Apud volumul de proză scrisă „Acronimele lui Pascal” de Luminița Zaharia,
Autoarea practică o proză greu de definit, cu elemente de stranietate. La lectură prozele se parcurg precum niște snoave/fragmente urmuziene, dar în realitate identificăm profunzime care îndeamnă la meditație. Pentru asimilarea ideilor și impresiilor imagistice sunt necesare lecturi repetate cu mintea limpede.
Textele sunt, de fapt, poeme în proză, înnobilate cu influențe poetice (chiar poeme întregi), precum și „simulări” reușite de inspirație teatrală, sub forma de scene/tablouri aferente stilului dramaturgic. Autoarea denotă totodată o fantezie debordantă.
Stilul în care este scrisă cartea întrunește toate atuurile de originalitate (fără dor și poate), plin de umor, subînțelesuri și paradoxuri, având drept corolar optimismul și dragostea de viață.
Personajul emblemă care creează coeziunea prozelor, suveica în jurul căreia se desfășoară acțiunile mimate sau sugerate, este Pascal, întruchipare translatată a filozofului bine cunoscut „trestia cugetătoare”, un adevărat alter-ego al autoarei (pedalând pe cameniolismul acronimic al personajului).
În subtext, se trefilează influențe fine, bine asimilate și strunite din Urmuz, Jerom K. Jerom, Jaroslav Hašek, Jules Renard (vezi „Morcoveață”), Scedrin-Saltîkov, Tudor Arghezi, Marin Sorescu, Fănuș Neagu (vezi tendința metaforelor în cascadă), tehnica limerick-ului și adierile eleno-latine ale emoticonului.
Metaforele îndrăznețe (chiar în răspăr) sunt arborescente și au originalitate necăutată, chiar dacă uneori se forțează limitele acestui procedeu artistic.
Scriitoarea valorifică creator „teoria jocurilor” (nu cea matematică, ci cea stilistică), ceea ce imprimă un ritm de „stacatto” schițelor din volum.
Orice subiect abordează/tratează se transformă în poezie. Sesizăm influențe, sub acest aspect, ale curentelor din poezia actuală americană.
Importantă este și intruziunea ironiei și implicarea coordonatelor „comediei umane”. Unele „personaje” sau „fantoșe de personaje” sunt definite/caracterizate prin nume și prenume semnificative în stil caragialesc.
Camuflat sub povara paradoxului și metaforizării, se întrevăd și aspecte legate discret de familia autoarei, chiar și unele nuanțe intime tranfigurate.
Este evidentă poliglosia, o caracteristică a literaturii mondiale actuale.
Prin inserarea de teorii și termeni științifici sau de altă natură, scriitoarea face dovada că stăpânește și alte domenii și că valorifică noțiuni cu anumită rezonanță în mod creator în conturarea categoremelor și syncategoremelor. De altfel, se știe că ideea nu este nimic dacă nu este încorporată într-un cuvânt: „Lekton”.
„Personajele” sunt de fapt întrupări ale unor idei, sentimente, dorințe și angoase, îmbrăcate în haina diafană a delicateței și eternului feminin.
O trecere succintă, dar analitică, a acestor caracteristici identificate de autorul acestor rânduri, conduce spre concluzia firească că în doamna Luminița Zaharia se identifică o adevărată scriitoare, cu nerv și har.
Prozatoarea face parte, și domnia sa, din categoria „trestiilor cugetătoare”, îmbinând latura sensibilă și fragilă (efemeritatea ființei umane) și cea a unei inteligențe creatoare profund conturate, îmbinate cu umorul și ghimbușlucurile (firește poetice) ale zglobiei Colombina sau neastâmpăratului Petrucchio sau ale jonglerului, cu aspectele contorsionate ale existenței, incluzând portofoliul sentimentelor și emoțiilor.
|
Tănase Grosu 5/1/2019 |
Contact: |
|
|
