1 Mai – de Armindeni
Ziua de 1 Mai, numită în popor Armindeni, este cunoscută și ca “Ziua pelinului” sau “Ziua bețivului” (datorită supertiției conform căreia dacă bei vin roșu sau vin–pelin în această zi ți se înnoiește sângele).
În ajunul acestei zile românii transilvăneni aveau obiceiul de a pune la poarta fiecărei case câte o creangă verde de stejar. Semnificația acestui obicei era următorul: “se spune că, într-o seară, în timp ce Isus era găzduit într-o casă, cei care vroiau să-L prindă și să-L omoare au înfipt o creangă verde de copac în fața casei în care stătea, ca să o poată recunoaște a doua zi. Aceștia au găsit însă în dimineața zilei următoare câte o creangă asemănătoare în dreptul fiecărei case și, din această cauză, nu au putut să-L găsească și să-L omoare pe Mântuitor”. În popor se credea de asemenea că în ziua de Armindeni (la fel ca și în zilele de Sânpietru, de Sf. Andrei și de Sf. Ignat), se strâng “în cete - totdeauna fără șoață - șapte sau nouă“ ielele (“suflete ale femeilor care au făcut vrăji cât au fost în viață”). “După ce se strâng – întotdeauna pe vârfurile munților ori pe unde sunt stânci mari, cum sunt bunăoară Pietrele Doamnei, joacă; altă nimic nu vorbesc, decât numai atât:
De aceea e bine ca în zilele pomenite mai sus să se ungă ușorii de la ușa casei cu usturoi și fiecare om să poarte usturoi la dânsul în aceste zile”.(1) Pentru a alunga strigoii, “bihorenii, la Arminden, ies afară și strigă:
Cine strigă,
Dracu-l frigă
Pe frigare
De cea mare!” (1)
“În Țara Românească, Armindenul era prăznuit din timpuri străvechi. În dimineața zilei de 1 Mai, cârciumarul bătea canaua la butoiul cu pelin, în prezența unor cunoscători, cari aveau de apreciat dacă negustorul a pus prea puțină sau prea multă peliniță, adică buruiană de pelin, în vinul adus de pe la Drăgășani sau de la Odobești. În acea zi nu se bea decât pelin și toată lumea pleca la iarbă verde cu un miel viu, care era sacrificat acolo, apoi fript în proțap. Pe vremea lui Alexandru Vodă Mavrocordat boierii ieșeau la kioskuri, cum era moda pe atunci, la Cotroceni, la Filaret… Numai Doamna, mai romanțioasă, se pierdea prin păduricea Sf. Elefterie, din care n'a mai rămas azi decât numele, cu care s'a botezat podul banal de pe Dâmbovița și unde odinioară era codru…” (2)
De Armindeni, la iarbă verde
ZIUA MUNCII
1 Mai a început să fie considerată o “zi pentru susținerea, prin manifestații și greve, a zilei de muncă de 8 ore” mai întâi în Statele Unite ale Americii, începând din anul 1886. Socialiștii europeni au adoptat acestă zi ca fiind o “zi a muncii” la Congresul Internaționalei Socialiste organizat în sala Pétrelle din Paris în 20 iulie 1889. În România această zi a fost sărbătorită pentru prima dată de către mișcarea socialistă în anul 1890.
De "Ziua Muncii" în București - 1 Mai 1934
“La București, socialiștii au avut manifestații grandioase pe la sfârșitul secolului al XIX-lea. Ei se adunau, de 1 Mai, de obicei în grădina Cișmigiu. De multe ori capul manifestației trecea de Calea Victoriei, pe când coada mai era încă în grădină. În fiecare țară socialiștii au avut revendicările lor imediate, speciale. Pe placardele social-democraților români se putea citi, în afară de lozinca lui Karl Marx: “Proletari din toală lumea uniți-vă!”, revendicarea imediată a celor trei 8-uri (notă: 8 ore de muncă, 8 ore de odihnă, 8 ore de educație). Apoi programa revendicărilor imediate a fost treptat completată cu următoarele cerințe: “Votul universal", “Emanciparea femeii", “Dreptul de vot pentru Dobrogeni", “Dreptul de vot pentru Evrei", “Desființarea bătăii în armată”, “Repaosul duminical” , “Pământ pentru țărani", etc. Aceste inscripții se puteau citi pe placardele purtate de mulțimea care defila ore întregi pe străzile Capitalei, până la o grădină marginașe, unde petrecerea se prelungea până târziu noaptea. La un moment dat, “sărbătoarea muncii" a obținut consacrarea oficiala în toate statele și a Societății Națiunilor. La noi în România ea a fost declarată, în mod oficial, ca o sărbătoare obligatorie, lucrul fiind suspendat legal în toate uzinele și chiar în instituțiile statului (notă: începând cu ziua de 1 Mai 1920).” (2)
Surse:
(1) Tudor Pamfile – “Dușmani și prieteni ai omului” – Editura “Librăriile Socec&Comb.” – 1916
(2) Alex F. Mihail – articolul “1 Mai – altădată și azi” – publicat în numărul din 6 mai 1934 al revistei “Realitatea Ilustrată”
|
Dumitru Constantin 5/1/2019 |
Contact: |
|
|
