si engleze de atunci, carora li-au comunicat comorile din trecut, comorile de viata populara, de arta si literatura pe care le are poporul nostru...
Pe timpul razboiului, cineva a stat în America mai multa vreme cu dorinta de a servi cauza noastra.
Cauza noastra, trebuie sa spun, e reprezentata în America în chipul cel mai bun, nu prin ce trimitem de aici, ci prin viata românilor americani - si acesta este unul din mijloacele de propaganda ce le-as prevedea în programul de care vorbim.
O propaganda este orice om dintr o natiune care se arata de isprava în mijlocul natiunii în care a ajuns sa se aseze. Face mai mult decât o pagina dintr-o carte, si sunt oameni care fac, unul singur, mai mult decât mai multe volume.
In America sunt gazete românesti, între care la una ma onorez a colabora de multi ani de zile, ziarul America, acela care a facut si continua sa faca cea mai larga propaganda tarii. E cea mai frumoasa, tiparita din câte explicatii au românii din toate locurile unde i-a semanat soarta. Dar, cum ziceam, a venit acel om politic român care s-a asezat acolo si s a încercat sa faca propaganda. Englezeste învatase, dar nu atât cât sa poata tinea o conferinta; pe urma au venit altii si-au tinut si conferinte, foarte bune, chiar aceia care si-au stricat reputatia dupa ce au trecut în tara. Are omul, în anume momente ale vietii sale, si manifestari care-l desmint. Aflând informatorul ca este o persoana cu foarte mare trecere pe lânga presedintele Wilson - una din cele mai mari figuri ale umanitatii contimporane, pentru care motiv cred ca la moartea lui nu s-a ridicat nici zece minute sedinta Parlamentului într-o tara care datreste principiului wilsonian, ca si jertfelor sale, alcatuirea ei de astazi - aflând, deci, ca lânga presedintele Wilson este cineva care-l tinea în curent în chestiunea nationalitatilor, a cautat sa-l vada. Omul, american, cu timpul masurat, cu vorba dura, i-a facut însa urmatoarea declaratie: "Domnule, daca ai fi bulgar, te as asculta, fiindca am credinta ca bulgarii sunt o natiune serioasa; dar d-voastra nu sunteti".
Aceasta dovedeste de ce atmosfera ne bucuram noi în momentul acela în America, în cele mai înalte cercuri; aceasta explica mai mult decât atâtea alte încercari nesuccesul unor anume dorinte ale noastre în timpul acelor negocieri din Paris care au dus la alcatuirea tratatelor pe baza carora traim astazi...
Acum câtiva ani de zile, în Anglia " si nu e o plângere, fiindca aveam un moment gândul sa cer dreptatea mea, dar am renuntat - s-a ivit ideea de a înfatisa viata natiunilor de astazi, "The nations of today", în care trebuia sa intre si Iugoslavia si Bulgaria si Grecia si România. Mi s-a facut cererea sa scriu vreo saizeci de pagini pentru aceasta colectie. Le-am scris, Le-am trimis. A trecut un an, au trecut doi " textul trebuia tradus din frantuzeste în limba engleza " si n-am primit nici o stire. M am informat în dreapta si în stânga - nu acuz pe nimeni, si mi-ar parea rau daca cineva ar crede ca în aceasta s ar cuprinde vreo ocupatie; e masina rau potrivita, piesele sunt foarte bune, dar masina nu functioneaza - si în zadar. In sfârsit, fiind la Paris, aflu ca a aparut cartea. Era vorba sa fim împreuna cu Iugoslavia. Iugoslavii-aveau o foarte buna propaganda: dupa razboi nu o mai au asa de buna cum o au bulgarii, a caror propaganda acum este cea mai activa; iugoslavii au avut o însa foarte frumoasa în timpul nenorocirilor lor celor mari, când n aveau bani, ei scriau, oameni flamânzi si sdrentarosi, acele admirabile pagini pe care nu le puteai ceti fara a fi profund miscat. In mijlocul nenorocirilor noastre - si omul nenorocit e foarte dur pentru nenorocirile altuia, nu te plânge când sufere el însusi - nu putem ceti la Iasi cartile lor fara sa mi dea lacrimi în ochi; uitam plânsul datorit tarii mele ca sa plâng ruina acelora. Ce a fost mai nobil în poezia lor, în trecutul lor, aceasta o înfatisau ei acolo. Nici nu se stia de existenta mai multor partide sârbesti atunci, pe când, daca e vorba de propaganda pe care am facut o noi în timpul razboiului, s a stiut totdeauna ca sunt doua partide în tara si s-a simtit si urmele acestei mentalitati. Dar sa nu mai vorbim.
Pe urma am aflat ca Iugoslavia îsi cere casuta ei aparte. Indata ce s-a vazut la Belgrad ca e vorba ca, în acea publicatie engleza, Iugoslavia sa figureze împreuna cu alta tara într-un volum, s-a spus: nu, noi dorim un volum pentru noi, si au facut un volum pentru dânsii complet. Noi am ajuns împreuna cu Bulgaria, fara sa fim întrebati. Mi-am zis: trebuie sa fi fost totusi oarecare proportii între unii si altii. Am primit cartea. Am fost bolnav de indignare câteva zile, nu pentru masacrul la care a fost supus manuscrisul meu, ci pentru aceea ce a iesit din acest masacru. Bulgarii au rugat pe o propagandista engleza, Lady Groghan, foarte cunoscuta, care a fost si în Macedonia de mai multe ori si pe care ei o considera ca pe una din aparatoarele de capetenie ale drepturilor lor. E si-acum, mi se pare, în legatura cu fratii Buxton si lucreaza pentru cauza bulgara. Materialul care a fost încredintat d nei Grohan a fost de prima ordine; s-au dat pâna si piese inedite din arhivele secrete ale Bulgariei. S-a scris astfel o introducere geografica fara nici o greseala; s-au alcatut vreo doua capitole despre trecutul bulgaresc aparând pe bulgari de orice acuzatie care s-ar fi putut aduce din dreapta si din stânga, scotându-i deci basma curata...
La sfârsit sunt articole bune despre viata economica a Bulgariei, plus o bibliografie excelenta.
Pe urma cartea trece la România. Manuscrisul meu, neaparat de nimeni - eu eram la Bucuresti - a fost întrebuintat doar ca simplu mijloc de informatie si-a fost rescris în întregime de doi englezi, mie si stiintei, necunoscuti. Ca introducere, trei pagini în care se spune ca atâta lume s a strecurat în partile acestea, încât nimeni nu poate ajunge la o idee în ceea ce priveste caracterul etnic adevarat al Românilor. Mai departe se spune ca România a asteptat, oportunista ca totdeauna, momentul când putea sa intre în razboi fara risc; România si-a facut calculele si-a intrat când a vazut ca Aliatii aveau sa biruie si, la urma, desi-am fost rau batuti (badly beaten), pentru ca aliatii au biruit, ni s-au dat teritoriile pe care le doream; ramâne însa sa se vada daca vom fi în stare sa le pastram.
Trecutul nostru e înfatisat în chip ridicol. La informatia mea s a adus ceea ce anecdotele rauvoitoare ale calatorilor din veacul al XVIII lea au mai degradant pentru natia noastra. Toate figurile mari ale trecutului nostru sunt neglijate sau înjosite. Stefan cel Mare are o jumatate de pagina, Mihai Viteazul câteva rânduri de critica; numele lui Alecsandri nu e pomenit, Eliade Radulescu nici atât; nici o idee macar din litera româneasca; toata partea aceea e suprimata, taiata din textul meu. Din fericire, neavând prin ce înlocui capitolele privitoare la razboi, ne putem apara în aceasta privinta, fiindca s a pastrat ce a fost scris. Totalul formeaza cam doua treimi din ceea ce e dat Bulgariei, dar deoarece din partea Bulgariei cele mai multe pagini sunt pentru istoria razboiului, pe când noua ne revine vreo treizeci de pagini pentru istoria aceluiasi razboi, va puteti închipui cum ne prezentam.
Acesta este un caz. Al doilea:
A iesit acum în urma, în alta colectie engleza, în una din cele mai mari colectii pe care istoriografia engleza le a dat vreodata, Istoria medievala din Cambridge, volumul despre Imperiul bizantin si continuatorii sai. Mai multi învatati au scris capitole, si acela în seama caruia a cazut capitolul despre statele balcanice este cineva pe care nu-l cunosc de visu, dar cu care am de multa vreme legaturi epistolare si o adânca stima, dl. William Miller, care locuieste la Roma. Bulgarii, sârbii pot sa se laude cu partea foarte larga, adeseori noua, totdeauna absolut exacta în care se prezinta; în ceea ce ne priveste pe noi, sunt pareri de acum treizeci de ani, de când eram eu student, pareri ale raposatului si veneratului meu profesor Xenopol, peste care au trecut însa trei decenii de munca istortica. Ei bine, parerile acele sunt gramadite în câteva pasagii care se pierd cu desavârsire în viata Balcanilor.
Acesta este felul cum ne prezentam noi.
Dar veti zice: putem noi oare lupta în Anglia, unde ne plângem ca n avem atmosfera favorabila, nu numai din cauza unor anumite gesturi economice, care gesturi sunt de multe ori mai rele decât politica pe care o acopar, fiindca oamenii dibaci fac o politica, dar stiu schita si gestul contrar, pe când noi facem gestul fîrî sa putem face si politica? Nu se stimeaza un popor numai pentru situatia biletului sau de banca fata de aur, ci pentru întreaga cunostinta pe care o ai despre rosturile lui.
N-avem în limba engleza nici o istorie a poporului român. Sunt ani de zile de când ni se ofera de acolo sa se cuprinda o istorie a românilor în acea eleganta colectie în care, acum optsprezece ani, s a tiparit Istoria imperiului bizantin. s-au strecurat multe regimuri; stiu bine ca ministrul de externe atârna de ministrul de finante si ca minisstrul de finante are anumite conceptii dar, cu câte conceptii s-au strecurat, vorba este ca n-am putut avea nici pâna acum o istorie a românilor în englezeste. Avem o foarte frumoasa carte despre viata populara româneasca, a d-rei Tereza Stratilescu, profesoara; multa lume a uitat despre aceasta carte tiparita acum douazeci de ani, foarte frumos ilustrata, redând toate obiceiurile noastre populare. Ar merita sa fie reeditata. Cea mai noua antologie a literaturii românesti dateaza de la " si nu vorbesc de traduceri ocazionale si partiale - a lui Stanley, 1850-1860; o carte foarte frumos tiparita, care se poate vedea la Academia Româna. Din fericire avem la Legatia româna din Londra, printr-un hazard, pe d-l Marcu Beza, care face lectii despre noi la Universitatea din Londra si-a tiparit niste "essays" privitoare la literatura populara româneasca. Dar nici Legatia nu poate face nimic fara un buget special si nici Ministerul n-are buget special pentru propaganda. Poate ca Ministerul de externe ar putea interveni, dar Ministerul de externe " si nu e vina unui om " n-are niciodata mijloace pentru asa ceva, sau banii merg în dreapta si în stânga pentru lucruri care ar fi sa serveasca aceeasi cauza, dar o deservesc. Inca o data, nu acuz pe nimeni. Sunt în cei mai buni termeni cu actualul ministru de externe care ar dori tot asa ca mine ca situatia sa fie altfel, si care, dupa ce a fost la Londra, o doreste, desigur, si mai mult, dar, ce voiti! Ce se poate face?...
Acum, dupa aceste observatii, dati-mi voie sa schitez un fel de încercare foarte stângace, de fixare a liniilor de dezvoltare a propagandei noastre, ea însasi asa de întrerupta si de reluata încât nu se poate fixa o linie de dezvoltare ca pentru propaganda care pleaca dintr o idee directoare, conducând toate de la început. Dupa aceea o sa arat cum se poate face aceeasi propaganda cu o idee directoare. Si, în sfârsit, o sa încerc a prinde din dreapta si din stânga ceea ce ar putea servi pentru acel program pe care as dori sa-l urmeze toata lumea, caci n-am deloc pretentia nici de a-l fi inventat, nici de a fi singur în a-l urma. Bucuros declar ca sunt cel mai putin doritorde a-l realiza, dar cel mai bucuros de a ajuta pe oricine ar voi sa faca lucrul acesta cu socoteala...
Iata cum a fost cu propaganda noastra: când a început razboiul, n-aveam nici un mijloc de informatie pentru strainatate. Nimic. Nu exista o singura tara de pe lume care sa fi fost mai putin înzestrata cu material de informatie decât cum era România în 1914. Dar noi-am avut, de la 1914 la 1916, doi-ani în care trebuia sa pregatim doua lucruri: munitii materiale si munitii morale, si n am avut nici unele nici altele.
In ceea ce priveste munitiile morale, se vedea foarte usor parerea care era sa domine: voiam unirea tuturor românilor; unii erau pentru un atac împotriva Puterilor Centrale, ca sa capatam Ardealul, Bucovina si Banatul; altii, scuzabili în timpul neutralitatii, când puteai sa aibi orice parere; dar când tara este în razboi si esti contra armatei tarii tale si-a aliatilor ei, când esti pentru dusmanul lor, orice ai astepta de la dânsul, esti un ticalos care merita plutonul de executie.
Ziceau: sa mergem împotriva rusilor si sa-luam Basarabia. Ei bine, si unii si altii trebuiau sa se gândeasca la munitii, dar si unii si altii sa raspândeasca imediat cunostinta rosturilor noastre asupra acelor pamânturi.
A fost pentru mine o foarte mare multumire când, dupa ce am socotit ca nu am facut o carte inutila publicând lectii facute asupra românilor din Ardeal si Ungaria la Universitatea de aici " care exista pe vreme aceea si-aveam chiar saptezeci pâna la o suta de studenti!... Vremuri imemoriale! " si asupra acelui "ideal national" românesc, pe care-l numesc mai bucuros: ideea unitatii românesti " nu mi-a placut cuvântul "ideal", dupa ce a umblat prin toate gurile si mai spalate si mai putin spalate, lectii pe care le-a pastrat d-l Stahl, care pe vremea aceea stenografia prieteneste lectiile si conferintele mele si au iesit pentru ardeleni doua volume, pe care guvernul român le-a tiparit, cu ilustratii frumoase, volume care se cam uitasera aici; în strainatate au fost cerute si cetite.
In felul acesta, când s-a pus chestiunea Ardealului, au scotocit unii în dreapta altii în stânga, si au iesit cele doua volume la iveala. Am avut o satisfactie, ca eu le credeam cu totul date uitarii si am vazut ca sunt citate în apararea drepturilor noastre. Tot asa pentru Bucovina. A trebuit, din coltisorul de tara de la Valenii de Munte, sa tiparesc, într-o revista franceza care nu se cetea de cincizeci de oameni Istoria românilor din Bucovina...
Spuneam ca un hazard a facut ca aceasta carte despre drepturile românilor în Dobrogea sa fi fost tradusa-la Copenhaga în limba daneza de d-l Bezdechi, ratacit pe acolo. Vedeti ce lucru cu totul fara legatura este aceasta propaganda a noastra: iese o carte despre Dobrogea si, în loc sa fie tradusa în toate limbile din tarile mari, se gaseste un român la Copenhaga si o traduce în limba daneza, ca si cum Danemarca era sa hotarasca daca ramânem sau nu în Dobrogea. Este astfel o comedie propaganda noastra: pe când ar fi trebuit sa fie un capitol important dintr o drama serioasa, ea este un incident ridicol dintr-o comedie proasta.
Dar a venit chestiunea Basarabiei. Noi ne am gasit într-un moment cu rusii ca aliati. Stie toata lumea cum au intrat în Iasi spunând: nu suntem aliati, suntem protectori! Am încercat sa explic stapânilor acestora ca suntem cel putin asa de vechi ca dânsii în cultura, ca popoarele nu se judeca nici dupa numarul kilometrilor, nici nu oasele capului, ci dupa cuprinsul din oasele capului, nu pe scafârlii ci pe materie cenusie. Cu toata amabilitatea, evident ca în momente dureroase, am facut o carticica despre relatiile noastre cu rusii... Deci atunci am tiparit o carte ca sa lamuresc pe rusi în ceea ce priveste datoria pe care o am fata de noi prin cei doi Cantemiri, prin Herescu, prin Nicolae Milescu. Trbuia o traducere ruseasca a cartii. Noi-aveam un consul la Moscova, francez. Consulul a înteles ce nu întelegem noi si a zis: sa dam o traducere ruseasca a acestei carti si-a tradus o d-l Gue rin, care si acuma, la Paris, reclama un rest de salariu.
Manuscrisul nu s a putut tipari, au lipsit fondurile si, evident, s a pierdut. Credeti ca era indiferent ca rusii sa aiba oarecare cunostinte despre ceea ce am fost noi în legaturile dintre dânsii si noi, despre rosturile noastre la gurile Dunarii si asa mai departe?
In 1912, când s-a întors de la Constanta Nicolae al II-lea si s-a dus sa dezveleasca statuia lui Alexandru I-iu la Chisinau, Liga Culturala a protestat aici. A avut curajul sa o faca. S-au tinut conferinte la Ateneu, s-a cladit un camin basarabean la Iasi. Mi-am zis: sa facem o carte despre Basarabia noastra aratând aproape an cu an si sat cu sat rosturile noastre acolo. Nici macar o editie a doua româneasca n-a iesit de când s-a dezrobit Basarabia. Din carte s-au tras 500 exemplare, pe când natural era ca ea sa fie tiparita si în ruseste si sa fie în mâinile rusilor si dincolo de Basarabia. Sunt între dânsii oameni sinceri care cred ca eram niste tigani turcesti si ca, în 1812, fiind batuti turcii, au ramas tiganii, si rusii n-au avut decât sa ia Basarabia.
Aceasta ni era informatia la 1916...
Dar veti zice: nu ceri d ta prea mult? Nu. Eu cer ceea ce am si avut într-un moment si puteam sa dezvoltam. Când m-am dus la Paris dupa razboi, am gasit un birou de presa român, cu doi functionari, cu doua dactilografe. Se culegeau taieturi din deosebite gazete, se faceau dosare; în orice chestiune te puteai adresa si gaseai materialul trebuitor. Fiind cei doi conducatori ai biroului aveau legaturi de presa si se duceau ca prieteni la cutare sau cutare gazeta, li se dadea voie sa dezminta unele acuzatii. Daca n-ai legaturi personale, trebuie sa platesti de te rupi, pe când daca ai oameni de isprava care stiu totdeauna sa capete prieteni, nu platesti nimic si esti si mai bine servit de prieteni decât de comerciantii presei într-un anume moment. Biroul acesta avea functionari buni, avea si o mica biblioteca; împartea carti. Ei bine, în momentul de fata n am avea nimic daca nu s-ar fi întâmplat sa se fi întemeiat scoala româneasca de la Fontenay au Roses si sa ne fi zis; fiindca avem aceasta scoala româneasca acolo sa îngramadim si arhivele acestui serviciu de informatii, asa încât, atunci când ar veni un strain la Legatie, sa fie trimis la noi. Atât doar ca scoala nu este la Paris chiar, ci la patruzeci de minute cu tramvaiul si multi nu se deranjeaza sa mearga asa de departe.
La Paris aparea Le Courrier franco-roumain pe care-l scotea un poet român, pe care-l cunostea lumea prin epigramele lui, d-l Cincinat Pavelescu. Scotea aceasta revista cu foarte multa dragoste. La un moment dat, din motive de economie, a disparut. E o vorba româneasca: sa nu arunci copilul odata cu scaldatoarea, daca nu-ti place, îndreapta, dar nu distruge.
Alt caz, si acesta este dramatic, impresionant.
La Roma, acel profesor italian care, în legatura cu atasatul nostru comercial a început sa tipareasca o foaie România, foarte frumoasa. Foia a trait doi ani de zile. Lucra el si d-na Silvestri, care a tradus o opera a reginei în italieneste si alte lucrari, publicându -le în carti frumos iluatrate. Era o placere sa vezi opera casniciei Silvestri, oameni dintre care el fusese odata în Bucuresti, iar ea niciodata. Nu primeau nici un fel de subventie decât plata deficitului gazetei. A venit însa regimul economiilor, si deodata omul a ramas cu datorii si mari greutati. In momentul când ungurii se straduiau mai mult si nu se stie îndeajuns ce formidabila e propaganda ungureasca contra noastra astazi si cât de adânc patrunde pretutindeni, ce oameni de seama în toata lumea ajung sa se convinga ca noi suntem niste barbari rapitori, balcanizatorii unor teritorii care revin coroanei Sfântului Stefan; o sa ne întâlnim cândva cu rezultatele acestei propagande si o sa ne muscam mâinile pâna la sânge pentru ca facem economii unde nu trebuie, si unde trebuie n-avem curajul sa o facem fiindca întâlnim partizani politici.
România lui Silvestri a disparut.
Ungurii tiparesc revista Mattia Corvino. Vechiul nostru crai Matias, român dupa tata si poate si dupa mama, a devenit titlul unei foi de propaganda care se face înainte contra celor mai urâti dintre împartitorii regatului milenar, care suntem noi. Când au fost serbarile pentru Dante - vedeti cât sunt de mesteri în propaganda lor! " la Academie, la noi, s a comemorat Dante, a vorbit d l Ortiz, am vorbit si eu ce am putut, d-l Ovid Densusianu a tinut o cuvântare care s-a tiparit, cuvântare foarte bine informata si delicat scrisa, dar nimic din aceasta n a ajuns la cunostinta Italiei, pe când ungurii au facut si o expozitie dantesca la Budapesta. Si nu va zice nimeni ca statul lui Horty e mai bogat în bani ca al nostru sau ca magnatii din Ungaria au mai multi bani decât îmbogatitii de razboi ai României.
Dupa ce v-am aratat ce începusem a face noi, dupa ce am aratat ce face Bulgaria, am mentionat Cehoslovacia, cu presedintele ei de republica, cu presedintele Consiliului de Ministri, cu acel admirabil muncitor de fiecare moment pentru tara lui care a izbutit sa dea lumii impresia puterii Cehoslovaciei, d l Benes, si care spunea odinioara un cuvânt ce merita sa fie raportat: dati-mi - a zis el oamenilor politici de la dânsul - dati-mi prin politica d voastra interna atâta liniste ca sa pot face, consecvent si neschimbat la locul meu, politica externa a tarii mele, si Cehoslovacia a avut atâta minte ca sa faca politica ei interna în asa fel încât acelasi om, chemat sa conduca politica externa, sa ramâna de la razboi si pâna astazi neschimbat, ca un simbol. Cu zece ministri de externe n-ai fi facut pe departe ceea ce a facut permanenta acestui mare barbat politic, simplu profesor de filosofie la un gimnaziu.
Nu i-a cerut nimeni state de serviciu, când s-a înscris în cutare club politic, ci numai ce putere tinereasca are în el, ce simpatii poate sa inspire munca lui. Si, când un om ca acesta conduce propaganda unei tari, ce poate face ministrul de la noi, care la fiecare moment este amenintat sa fie rasturnat împreuna cu ministerul lui, care de multe ori pentru o chestiune importanta nu cade, iar pentru o prostie cade. Nici un minister n-a cazut la noi pentru vreo greseala a lui, si de aceea un guvern poate face toate greselile fiindca e sigur ca pe greseli nu cade niciodata.
Vasazica am aratat ce a facut Bulgaria, ce a facut Cehoslovacia, si spuneam ce fac ungurii. Ei tiparesc în momentul de fata o revista foarte bine facuta în englezeste pentru englezi, o revista tot asa de bine facuta în frantuzeste pentru francezi, o revista italieneasca pentru italieni. In Statele Unite la fel.
Inainte de razboi, o firma germana cerându mi o istorie a Ungariei, am dat-o. N-a convenit ungurilor " erau si greseli, fiindca fara sa ai curajul greselilor. nu vei scrie niciodata nimic. Ei bine, ungurii au facut un pomelnic întreg de toate greselile de date pe care au crezut ca le au gasit în studiul amintit si l-au tiparit în toate limbile de pe fata pamântului. Propaganda lor, în atâtea limbi, adopta si forma foarte dibace: la Paris iese o revista de Studii fino-ugrice pe baza legaturilor de rasa între fini si unguri. O ia cineva crezând ca este o publicatie de filologie si da de o revista de pura propaganda nationalista ungureasca în vederea crearii din nou a regatului milenar. Ca sa maguleasca pe francezi, spun: în cutare secol n-am avut relatii cu Franta, dar, iata, a fost un împarat bizantin care avea simpatii franceze, Manuil Comnenul, si aceasta pentru ca mama lui era unguroaica! Din cauza faptului ca era unguroaica de aceea a ajuns împaratul lui sa aiba simpatii franceze! E naiv, dar pentru multa lume, care judeca simplu, e dibaci. Ceva ramâne...
Nu exista bucata de pamânt în care sa ne fie indiferenta parerea pe care altii o pot avea despre noi. Când ne ducem la prieteni, sa ne ferim de doua lucruri: sa ne ferim întâi de a-i lingusi, si sa ne ferim, apoi, de a-i ofensa. Propaganda noastra însa, în cea mai mare parte, cade în unul sau altul din aceste defecte: ori ne prosternam, ori ne trufim. In calatoria pe care am facut o în urma la Paris si în care am vazut câtiva oameni politici din stânga pe care-i cunosc tot asa de bine ca oamenii care se lauda prin gazete, fara sa i fi vazut decât cu telescopul; eu nu stiu ce însemneaza "stânga" lor: stânga lor palmuieste pe dusmanul tarii tot asa de violent ca si dreapta lor. Din stânga aceasta mi s a spus despre un om politic de la noi ca nu-l iubeau îndeajuns fiindca prea pleaca tara lui fata de dânsii; dar nu le placea nici de altii care prea loveau pe altii când ridicau tara lor. Nu. Sa pastram dreapta masura. Sa trimitem ce este mai bun de la noi si pe aceia care sunt mai buni dintre noi. Sa impunem nu numai prin ce scriem, dar si prin felul cum traim. Fiecare act onest îndeplinit în tara aceasta este un adaus la propaganda noastra nationala.
Poate sa se duca un om genial, înzestrat cu cel mai extraordinar talent de vorba si cu cele mai extraordinare informatii, daca se va sti ca natia despre care vorbeste nu plateste nimic, cuvintele i se vor pierde în vânt. Nu cuvântul sau muzica lui Paderewsky a creat iubirea mare pentru Polonia, ci toata constiinta pe care o avea despre Polonia lumea întreaga.
Iar aici sa fim oameni de treaba: sa muncim, si pe domeniul economic. Sa ne iubim chiar când discutam, în loc sa ne urâm fara sa fim capabili de a discuta. Sa dam impresia unei natii care este întâi o natie si pe urma face o politica, în loc de a face mai multe politici pentru ca sa nu existe constiinta de natie. Sa avem o literatura sanatoasa, o stiinta cu vaza în toata lumea cum si sa avem o productie mult superioara celei de astazi pe care pamântul nostru o poate însusi. Sa avem oameni vrednici si de trecutul lor si de mijloacele pe care le stapânesc astazi. Sa poftim pe cei din afara care ne calomniaza sa vina sa vada tara.
Am facut experienta nu odata, de atâtea ori. E de ajuns sa vie aici, sa vada aceasta tara, pamântul care nu se vede decât când sprijini piciorul pe dânsul si pe oamenii care nu se recomanda decât atunci când le deschizi usa casei lor, sa ajunga sa descopere cele doua tezaure care sunt tara noastra si sateanul nostru, si omul sarac din oras; sa facem experienta pe care au facut o prietenii mei din congresul de bizantinologie, congres care a fost rasplatit aici în persoana organizatorilor sai prin doua trei foiletoane calomnioase în gazeta oficiala a guvernului sub iscalitura unui profesor universitar, sa faca, zic, experienta pe care am facut o cu colegii mei bizantinologi care au scris, fara a se întelege între dânsii, ca acele doua saptamâni petrecute în România le numara ca pe cele mai frumoase ale vietii lor.
Si atunci, pentru frumusetea acestei tari, pentru bunatatea oamenilor care n-au ambitii si au atâtea alte calitati, ni se vor ierta si defectele noastre si propaganda româneasca va fi facuta în chipul cel mai stralucitor.
S-o facem.
|
Nicolae IORGA (5 Iunie 1871 - 27 Noiembrie 1940) 6/3/2019 |
Contact: |
|
|
