În acest moment, Eminescu este tradus în 150 de limbi
Această statistică a fost realizată de reputatul eminescolog documentarist Dumitru Copilu-Copillin. Amploarea extensiei în spațiul universal a receptării operei poetice a lui Eminescu este fără precedent. Și nici nu e de mirare dacă ne gândim că William Shakespeare care a însemnat mult pentru dramaturgia britanică a secolului al XVI-lea, timp de 100 de ani după moartea sa a rămas într-un inexplicabil con de umbră și abia după aceea a început să intre în universalitate. Asistăm la un fenomen similar în privința lui Eminescu, iar declanșarea acestuia pare să fi venit din Rusia, pe vremea când încă se numea URSS.
Astfel, în 1989 (an declarat de UNESCO „Anul Internaţional Eminescu”), la 100 de ani de la moartea fizică a poetului nostru național, Uniunea Sovietică a emis o monedă omagială cu portretul lui Eminescu, având valoarea nominală de o rublă. Moneda este rară şi foarte puţin cunoscută în România.
Rubla Eminescu a fost pusă în circulaţie în URSS pe 26 decembrie 1989 (în prima zi după execuţia lui Ceauşescu). A fost bătută la monetăria din Leningrad ‒ azi Sankt-Petersburg ‒, iar tirajul a fost de două milioane de monede, din care 200 000 de o calitate specială. Chipul lui Eminescu avea ca model imagologic fotografia acestuia din 1869, făcută de Jan Tomas la Praga. Este, desigur, o trimitere simbolică spre dimensiunea valorii „de piaţă” a lui Eminescu, dar e regretabil că acest demers a fost făcut în URSS, nu în România.
Nu știm ce interese politice sau geopolitice s-au ascuns în spatele acestui gest, dar rușii/sovieticii l-au făcut și faptul rămâne consemnat istoricește ca atare, indiferent ce interpretări conspiraționiste sau minimalizatoare s-ar „croșeta” de jur-împrejur.
E adevărat că cea mai valoroasă bancnotă a României (bancnota de 500 de lei) are pe ea chipul lui Eminescu – ceea ce are o evidentă încărcătură simbolică, în expresie financiară ‒, însă forța de semnificație a „rublei Eminescu” este mult mai mare, căci reprezintă o recunoaște revenită din partea unei țări și a unei culturi ostile. Se pare că rușii au o perspectivă mai clară asupra valorii universale a „omului deplin al culturii române” (cum îl definea Constantin Noica), pe care noi, aici, în „codrii Vlăsiei”, continuăm să-l minimalizăm, confirmându-i astfel „profeția” din „Scrisoarea I” („Neputând să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire?/Ei vor aplauda desigur biografia subţire/Care s-o-ncerca s-arate că n-ai fost vrun lucru mare,/C-ai fost om cum sunt şi dânşii… Măgulit e fiecare/Că n-ai fost mai mult ca dânsul…”).
Pe când rușii, în campaniile lor nemiloase de „defrișare” identitară a populației românești din stânga Nistrului, s-au izbit de un reper spiritual fundamental, care s-a dovedit de neclintit și de netrecut: numele lui Mihai Eminescu.
Ceea ce, fără a exclude ura și dușmănia istorică împotriva poporului român, le-a impus respectul și recunoașterea.
P.S. Acest articol a fost preluat din revista ISTORIE INEDITĂ
|
Miron Manega 6/3/2019 |
Contact: |
|
|
