Bucăti de gând, de prin viată - Engleza noastră cea de toate zilele
În școală n-am făcut engleză. Deloc. S-a lipit o brumă de mine din filme.
Înainte să vin munceam ca o apucată. Profă de română. Cine lucrează la liceu și predă o materie care se cere la bac' și la facultate știe despre ce vorbesc. N-am făcut nici un curs de engleză. N-aveam când. Școală și meditații din greu. Până la urmă oi da eu cumva de capăt și englezei, îmi ziceam.
Predasem franceză, în facultate, făcusem italiană, așa că, mă gândeam eu, nu va fi mare filozofie să învăț o a treia limbă.
Începusem printre picături, singură, pe calculator și știu că mi-am prins rău urechile într-un cuvânt: „neighbourhood”. Mă uitam la el precum curca-n lemne fără să-l pot aduna în gură.
Și-am ajuns în țara frunzei de arțar știutoare de engleză zero. Mă rog, nu chiar zero, după părerea canadienilor care m-au testat pentru clasa de ESL ci patru (din opt). Adică se putea și mai rău, mult mai rău. M-am pus eu cu burta pe carte și, oricum, o limbă o înveți cel mai bine când n-ai încotro și-o mănânci pe pâine, că nu se poate altfel.
Să înveți o limbă străină la maturitate e cam același proces ca învățatul înotului. La un punct trebuie să te arunci în apă. Să ai curajul să deschizi gura, să articulezi cuvinte, să le pui în propoziții și fraze, să pricepi ce vrea interlocutorul și să nu te temi de penibil.
Norocul cel mare aici e că de partea cealaltă sunt canadieni și nu români. Ar ploua cu bancuri despre emigranți și gafele lor, s-ar râde până la leșin de prăpăstiile verbale ale noilor vorbitori, dacă genul acesta de experiențe ar fi trecute prin filtrul mioritic.
Eu, la începuturi, nu aș fi zis nici să mă pici cu ceară cuvinte ca plajă (beach) și foaie (sheet), de frica accentului buclucaș care mi-ar fi putut colora limbajul altfel decât aș fi vrut.
Aveam un coleg care făcea antrenamente de fotbal cu copiii. Vară, zi toridă. I se face omului sete și încearcă: „I'm Thursday (joi)” - priviri mirate. „I'm Tuesday (marți)” - priviri mirate. Când disperat folosește gesturile, se face lumină: „Ah! You're thirsty.”
Un prieten ajunge la serviciu mai târziu, din cauza ceții și spune colegilor că a întârziat din cauză de „big frog” (broască mare). Lumea dă înțelegător din cap. Nimeni nu râde. Se prinde singur mai târziu. (Ceață: fog)
Eu. Povesteam cu o pereche foarte simpatică despre o parte dintr-o pădure unde care urma să fie distrusă ca să se construiască „condoms” (prezervative). Și vorbeam și vorbeam și condoms și iar condoms. Canadienii îmi răspundeau serioși, fără să schițeze nici măcar un zâmbet, în timp ce la câțiva metri de mine, într-o cameră vecină, soțul meu plângea de râs pe muțește.
(Se construiau condos (condominiums) - apartamente.)
Dacă greșelile, mai ales la început sunt inevitabile, ghiveciul româno-englez ce se poartă, ca o haină, de mulți conaționali, e mai puțin scuzabil. În primele luni de Canada mă pufnea râsul când auzeam că X s-a dus să-și spele... carul. Imaginația mea zburdalnică vedea un car cu boi ŕ la Grigorescu în spălătoria auto.
Dar fiecare emigrant e o carte de povești cu două volume, exact ca dubla cetățenie pe care o poartă.
|
Em Sava 4/8/2019 |
Contact: |
|
|
