Imn Tăcerii
Cel ce aspiră încă să-şi rostească sensibila trăire-n poezie, cel invitat la cina-mpărătească hrănind cu har umila-i fantezie,
Cel ce ofrandă-aduce tot ce are Aceluia ce-nseamnă însăşi Viaţa, cel ce se-ntoarce veşnic la izvoare şi-i pregătit oricând pentru povaţa
Oricui ar fi dispus să îl înveţe, cel ce se-ncumetă-a privi-n tăcere să-L vadă-n faptele ce par răzleţe pe Cel ce, Singur, ştie-a lor durere
Şi le păstrează-n viaţă prin Iubire, cel ce-n poeme-ncearcă să cuprindă Esenţa vie-ascunsă-n elixire şi din tabloul Vieţii să desprindă
Ce Pictorul a vrut să-nfăţişeze prin umbrele pe Chipul nemuririi, cel ce-ndrăzneşte să se adreseze prin efemere versuri, omenirii,
Muindu-şi pana-n disperarea mută, reînviind speranţa şi-n cuvinte întreaga lui iubire aşternută, din toate câte sunt, luând aminte,
Cel ce avea atât de mult a spune, cândva, prin rimele-i meşteşugite ar mai putea un alt poem compune decât cel al tăcerii nesfârşite?
Inno al Silenzio
Colui che aspira ancora a pronunciare il suo sensibile trascorso nella poesia, colui che invitato alla cena divina nutre di grazia la sua fantasia,
Colui che offre in dono tutto ciò che ha a Chi rappresenta la Vita stessa, colui che torna eternamente alla fonte pronto in ogni istante a ricevere insegnamento
Da chiunque sia disposto a elargirlo, colui che osa guardare in silenzio così da vedere nei fatti che paiono slegati Colui che, da solo, conosce il loro dolore
E li mantiene in vita attraverso l'Amore, colui che nella poesia prova a racchiudere l'Essenza viva celata negli elisir e dal dipinto della Vita disgiungere
Ciò che il Pittore ha voluto rappresentare attraverso le ombre sul Volto dell'immortalità, colui che azzarda rivolgersi con effimeri versi, all'intero mondo,
Intingendo la penna nella muta disperazione, ridestando la speranza e nelle parole l'intero suo dispiegato amore, di tutte le cose, ponendosi in ascolto,
Colui che aveva così tanto da dire, un giorno, con le sue ingegnose rime potrebbe forse comporre un altro poema che non quello dell’illimitato Silenzio?
|
Elena Liliana Popescu 5/20/2019 |
Contact: |
|
|