Este vremea să ne trezim !
Frecvent este exprimată si se vadeste o esentiala neantelegere a conceptului de “adevăr”.
Deși este adesea folosit(de fapt prea de multe ori), înțelesul conceptului este aproximativ și fluid.În esență este un simptom al nepăsării față de “cuvânt” și față de importanta lui în general.Este o ispită a vremii pe care o trăim.Este uitat faptul că realitatea văzută există și se menține prin “cuvânt”.Este nesocotit însuși elementarul truism după care “cuvintele au înțeles”.Acest simptom este încă mai dureros căci deliberat se caută “relativizarea” adevărului.”Globalismul”,sordida ideologie care domină puterea actuala,”imperiul sodomit”,se întemeiază pe relativism,pe confuzia noțiunilor,pe schimbarea înțelesurilor și așezărilor din veac.Sunt cei care limpede au fost avertizați:” “Vai de cei ce zic răului bine și binelui rău; care numesc lumina întuneric și întunericul lumina; care socotesc amarul dulce și dulcele amar! Vai de cei care sunt înțelepți în ochii lor și pricepuți după gândurile lor! Vai de cei viteji la băut vin și meșteri la făcut băuturi îmbătătoare! Vai de cei ce dau dreptate celui nelegiuit pentru mită și lipsesc de dreptate pe cel drept!“ (Isaia,5, 20-23).
Cu aceste gânduri este de folos să ne reamintim că în primul rând “adevărul” nu este suma unor concepții sau evenimente și,încă mai puțin,”adevărul” nu are nici o relație cu părerea “majorității. Adevărul este o Persoană.Iar această persoană este simultan:”Adevărul și Calea și Viața”;deci existența,devenirea în existența și starea în existența.
Într-o asemenea înțelegere este imperativ că toți și fiecare să căutăm să ne raportam și să căutăm să ne asemănăm Adevărului.Încă mai stringent este acest imperative în anii maturității și ai senectuții,când nu mai există scuză pentru acțiuni prostești sau pentru râzgâiala.
În acei ani timpul se “contractă”,se grăbește, nu mai are răbdare.Este procesul care se petrece și în interiorul ceasurilor cu nisip.Prin deasă întrebuințare,boabele de nisip se aplatizează și curgerea lor este mai rapidă,”timpul” devine mai scurt.La fel și în anii maturitatii si bătrâneții,repetivitatea face vremea mai “scurtă”.Este vremea când ultimele decizii pot fi luate,sunt pregătirile finale înaintea unei călătorii într-un tărâm veșnic.În față se deschide un spatiu infinit și ,oricât ne-am codi să o spunem,necruțător.Fără directive și fără reper ,aproape sigur ne vom rătăci în el.Iar această se deslușește,cred,în felul următor.
În tot cursul vieții si mai ales al copilariei si tineretii,care este nespus de scurta si relativa,,uneori conștient,uneori inconștient,uneori din joacă,ne complacem în numeroase iluzii și roluri.Nutrim nenumărate păreri de sine și de multe ori ajungem să credem în ele cu strășnicie,suntem incapabili să avem despre noi o imagine minimal obiectivă și legată de “adevăr”.
Până la un punct acest lucru poate fi înduioșător și de înțeles,dar foarte adesea această stare,sentimental-plângăcioasă,în cel mai bun caz,și trufaș-ridicolă cel mai adesea,este o stare periculoasă.
Nu trebuie uitat că “iluzia” este singurul lucru pe care îl poate oferi negativitatea pură,altcum zis,necuratul,prin “iluzie” ne poate condiționa și stăpâni.Lămurit arată acest lucru Ernst Junger atunci când avertizează că trebuie să ne ferim ,” să construim planuri și scenarii negative căci,prin ele,oferim modele destinului.”
Revenind la idea anterioară,este deci necesar ca în anii maturitatii,și încă mai bine mult mai devreme, să căutăm să ne aflăm în referință și în asemănare cu Adevărul.Răspicat ne spune acest lucru Apostolul Neamurilor:”Căci de vei mărturisi cu gura că Iisus este Domnul și vei crede cu inimă că Dumnezeu l-a înviat pe El din morți,te vei mântui”(Sf.Pavel,Români,10,9).
Este limpede că asta înseamnă concordanță între vorbă și faptă,între gând și realitate.Nu este suficient să avem sentimente înalte,este imperativ să le și trăim sau ,minimal,să nu le contrazicem prin fapte.Într-o intelegere mai largă acest lucru este cerut de însuși actul Întrupării.Dumnezeu cel neajuns,făcătorul cerului și pământului,vazutelor și nevăzutelor,se face om și salasuieste între noi.Ce concordanta mai mare între “inimă” și “mărturisire” ar putea să existe?Mai înseamnă ceva, la această vârstă a deciziilor finale,”teama”,”prudenta”politică, compromisurilor sunt rușinoase .Este ultimul ceas în care mai putem spune ceeace după cunoștință și constinta noastră este adevărat.Este ultimul ceas în care mai putem mărturisi,”crezut-am și pentru aceea am și grăit”.(Sf.Pavel,ÎI Corintieni,4:13).Iar la cele aratate mai trebuie mentionat un lucru.
In ceeace facem sa nu ne luam cu totul in ‘serios”,sa nu adaptam figuri solemne si mai ales triumfaliste,sa ne ferim ca de foc de parerea de sine si de credinta ca cineva este de neanlocuit.Fiecare trecem prin epoci de “varf”,de autoritate si ,tot fiecare,trecem prin vremea cand suntem obligati sa ne smerim,vremea cand ne este aratat ca suntem vremelnici in lumea asta,fragili,marginalizati si pulbere.Sa ne acceptam cu seninatate si pace aceste “varste” si sa nu ne incredem in lumea asta si in ce poate ea oferi.Casa noastra vesnica este in alta parte.
Iar alernativa,legănarea în iluzii poate avea urmări dramatice.Vorbind despre “rătăcirea” care ne pândește,este oare Altzheimer sau dementia senilă , o boala sau este altceva?Nu cumva este o ratacire in spatiul existential?Și putem crede că aceasta stare o va rezolva un Extraveral sau mai știu eu ce altă pastilă?
Este o vreme pentru toate si cu aceasta trebuie sa fim impacati si in voia lui Dumnezeu.
Istoric
Michigan / USA
|
Alexandru Nemoianu 6/1/2019 |
Contact: |
|
|
