Marin Sorescu – De unde pana unde ?
Eu n-am vazut niciodata Marea Nordului. Dar cand Marin Sorescu implinea 60 de ani, la 29 Februarie 1996,am simtit frigul istoriei ca l-a patruns pana la crucile nevazute ale credintei. Am inteles irevocabil ca sarbatoarea lui nu se putea face decat in matricea Olteniei care l-a zidit si l-a rasfatat in lumina cuvintelor.
Societatea Scriitorilor Olteni ma delegase sa organizez jubileul la Craiova, mai cu seama ca aici se desfasura o consfatuire nationala a autorilor de manuale scolare, cadre din invatamantul superior si preuniversitar,a inspectorilor de specialitate, chemati sa discute viitorul...revizuirilor sau reexaminarilor operelor literare din toate timpurile.
Febra apropierii momentului a culminat cu cateva telefoane date de Marin Sorescu; imi cerea detalii si ma consulta daca poate aduce doua carti, sub forma de ...lansare. Una era a lui si cealalta a marelui Ioan Alexandru. Parca il aud: “e-o carte buna, o antologie. De-aia e bine ca i s-a spus Imnele iubirii, ca la inceput. De la Eminescu incoace, n-am mai auzit rostit cu atatea nuante cuvantul acesta – Imne. Are ceva in el de blagoslovire”.
Bucuros ca manifestarea este nationala, mi s-a confesat ca nu va merge la Uniunea Scriitorilor in Bucuresti, sa fie sarbatorit cu ...altii. Apoi, zambind sfios, dar inghetat: “ceilalti sunt mai batrani – 65,70 de ani. Ce sa caut eu acolo ?”
Ca unul care, prin destin, sunt nascut, la drept vorbind, intre spatiul copilariei lui Alex. Macedonski, Pius Servien si Marin Sorescu, mi-am pastrat echilibrul in replica (fiind nascut in Zodia Balantei, 29 Sept, 1939, in satul Milesti). Dar voi constata (stupefiat!) ca 29 Februarie 1996 era ultimul an bisect cand scriitorul isi recunostea adevarata zi de nastere. Caci ea mai fusese rostita o singura data, in 1936, de catre parintii sai. Dar cum timpul ramane ...o traversare pentru toti, autorul a acceptat sa fie complice cu toti aceia care i-au consemnat data de nastere si pe 28 si pe 29 Februarie. Numai asa, an de an, timpul ii dadea impresia ca se roteste spre infinit si nu in cerc. Dupa aceea,incepe tacerea de gheata, sfidarea unor contemporani sau lupta cu acul ori sabia de Toledo pentru petele din biografie si opera.
Scriitorul a fost traitor sub patru anotimpuri politice: monarchism, dejist, ceausist si post-decembrist. Sub obladuirea celui din urma, a cautat, fiind ministru, sa lumineze cu lampasul bunului gospodar in padurea de dulai si sacali ai culturii din perioada 25 Noiembrie 1993 – 5 mai 1995. {i-a dat seama insa ca mentalitatea romanilor de a schimba totul, dar nu prin partile esentiale, nu putea fi schimbata cu una cu doua.
Intorcandu-se la uneltele scrisului, a inceput sa-si faca ordine in “productia” de pana atunci. Nu se stie ce timpuri vin, iar volumele de Poezii (editie definitiva) trebuie sa creasca. Primul volum aparuse in 1991 , la Ed. “Scrisul Romanesc”, din Craiova, la care era director. I-a adaugat pe cel de al doilea , in 1993. Deocamdata atat ! Caci premonitoriu, in 1994 (ministru fiind), si-a intitulat un volum cu un cuvant...de epoca Traversarea. Intr-o Postfata-avertisment, o marturie estetica despre semnul si sensul scrisului, Marin Sorescu se marturisea: “Eul poetic reordoneaza mereu lumea, cocosat de o traditie pe care o domina”. Ecoul n-a intarziat sa apara. In anul urmator, 1995, aparea cartea a V-a din ciclul La Lilieci . Apoi un volum de poezii pentru copii, Lulu si Gulu-Gulu, apoi, separat, i s-a tiparit piesa Iona.
Anul 1995 a fost unul fast pentru Marin Soirescu si in privinta traducerii operei sale peste hotare (oricum, de la varsta de 30 de ani, pana la 60 de ani, creatia soresciana a cunoscut transpunerea in peste 50 de tari ale lumii). I-a aparut la Torino (Arte Grafiche Giacone) o editie de lux trilingva (romana, italiana, engleza) – Poezii cu 30 de reproduceri dupa tablourile autorului; la Singapore, Poezii alese, insotite de 6 ilustratii ale autorului; in Brazilia, volumul de poeme Razão e coracão (Raze si inima) si in Suedia, in traducerea lui Ion Milos, un volum de poeme, poezie si teatru – Vid Sädens Rötter.
In anul sarbatoririi celor 60 de ani ,Marin Sorescu si-a alcatuit o editie de autor – Poezii, in propria-i editura, Creuzet. A fost si anul cand la Stockholm ii aparea volumul Fallenhet för höder, traducere de Dan Shafran.
Asadar, in tara unde se afla vulturul alb al Premiului Nobel, Mekka literaturii mondiale, emirul Sorescu nu s-a putut incolona decat cu o traducere. El murea la Bucuresti sub jarul pustiei canceroase in ziua de 8 Decembrie 1996, la orele 7 si un sfert.
Atunci am reflectat – Marin Sorescu a inchis triunghiul poeziei venite din Oltenia prin Macedonski si Arghezi. Spre deosebire de ei, Marin Sorescu ramane singur printre dramaturgii, nu numai ai Romaniei, ci si ai Europei. Circulatia unor piese – Iona, Matca, Paracliserul, Pluta Meduzei, Varul Shakespeare s.a. - il apropie de Mircea Eliade si de Constantin Brancusi.
Eu cred ca nici un scriitor roman contemporan n-a cunoscut direct lumea ca Marin Sorescu si ca niciunul, in mod indirect, nu si-a desprins opera de sine ca sa vorbeasca liber.
A fost aici un joc al intamplarii si al regimurilor politice, ci un calcul rece, nepieritor al luciditatii ca identitatea nationala nu se pierde niciodata cand se pliaza pe marile intrebari universale ale Fiintei. Cultura ramane forma suprema a Fiintei, iar timpul zaboveste atat cat ii este data viata unui om. Vreau sa spun ca tot Marin Sorescu si-a batut prima borna a nemuririi la 60 de ani (el i-a zis tarus, regionalism care defineste si un inceput , dar si o stabilitate; faptul ca este ascutit la un capat si neted la un altul, poate fi plasat ca nada pentru criticii si interprettii din posteritate).
Asadar, ca sa ne prindem in jocul limbajului sorescian, scriitorul a traversat o Stare de destin, avand bine fixat un Tratat de inspiratie, controlat mereu de Teoria sferelor de influenta. Daca sub doua “dinastii” – dejista si ceausista – a avut Viziunea vizuinii, acum sunt sigur ca are Insomnii, fiindca nu mai stie daca este Apa vie, apa moarta, daca el, care a atins Ecuatorul si polii, mai poate citi Poezii alese sub cenzura ,in timp ce merge Usor cu pianul pe scari.
Asa arata Marin Sorescu de aici inainte – mereu pe Drumuri, sub faldul unor Sarbatori itinerante, fie pictand Ceramica, fie lucrand Fantani in mare. Acum cand Moartea ceasului a fost clara, cand n-a mai putut sa-si intinda O aripa si-un picior, zicandu-si Suflete bun la toate, el s-a retras intr-un Unghi personal, incepand astfel sa-sii a merinde pentru Ocolul infinitului mic. Doar ne apropiem de anul 2000 ! Fiind, cum chiar el a spus-o, Singur printer poeti, nu s-a putut desparti de Tineretea lui Don …uijote. De aceea, el poate fi gasit peste tot in lume – azi si maine – daca interprettii sau vanzatorii de negatii vor avea in vedere cei doi poli care i-au ocrotit moira – La Lilieci si Norii. Numai asa Setea muntelui de sare poate sa aiba asigurata Iesirea prin cer.
Oare omul modern, ca sa-si inteleaga complexitatea existentei, are nevoie numai de spatiu (Unde fugim de-acasa ?) sau si de timp ? Nu cumva Marin Sorescu ne-a invatat ca putem sa ni-l asumam numai daca avem Trei dinti din fata ?
Raceala disparitiei lui Marin Sorescu il gaseste pentru vesnicie in Casa Evantai, in care deja, vazand ce este Europa, s-a transformat in Luptatorul pe doua fronturi. Asta este viata – Lupoaica mea, ne arata calm si topit de frig Marin Sorescu. Ceea ce era viata in Descantoteca ne apare acum ca prietenul tuturor apelor curgatoare – Cocostarcul Gat-Sucit.
Eu n-am vazut niciodata Marea Nordului. Dar l-am vazut pe Marin Sorescu la 60 de ani, cand intra in eternitate. Depun marturie prin clipa inpietrita faustic pe altarul timpului de ieri. Ea s-a transformat intr-o Matca. Aici nu mai Exista nervi, ci doar Paracliserul destinului de dincolo, care, aflat mereu langa Pluta Meduzei, poate sa intretina viata sau moartea oricand cu A treia teapa. Numai Dante si Goethe, ori Eminescu, inaintea lui Marin Sorescu, au vorbit atat de competent cu propriul eu poetic, ca un Iona biblic. Cu toate acestea, nici pana astazi nu stim de unde pana unde tine Cuvantul. Cand vrem sa-l traim, il cautam in zidirea lumii de catre Dumnezeu. Abia asa, unii dintre noi intelegem ca nu suntem singuri pe lume. Balsamul cuvintelor ne face sufletul frumos si putem muri fiind in viata. Ca Marin Sorescu.
|
Marian Barbu 2/26/2005 |
Contact: |
|
|
