Trandafirii nu cresc în mlaștini....
Auzi cum crapă-n dinții iernii pietre? –
Cu colți de ger tăcerea-n luturi ară,
Mai spun povești tăciuni aprinși pe vetre
Iar frigul le-a-nvățat pe dinafară.
Pocnesc din bice feți-frumoșii gheții –
Pe fruntea-ți ’naltă sunt sculptate ceteri.
Cad umbre reci în palma dimineții
Și-o iscălesc cu pulberi de luceferi.
Și viscolesc zăpezile prin tine,
Doar chiciuri moi încumințești pe geană.
Când trece-un tăvălug peste destine
Și-o primăvară dintre ierni te cheamă.
Tu n-ai văzut că-n fața ta sunt mlaștini –
Nămolul de sub ghețuri blestemate
Te-a speriat. Și nu vrei să te clatini,
Nici să te-nspini în resturi vinovate.
Păstrându-ți cald surâsul de pe buze
Țeși visuri noi din gânduri strecurate
Prin calendar de rouă și de frunze
Și prin strânsura dorurilor, toate...
Mai ștergi de colb fereastra amintirii
Dar nu privești cu ură înapoi.
Și n-o să uiți nicicând că trandafirii
Nu cresc în mlaștini, ci-n pământ de soi!...
Trenuri, degeaba…
Trec trenuri de zgură prin gări părăsite
Vagoane de ceață-ncărcate cu frici
Și umbre răzlețe pe șine dospite
Ce-ți șuieră-n tâmple când tu te ridici
Și-ți trec dinainte mărfare stricate
Ducând ruginite-ntristări în aval
Un râu de aduceri aminte se zbate
Să-și lase calvarul la poale de deal…
Trec trenuri smintite-n tuneluri stelare
Pe-un capăt de timp pardosit cu tăceri
Întoarnă de-a valma caduce mărfare
Sub ploi de miresme doinite prin meri
Și vii lampadare bătute-n stamine
Rostesc dulci litanii ce alungă năluci
Trec trenuri degeaba, iubirea din tine
Îți lúmină calea. Știi unde te duci?...
Freamăt de veghe
O lună ciobită-mi zâmbește vicleană
Din nimbu-i de gheață împarte mirări
Se-ntrec dumnezeii tăcerii din strană
S-aprindă pe sânii-i de-lut lumânări
Să-i fure mantia de frig ce-o răsfață
Să-i cânte luceferii vii în priviri
Să-i tremure mâna pe sceptrul de gheață
Să-i sângere-n palme aprinși trandafiri.
Să-i blésteme zeii la care se-nchină
Să-i murmure seva de muguri prin trup
Să-i plângă pe creștet ninsori de lumină
Să-i rupă tăcerea cu un urlet de lup...
Nebunei nu-i pasă, în freamăt de veghe
Adună-ale nopții albastre stihii –
Mătăsuri de gând îmbrăcate în zeghe
Ce murmură-ntruna: Ai murit sau învii?...
Luntrea
Am dăltuit din lacrime o luntre –
Luntrașii m-ar urî dac-ar vedea
Câte-nfloriri s-au zămislit în ea
Și îngeri (câți!) au poposit pe punte
Șoptindu-mi psalmi, vâslind cu mine-n tihnă
Spre-un tărâm uitat... Îmi este dor
Să nu mai fiu o umbră dintr-un nor
Și-n poezie să-mi găsesc odihnă.
Vâslesc pe unde de visări cărunte
Cu nuferi albi (ce tainic se iubesc!)
Zefiri cu-aripi de zei încumințesc
Când roua încă-mi murmură pe frunte.
Pe malul spart stă pomul desfrunzit –
Așteaptă-o luntre cu parfume vii
Și în curând năvalnic va-nflori,
Căci poezia-n el s-a-nveșnicit.
Trandafirul
Când din tăceri cu brațele stelare
Și rouă se-ntrupează-un trandafir,
Când inima e-un umblet de cicoare
Și-n ropot de miresme mă prefir,
Când dintr-un zvon de înflorire castă
Se-aud licorni prin noapte tropotind
Și îngeri de mirări pe la fereastră
În trandafir făcliile aprind,
Întreb: cum poți zâmbi dintre petale,
Cu lacrimile-ți falduri - foșnet viu,
Când se zidesc în mine catedrale
Crescând în lutu-mi searbăd și pustiu!?...
Și-n spini ascuți pumnalele cu care
O, veșnice-al iubirii împărat,
Ne vor ucide-ntr-un apus de soare
Într-un sertar cu urme de păcat...
Nu te-ntrista, te voi iubi cum nimeni
N-a îndrăznit s-o facă, niciodat’,
Rugându-mă ca zborul lin, de fluturi,
S-adaste-ntre petale-ți - brocat.
Așa-i vorbesc, și-n liniști, trandafirul
Candoarea-și împle-n cupe de cleștar
Înnobilând miresmele cu mirul
Și-mbrățișând tăcerea din altar...
Dealul înflorit
Mă rătăceam adesea, în pruncie,
Pe dealuri înflorite așteptând
Să-mi gângurească câte-o păpădie
Sau cinteza să-mi murmure un rând...
Stăteam mereu cu dealul la taclale,
(Și nimeni n-a putut să ne-nțeleagă!)
Îi împleteam miresmele la poale
Din înflorirea-i cât o lume-ntreagă...
O lume ce de mult mi-a fost furată
De-un timp neiertător și de hiene
Cu colți parșivi. Și-au decimat-o toată!
Iar dealului i-au descântat blesteme.
De-atunci, tiptil, în seri de primăvară
Ne revedem făcându-i lumii-n ciudă
Ca să-ncrustăm cu înflorirea-i rară
Viori de vânt pe umbra nopții udă...
Câte-nfloriri putea-vom încă duce?
Și câți cireși sălbatici vor fi fost
Să-și numere miresmele pe-o cruce
Sub care dorm tăcerile? C-un rost!...
Când visele...
Când visele în spini parșivi se-nspină
Rostind psaltiri uitate-ntre coline,
Când se strecoară printre munți de vină
Pășind încet pe drumuri clandestine,
Mai sângerează-un trandafir în glastră
Simțind în tâmple inima-i cum bate,
Miresme moi se-ngână la fereastră –
Viori de vânt în lacrimi ferecate...
Zoresc castanii florile să ardă
În lumânări, sfidând furtuni. Tu suferi
Când visele se-aprind ca o petardă
Pocnind în albul fulgerat de nuferi.
Dezleagă-mi, zare, norii din furtună
Și nu-i lăsa ca liniștea să-mi doară,
Oprește ploi dospite-n mătrăgună
Și-ascunde curcubeiele de ceară!...
Pe lemnul crucii albe
Pe lemnul crucii albe, de tăcere,
Stă răstignit un fluture de gheață –
În tâmplă-i bate-o stranie-adiere
Și-un murmur de-nflorire îl răsfață.
Dar prins de-ngheț, răpus de-o grea povară,
S-a stins tăcut, nici vorbă de-nviere!
Stau înfloririle la sfat, pe-afară,
Și din adâncuri umbra udă-și cere...
Ca o pecete prinsă-n lemnul crucii
Un geamăt surd îi murmură: Uitarea!
Privesc spre el, îi simt înfipți ulucii
Din gard, în piept. Și-n urmă, depărtarea...
Îmblânzitoarea de vânt
Mă asculți?... Încearcă să deslușești
plesnetul mugurilor din copacul
ostenit care-nverzește cu toate ploile
strânse într-un pumn micuț
de femeie... și privește cum ridurile
săpate-n obrazul ei de o pleiadă de
tristeți tăcute au dispărut ca prin
farmec topindu-se în țipătul cocorului
cu aripi largi cât toate sufletele
încercănate la un loc.
Tu mă mai asculți, timpule?...
Hoinarule... să știi că nici acum
n-au înflorit cireșii la noi - doar dorul
a încolțit într-un pumn de țărână rătăcită
la poalele amurgului șoptindu-mi
cu voce tremurată: Bucură-te, tu
ai rămas aceeași neînfricată
îmblânzitoare de vânt!...
Plâng cireșii cu miresme…
Crâng de rouă
înmugurit în ochii mei
în ochii tăi peste
liniștea din palmele
Duminicii și o
ninsoare de neliniști
peste galantare pline cu
miresme de cireși
sălbatici
Liturghia de fluturi
Dezleagă-mi, Doamne, gândul
și lasă-l să murmure
psalmi în liturghii
de fluturi din
catedrale de
|
Georgeta Resteman 5/14/2019 |
Contact: |
|
|
