Cine-i poetul ?
-La aniversarea a 80 de ani- poetul…cum să spun: e tot un Om pe care Dumnezeu l-a pus să-ndure, dar fărâmiţa asta de atom ştie şi să iubească…şi să-njure. poetul este-un sclav pe care-l pui adesea – să te spele pe picioare, fiindcă stăpâni se mai găsesc destui dintre boieri…sau clasa muncitoare. poetul este-o ladă de gunoi unde-aruncaţi şi lacrimi…şi păcate şi niciodată nu veţi şti că voi cândva – le veţi gusta pe săturate. poetul este-un murmur de izvor care descîntă basme de iubire, poştaş – ce pune-n pragul tuturor amfore mari de dor şi fericire. poetul este-un animal celest ce-i muşcă pe cei răi care vă muşcă. să nu -l contraţi în viaţă cu vreun gest şi nu-ncercaţi să-l domoliţi în cuşcă. poetul ţi-este soră sau fârtat şi e pretundian – precum toţi sfinţii, iar uneori…de eşti înstrăinat, el te învaţă să-ţi găseşti părinţii. poetul…când se urcă în statui, el nu adoarme…el în veci veghează. ofrande de iubire să-i daţi lui că Dumnezeu: VĂ BINECUVÎNTEAZĂ!
Montreal.
|
George Filip 4/3/2019 |
Contact: |
|
|