catre prieteni
„Trebuie să vă scoateţi din cap toate gândurile legate de carieră, bani şi succes. Un scriitor nu poate trăi decât sărac, fără putinţa de a purta de grijă unei familii.” Tocmai de aceea, Cioran nu a avut o situaţie materială prea bună şi, odată terminată bursa Institutului Francez din Bucureşti, în 1945, au urmat vremuri grele pentru acesta. Despre acest lucru, va scrie: „Parisul era singurul oraş din lume unde puteai să fii sărac fără să-ţi fie ruşine, fără complicaţii, fără drame. Parisul a fost oraşul ideal pentru un falit…”
Cioran nu a acceptat să i se acorde premii literare (Sainte-Beuve, Combat, Nimier) şi a refuzat remuneraţii de mii de franci. Singurul premiu acceptat de el este şi primul care i se oferă pentru debutul francez - Premiul Rivarol, în 1950. „Nimic nu seamănă mai mult cu neantul decât gloria la Paris! Nu-mi vine să cred că am râvnit şi eu la asta! Sunt însă lecuit pe veci. E singurul progres adevărat cu care pot să mă laud, după atâţia ani de bâjbâieli, de eşecuri şi de dorinţă.”
De-a lungul vieţii a dezvoltat un interes exagerat asupra diferitelor boli pe care suspecta a le avea. Încercarea de a fi însă precaut cu starea sa de sănătate nu a putut combate dezastrul bolii Alzeimer (ironicul, absurdul şi fatalul propriei existenţe):
„Puteri cereşti, ajutaţi-mă să nu mă destram, nu mă lăsaţi să pier sub ochii mei, faceţi în aşa fel încât să nu fiu spectator al propriei mele decăderi, ci dimpotrivă, s-o combat sau, dacă nu, să mi-o însuşesc întreagă, să mă arunc în ea fără regrete!”
Crunta boală a reuşit să-l „şteargă”complet, stingându-se într-un abis al necunoaşterii, la spitalul unde era internat, în Paris, în iunie 1995.
„Am avut, mai mult ca oricine altcineva, exact viaţa pe care am vrut-o: liberă, fără constrângerile unei profesii, fără umilinţe usturătoare şi griji meschine. O viaţă de vis, aproape, o viaţă de leneş, cum nu sunt multe în acest veac. Am citit mult, însă numai ce mi-a plăcut, şi dacă m-am străduit să scriu şi eu cărţi, efortul mi-a fost răsplătit de satisfacţia că nu m-am abătut, în ele, nicio clipă de la ideile şi gusturile proprii. Dacă sunt nemulţumit de ce am făcut, genul de viaţă pe care am dus-o, în schimb, nu mă nemulţumeşte. Şi asta înseamnă enorm... [..] Marele succes al vieţii mele e că am reuşit să trăiesc fără o meserie. În fond, mi-am trăit viaţa destul de bine. M-am prefăcut că a fost un eşec. Însă n-a fost.”
|
Emil Cioran ( 4/24/2019 |
Contact: |
|
|
