Scrisoare pastorală
Viața ca o Cruce.
Sfânta Evanghelie din Duminica a treia din Postul Mare ne amintește cuvintele Mântuitorului: ,,Cel ce vrea să vină după Mine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie!” Oricine se întreabă – și e firesc – despre ce cruce e vorba: să ne construim o cruce specială și s-o purtăm pe umăr, se referă la crucea de pe mormânt? Cu siguranță nu se gândea Mântuitorul la o cruce asemenea Crucii Sale, pe care a fost răstignit, adică o cruce de lemn. S-au dat mult interpretări, care de care mai interesantă.
În cele de mai jos mă voi opri asupra uneia, care mi se pare foarte potrivită: crucea la care se face referire este însăși viața fiecăruia dintre noi. Înlocuind termenii, textul ar suna așa: ,,Cel ce vrea să vină după Mine, să-și ia viața sa și să-mi urmeze Mie!” Lucrurile devin mai pe înțeles. Dar de ce să asemănăm viața cu o cruce? Fiindcă este! O are fiecare, e mai mare sau mai mică, mai grea sau mai ușoară, o duce de la leagăn până la mormânt, fie că vrea, fie că nu. Observați, că Mântuitorul nu ne poruncește ca un comandant de oști: ,,Crucea la spinare și după Mine…!” Nu. ,,Cel ce vrea să vină după Mine!” E cu totul altceva. Mântuitorul nu se dezminte, nu se contrazice. El a pus accent întotdeauna pe voia liberă a omului; i-a respectat-o, nu i-a încălcat-o. Altfel spus, fiecare își alege unde vrea să meargă: în rai sau în iad. Dumnezeu nu ne obligă să intrăm în rai, nu ne oprește să intrăm în iad în lumea de dincolo, așa cum nici aici nu ne obligă să intrăm în biserică, nu ne oprește să intrăm în cârciumă. Facem fiecare cum credem că e mai bine. Tocmai de aceea suntem responsabili de faptele noastre. Merităm răsplată pentru cele bune; merităm pedeapsă pentru cele rele. Nu putem zice că cineva ne-a obligat să facem așa sau așa, ori nu ne-a dat voie să facem sau să nu facem ceva.
Așadar, ,,cel ce vrea” să-L urmeze pe Hristos, să-I facă voia, să-I împlinească poruncile, să ducă o viață de adevărat creștin, să-și mântuiască sufletul, în vederea intrării în împărăția Domnului Iisus pe lumea cealaltă. Acela ,,să-și ia crucea sa”. Nu zice că o parte din cruce, ci crucea întreagă, cu tot ce ține de ea. Dacă socotim că crucea la care se referă este însăși viața, înțelegem că Dumnezeu ne vrea pe noi și întreaga noastră viață să I-o dedicăm. El nu lucrează cu jumătăți de măsură, cu procente, cu fragmente. Așa cum spune în altă parte, Dumnezeu ne vrea ori fierbinți, ori reci, căldicei nu. Nu poți sluji lui Dumnezeu și diavolului în același timp, ori ești de-o parte, ori de alta a baricadei în lupta dintre Bine și Rău.
De ce este viața o cruce pentru fiecare dintre noi? Să încercăm să înțelegem relația! Unii se nasc în familii bogate, au tot ce le poftește inima în copilărie și tinerețe, sunt copii de bani gata, pot să beneficieze de școli înalte, să ocupe poziții înalte în societate. Din păcate, mulți cad de timpuriu victime propriilor lor slăbiciuni și anturajelor și devin alcoolici, fumători, consumatori de droguri. Urmează pe Hristos? Nu! Puteau să-L urmeze? Da. Avem atâția sfinți, copii de oameni bogați și cu funcții înalte, care s-au dedat credinței, rugăciunii, postului, faptelor de milostenie și au ajuns sfinți, adică L-au urmat pe Hristos cu întreagă crucea lor. Se nasc alții în familii destrămate, cu părinți alcoolici, ajung cerșetori și locatari ai canalelor, în cele mai bune cazuri la orfelinate și școli speciale. Au o cruce grea? Enorm de grea. Îl pot urma pe Hristos? Da. Sunt atâția dintre aceștia, care s-au ținut de carte, au învățat una sau mai multe meserii, au ajuns oameni de omenie și buni profesioniști, au devenit și buni creștini. Alții au ajuns profesori și s-au întors în școlile unde fuseseră elevi ei înșiși, ca să-i învețe și pe alții. Pot s-o ia și-n altă direcție? Desigur! Și din rândul lor sunt recrutați hoții, borfașii, criminalii, aurolacii, traficanții de droguri etc.
Se nasc unii sănătoși, întregi, alții cu tot felul de boli, de malformații, de defecte. Cei dintâi vor fi bucurie pentru părinții lor, stâlpii viitori pentru familie și societate, ceilalți o grea povară pentru cei apropiați. Și unii și alții pot să-I urmeze lui Hristos prin viața, prin suferința și prin nădejdea lor.
Sunt unii mai frumoși, alții mai urâți; unii mai deștepți, alții mai grei la minte. Există riscuri și pentru unii și pentru alții. Mai mari sunt pentru cei deștepți și cei frumoși. Tentațiile pentru aceștia sunt numeroase și majore. E mare lucru și mare merit înaintea lui Dumnezeu ca purtătorii unor asemenea însușiri să rămână integri, să nu ajungă victimele unor vicii pierzătoare de suflet. Multe sunt capcanele tinereții și diavolul știe cum să plaseze mrejele, cursele și tot felul de viclenii spre pierzarea multora. A-L urma pe Hristos nu este ușor, mai ales azi, când tineretul este bombardat de tot felul de informații, tentații, plăceri și posibilități de a face răul, de a se depărta de Hristos.
Se căsătoresc cei mai mulți, tineri și tinere. De aici crucea devine și mai grea. De cele mai multe ori, alegerea tovarășului de viață este o adevărată loterie. Sunt și cazuri în care cei doi se iubesc cu adevărat, se înțeleg, se potrivesc și pot trăi fericiți până la adânci bătrânețe. Sunt și cazuri când cei doi trag barca pe urcat ani de zile sau tot restul vieții. Beția, desfrânarea, lenea, fumatul, anturajele nefaste, violența, nepotrivirea de caracter, influențele rudelor și cunoscuților, planuri mai mari decât posibilitățile reale, responsabilitatea față de copii, bolile, sărăcia, lipsa unui loc de muncă, persecuții din partea șefilor la serviciu și multe altele fac ca viața/crucea să fie foarte grea. Puțini sunt cei care au curajul să-L urmeze pe Hristos cu asemenea poveri în spate. Și, totuși, e posibil! Cei ce au ieșit victorioși sunt un argument.
Se întâmplă câteodată de ne îmbolnăvim noi sau cei din familie de boli incurabile, se întâmplă de ne mor copiii, soțul, soția, frații, părinții. Durerea este enormă și crucea de plumb. Orice-ar fi, nădejdea în Dumnezeu nu trebuie să ne părăsească. Nici pe Iov nu l-a părăsit și n-a greșit. Toate sunt, fie spre pedeapsa, fie spre întărirea, fie spre încercarea noastră.
Vine bătrânețea cu toată cohorta ei de suferințe, de neputințe, de boli, de lipsuri, de lacrimi și singurătăți. Acum, mai mult decât în toate celelalte etape ale vieții s-ar cuveni să ne apropiem de Hristos. Să-L avem ca părinte, ca frate, ca prieten. Să-i cerem să ne ajute să ne ducem crucea cu credință și demnitate până la capăt, iar capătul să fie Sfântă Împărăția Sa. Acum mai mult ca oricând ar trebui să ne spovedim și să ne împărtăși cât mai des, să fim nelipsiți de la Sfânta Liturghie, să venim în sprijinul celorlalți cu un sfat, cu o mângâiere, cu o rugăciune. Ne este crucea grea, dar trebuie s-o ducem și pe această ultimă sută de metri.
,,Dumnezeu ne dă o cruce/Și putere de-a o duce!” spune o priceasnă. Nimic nu este întâmplător, totul este cu știința și voia Sa. Unele cruci sunt foarte grele, altele mai ușoare. Fiecăruia îi dă după puterea lui. Crucea grea, spălată de lacrimi și de sânge este puntea ce ne duce până la Dumnezeu.
Într-o carte veche se spune că unui duhovnic mare i s-a arătat în vis că i-au murit două enoriaşe din parohie, care veneau des şi se spovedeau la el. Le cunoştea bine. Una era văduvă şi-şi creştea cei doi copii muncind cu ziua pe unde putea, alta avea soţ şi şase copii. Ceea ce l-a nedumerit pe duhovnic a fost faptul că la văduvă a venit o ceată de îngeri şi i-au luat sufletul şi s-au înălţat cu el la cer. La cealaltă nu au venit îngeri, ci sufletul a plecat singur şi s-a depărtat de trup. Amândouă fuseseră femei credincioase şi cinstite în viaţă şi tocmai aceasta îl contraria pe duhovnic. Se întreba mereu de ce Dumnezeu făcuse deosebire între ele. Răspunsul n-a întârziat să-i vină tot în vis: ,,Amândouă s-au mântuit, numai că văduva a avut cruce mult mai grea de dus în viaţă şi de aceea şi cinstea de care s-a bucurat înaintea lui Dumnezeu a fost mai mare. Şi cealaltă a avut greutăţi şi necazuri, dar pe toate le-a împărţit cu soţul său şi astfel viaţa i-a fost mai uşoară. Lacrimile văduvei în schimb au fost multe şi numai Dumnezeu îi ştie necazurile şi greutăţile, pe care le-a dus singură, neavând pe nimeni care s-o mângâie şi cu care să-şi împartă crucea vieţii!"
Așadar, cu cât ne este crucea mai grea să ne bucurăm, căci, dacă o vom duce pe urmele lui Hristos, cu atât va fi și răsplata noastră mai mare. Toate sunt importante, dar mai importantă decât mântuirea sufletului nu este altceva pe lume. Să ne propunem ca ideal în viață, cât mai de timpuriu, dacă s-ar putea chiar din copilărie, mântuirea sufletului. Acestui ideal să-i subordonăm toate celelalte idealuri ale vieții noastre care privesc familia, casa, serviciul, relațiile, realizarea personală etc. Numai atunci Îl vom urma cu adevărat pe Mântuitorul Iisus Hristos, iar crucea vieții noastre nu ne va mai fi atât de grea, fiindcă știm ce vrem în viață, vedem ținta la care trebuie să ajungem și ne luptăm pentru ea. Dacă se va întâmpla cumva să ne prăbușim sub greutatea crucii, să-L rugăm pe Mântuitorul să ne ajute să ne-o ridicăm. Cu siguranță că ne va ajuta, fiindcă și pe El L-a ajutat un om să o ridice pe-a Lui, când se prăbușise la urcușul pe Golgota.
Dumnezeu să ne aibă în paza Sa și să ne ajute să ne ducem crucea vieții pe drumul cel bun, care duce în împărăția Sa.
*
Sfaturi părintești. Spicuim azi câteva cuvinte înțelepte din cartea Părintelui Arsenie Boca intitulată Lupta duhovnicească cu lumea, trupul şi diavolul. Fragmentul se intitulează Cum ne apărăm de „gura lumii”? Iată-l:
,,Vrăjmaşii mântuirii sunt: lumea, trupul şi diavolul.
Lumea e gura satului, gura vicleanului şi, de multe ori, gura celor din casă cu tine. Aceştia sau lumea îţi iartă orice ticăloşie ai face, oricât ai aluneca cu sufletul, dar nu te iartă nicidecum să le iei înainte cu un pas şi să te faci mai bun. Cine vrea să biruie prima piedică în calea mântuirii are la îndemână acestea trei: răbdarea, iertarea şi rugăciunea. De aceea, cei ce biruie lumea nu sunt o adunare de leneşi, ci ostaşii lui Hristos. Şi precum le este lupta, aşa şi mântuirea.
Firea trupului fiind surdă, oarbă şi mută, nu te poţi înţelege cu el decât prin osteneală şi foame. Sufletul multor oameni n-ar mai vrea să le moară trupul, aşa s-au învoit şi s-au legat de tare cu plăcerea de lumea aceasta. Parcă auzim cuvintele bogatului: „Acum, suflete, ai multe bunătăţi adunate pentru mulţi ani. Mănâncă, bea şi te veseleşte!”. Iar Dumnezeu i-a zis: „Nebunule! În noaptea aceasta voi lua sufletul tău” (Luca 12, 19).
Cealaltă parte de piedică ce ne-o ridică vrăjmaşul în noi înşine e iubirea de sine, „primul pui al diavolului”. Arme asupra diavolului avem trei: numele Domnului, numele Maicii Domnului şi Sfânta Cruce.
*
Toată casa are-o cruce Din repertoriul lui Cristian Pomohaci selectăm un cântec tulburător:
Toată casa are-o cruce
,,Toată casa are-o cruce,
Numai cine poate-o duce,
Că și eu mi-o duc cu greu,
E vai de sufletul meu,
Câte trag știu numai eu!
Doamne, fă bine, nu-mi da
Atâta cât pot răbda!
Uită-te în ochii mei,
Cum joacă lacrima-n ei!
Greu îmi e de multe ori,
Dar nu strig dup-ajutori!
Îs și gazdă și calic,
Am de toate, n-am nimic,
Dar tihneală nici-un pic!
Aș da casa și pământul,
Să nu mă calce urâtul,
Cât oi mai umbri pământul!”
De-ai lua pe umăr crucea. Din repertoriul lui Aurel Turcaș-Vlaicu selectăm priceasna aceasta:
De-ai lua pe umăr crucea
,,De-ai lua pe umăr crucea
Și-ai porni la drum cu ea,
Du-o, frate, cu răbdare
Și din dânsa nu tăia!
De-ai lua pe umăr crucea
Și-ai porni pe deal în sus,
Du-o pân-la Golgota,
Tot mereu după Iisus!
De-ai lua pe umăr crucea
Și-ai porni pe drum spinos,
Nu căta să scapi de dânsa
Și să n-o târăști pe jos!
Nu ți-alege singur crucea,
Cum îți place sau cum vreai,
Ea e puntea ce te trece
Până dincolo de rai!
Crucea trebuie purtată
Printre spini și suferinți,
Căci așa a dus-o Domnul
Și urmașii lui cei sfinți!
Înainte, deci, cu crucea,
Înainte tot mereu,
Domnul ne va da putere
S-o purtăm în orice greu!”
*
File de jurnal – 20 iun. 1982(III). ,,Azi am avut slujbă la Bârda. Am tatonat terenul în vederea cumpărării unui policandru și la această biserică și s-au găsit suficienți amatori.
Părintele Ionică Sfetcu a fost foarte impresionat de dorința mitropolitului de a face o vizită la Bârda. Pe drum i-am povestit de discuția cu episcopul Damaschin. Mi-a spus: ,,- Lor nu le convine că te-ai lansat prea mult pe linie laică. Fii atent, că pot să-ți facă greutăți! Vor să contribui mai mult pe linie teologică. Ăștia de dincoace te sprijină, deocamdată, vrând să facă din tine un element al lor în bucătăria Bisericii. Te întreb și eu, ce ai de gând în continuare? Trebuie să alegi, ori o cale, ori alta!” I-am spus părintelui: ,,- Vreau să rămân preot și să scriu. Cine-mi publică, aceluia-i dau materiale. Am grăunțe și pentru unii și pentru alții. Se pare, însă, că fiecare ar vrea să fiu numai de o singură parte. Apoi asta nu se mai poate, e prea târziu! Atâta vreme cât nu am ambiții de avansare și stau în banca mea, pot să mă folosesc și de unii și de alții pentru ca să-mi public cărțile!” Părintele a reflectat puțin, apoi mi-a spus: ,,- Fii atent, că și unii și alții sunt foarte periculoși și-și iau mâna de pe tine, când îți este lumea mai dragă!” ,,- Atunci ce să fac, părinte?!” ,,-Ține calea de mijloc și păstrează echilibrul! Nici unii, nici alții să nu-ți poată imputa că le-ai întors spatele!” ,,- Vă mulțumesc!”
*
*
Zâmbete. ☺Când va dispărea ultimul țăran din lume, – la toate popoarele, vreau să spun –, va dispărea și ultimul om din specia om. Și atunci or să apară maimuțe cu haine(Petre Țuțea); ☺ Prima funcție a unei religii reale este consolatoare, fiindcă fără religie am lătra precum câinii(Petre Țuțea); ☺ Să vorbești o limbă străină este un lucru minunat, dar să-ți ții gura în orice limbă este cel mai bine!; ☺Examen: ,,- Ce capitală are Marea Britanie?” Liniște. O voce din spate: ,,- Dar ne-ați spus să învățăm capitale de țări, nu de mări!” ☺La Radio Erevan se întreabă: ,,- Este adevărat că Adam şi Eva au fost cei dintâi socialişti?” Radio Erevan: ,,- În principiu da. Nu aveau ce să îmbrace, se hrăneau cu vegetale, trăiau numai din ceea ce produceau şi nu aveau locuinţă. Şi, totuşi, credeau că trăiesc în Paradis!”
*
Sf. Paști să aducă sănătate, pace și bucurii în casele și în sufletele Dvs.
|
Pr. Al. Stănciulescu 4/13/2019 |
Contact: |
|
|
