Despre străduintă
. "Împărăţia cerurilor se ia prin străduinţă şi cei ce se silesc pun mâna pe ea." (Mt. 11, 12)
Într-o societate profund marcată de ideologii precum nihilismul, consumerismul, indiferentismul religios,relativismul etc., a vorbi despre osteneală, sacrificiu, străduinţă sau nevoinţă în vederea dobândirii vieţii celei veşnice în Împărăţia lui Dumnezeu poate constitui o adevărată cutezanţă în ochii celor familiarizaţi doar cu instrumentele dobândirii unui confort pământesc sau a unui "bine" surogat, special construit de către om pentru a se putea dispensa de adevăratul bine al "Împărăţiei lui Dumnezeu".
Omul contemporan, educat de această societate puternic secularizată în direcţia satisfacţiei şi împlinirii egoiste, trebuie să redescopere că nimic bun şi cu adevărat măreţ nu se poate realiza fără sacrificiu, fără jertfă de sine şi fără renunţare la sine, căci numai acestea vor cântări în faţa judecăţii lui Dumnezeu: "Să nu ne speriem de nici o osteneală şi de nici un necaz, ci să ne folosim puterea, lucrând din toată inima. Şi Dumnezeu ne va primi pe noi împreună cu sfinţîi Săi... Căci în această constă nemurirea: în a avea ostenelile sănătoase şi a nu ne întoarce spre aceleaşi pe care le-am lăsat" (Sfântul Isaia Pustnicul).
Cele spuse limpede ne arată că dobândirea Împărăției Cerurilor și a roadelor ei nu se face fără străduință,fără renunțare,fără “alegere”:între cele ale lumii și între cele ale Credinței,a indrumarilor Bisericii Pravoslavnice.
Noi,toți și fiecare,trăim în realitate,în realitate concretă.Trăim într-o lume căzută,că și noi,din pricina păcatului,dar suntem chemați să ieșim din ea,suntem chemați să ne mântuim,noi și lumea.
În această privința Ortodoxia este nespus de răspicată.”Materia” nu este ceva rău în sine,este ceva care a fost creat,că toate cele create de Dumnezeu,”bună,foarte”.Materia a căzut,în urmă păcatului,dar ea așteaptă,cu “suspinuri”, cum spune Apostolul Neamurilor, să fie scoasă din această stare.De aceea ne închinăm icoanelor,care sunt materie transfigurată și de aceea căutăm trupurile noastre să le sfintim,așa cum pline de Har s-au făcut trupurile Sfinților și din care pricină cu evlavie ne închinăm moaștelor lor..În această înțelegere se poate spune că singurii,cu adevărat “materialiști” sunt Ortodocșîi.
Tot în această înțelegere trebuie să știm că noi,toți și fiecare,nu trăim în general și abstract,trăim în realități concrete și istorice,suntem parte dintr-un Neam și dintr-o Familie,suntem trăitori ai unui anume loc.Față de aceste lucruri avem datorii și datorii clare.Atunci când,din rea înțelegere sau,mai grav,din fatarie confundată cu evlavie,ne amăgim că “nu ne interesează” oamenii efemeri,pur și simplu pacatuim,spunem o minciună,ne luptăm pentru “omenire” dar ignorăm pe Lazăr cel care zace la ușa noastră.Da,oamenii,toți,sunt efemeri în lumea văzută,dar sunt pentru totdeauna în veșnicie.Și alături de ei ne mântuim sau ne osandim.”Dacă zice cineva:iubesc pe Dumnezeu,iar pe fratele sau îl urăște,mincinos este.Pentru că cel ce nu iubește pe fratele sau,pe care l-a văzut,pe Dumnezeu,pe Care nu L-a văzut,nu poate să-L iubească”.(I Ioan,4:20).Iar a “iubi” pe fratele tău înseamnă să îl ajuți;cu gândul,cu vorba și cu fapta.Iar a iubi pe fratele este a îi stă în ajutor,la bine și rău și înseamnă și a spune răului pe nume și a îi atrage atenția când greșește.Iar pe cel care cu din adins păcătuiește și tulbură pe oameni avem datoria,obligația de a îl condamnă și a îi spune pe nume.
Pe aproapele nostru nu vom putea să îl scoatem din temniță,dar vom putea să îl vizităm.Nu vom putea să eliminăm sărăcia,dar putem da o bucată de pâine.Nu vom putea să zdrobim pe cei care propovăduiesc sodomia,dar putem să le spunem pe nume și să-i arătăm cu degetul că răi.Nu vom putea opri pe cei care caută să spurce Familia,dar vom putea spune că sunt răi și avem datoria să îi arătăm cu degetul și să avertizăm să nu li se dea ascultare.Aceste lucruri minimale le putem face și trebuie să le facem.Iar dacă nu le facem vom fi complici la rău și lași.
Adevărul este că ne mântuim prin fapte.Iar faptele sunt cele pe care le determină și află că necesare locul și timpul în care trăim.Nu putem alege timpul și circumstanțele în care trăim,dar în mijlocul lor avem obligația să facem ceeace este bine.Aceasta este frumusețea și acesta este misterul Istoriei mântuirii.Condiția omenească rămâne aceiași,circumstanțele imediate sunt mereu altele și astfel,fiecare generație și fiecare persoană are posibilitatea de a acționa,conform cu libera să voie,bine sau rău.Dar pentru aceste alegeri putem câștiga,sau putem pierde,și lumea asta și cea care va să vie.În chip limpede ni se spune ce trebuie să facem:”Judecați drept pe orfan și pe sărac și faceți dreptate celui smerit,celui sărman/Mântuiți pe cel sărman și pe cel sărac;din mâna păcătosului,izbăviți-l”(Ps.82;3-4)
Aceasta înseamnă să vedem cele din jurul nostru și să spunem pe nume,fără teamă,celor care sunt rele.Să nu ne amăgim,atunci când trecem nepăsători pe lângă rău,când nu avertizăm pe fratele nostru să se ferească,nu avem scuză,nu avem justificare,suntem în fapt complici răului.Același lucru este adevărat și în privința obligației de a apară ceeace este drept.
“Când v-am trimis pe voi fără pungă,fără traistă și fără încălțăminte,ați avut lipsă de ceva? Iar ei au zis; De nimic.Și El le-a zis:Acum însă cel ce are pungă să o ia,tot așa și traistă,și cel ce nu are sabie să-și vândă haina și să-și cumpere”.(Luca,22;35-36)Aici nu sunt multe de interpretat .Celor care sunt în lume Mântuitorul le pornunceste să trăiască cu grijă și să fie gata , să apere și să se apere.
Sabia poate însemna și cuvânt și sfat și argument dar,în final,va rămâne tot sabie,armă de luptă și de apărare.Nu poate fi vorba de îndemn la violenta,este vorba de altceva.Folosirea exmplului “sabie” avea menirea să deștepte atenția,să arate că în lume cei credincioși să fie conștienți că sunt într-o luptă,o lupta cu “cel rău”.
În acest îndemn Mântuitorul arată că cei Bine Credincioși trăiesc în lume și într-o lume care le este ostilă.Nu este un îndemn la violență,este un îndemn la bun simt:atunci când ești atacat sau atacate sunt cele care îți sunt dragi,”fratele” tău, ai obligația să te aperi și să îl aperi.Nu vei aștepta să fi nimicit,nu îl vei acomoda pe cel care promovează sodomia și satanismul,vei ridică pumnul ,așa cum cu pumnul l-a lovit peste față Sfântul Nicoale pe Arie cel îndrăcit.Și mai este ceva.
Atunci când încercăm să ajutăm,să facem “bine”,să nu ne falosim,să nu luăm figuri “angelice”,să nu ne invaluim în “importanță” țeapănă și să nu ne luăm prea tare în serios.Nu facem nimic special,facem minimalul care trebuie și poate, nici atâta.Și să nu ne temem nici de ce ar zice “lumea” și nici de ce ar putea să ne facă “lumea’.Existența noastră are pręt și este în Mâinile Celui care stă deasupra vieții și a morții.În final toți vom muri și este spus,”cel care este sortit să se innece,nu va muri spânzurat”.
Dar până atunci să folosim cu grija timpul ce îl avem,să ne străduim să facem toate cele bune si care sunt în puterea noastră să le facem.În acest fel,cu Voia lui Dumnezeu,vom putea dobândi și lumea asta si cea care va sa fie.
Alexandru Nemoianu
Istoric Michigan
|
Alexandru Nemoianu 4/14/2019 |
Contact: |
|
|
