Omagiu adus lui William Shakespeare la 455 de ani de la naștere
În al patrulea deceniu al secolului XIX-lea, opera lui Shakespeare( (n. aprilie 1564, Stratford-upon-Avon, Regatul Angliei– d. 23 aprilie/3 mai1616, Stratford-upon-Avon) a început să fie cunoscută în țara noastră. Faptul că opera scriitorului englez începe să fie cunoscutpă la noi aproape concomitant cu apariția și răspândirea literaturii originale- încurajată de revista Dacia literară - nu este lipsit de semnificație.Acțiunea de cunoaștere a operei lui Shakespeare progresează treptat, prefigurând de pe acum interesele statornice de mai târziu. Dramaturgul englez a prezentat pentru scriitorii români care i-au cunoscut opera o culme către care au năzuit ei înșiși. În prima jumătate a veacului al XIX-lea cunoașterea operei lui Shakespeare se realizează prin intermediul direct al operei. Unul dintre primii scriitori români care este atras de opera lui Shakespeare și spera să o traducă în limba română a fost Ioan Popovici Barac care a trait între anii 1776-1848, autor al celebrei Istorii despre Arghir cel frumos și despre Elena cea frumoasă, o povestire populară apărută în 1801, ediția a II-a, Brașov, 1809, cum și al unor prelucrări din literatura clasică Greco-latină, cum ar fi Odiseea lui Homer și Metamorfozele lui Ovidiu, sau din cea orientală O mie și una de nopți, istorii arăbești sau Halima, prima dată traduse din nemțește, se pare că au apărut la Brașov în perioada 1836-1838 precum și al unor traduceri din limba italiană și germană
Interesul pentru Shakespeare, mai ales pentru Hamlet este stârnit de această drama publicată în limba germană.Trducerea sa , rămasă, din păcate, în manuscris, constituie prima tălmăcire românească din opera dramaturgului englez. În traducerea lui Barac această tragedie poartă titlul de Amlet., prințul de la Dania, Tragedie în cinci perdele, după Shakespeare.Traducătorul nu ne-a dat propriu-zis o traducere, ci o prelucrare după o traducere din germană. El și-a permis schimbarea numelor unor personaje și chiar intervenția în textul autorului. În traducerea lui Barac, tragedia nu se mai sfârșește cu moartea lui Hamlet, ci prin încoronarea acestuia.
Ceva mai târziu, în Țara Românească, Ion Heliade Rădulescu adresează tineretului îndemnul de a cunoaște marile opere ale literaturii universală. În anul 1446, în Curierul românesc, Heliade publică articolul Început de biblioteci universael, în care motivează traducerea celor mai de seamă opere ale umanității.La capitolul: Literatură- drame, Heliade înscrie numele lui Shakespeare, dar nu înaintea lui Victor Hugo, dar înaintea numelor lui Schiller și Goete.În această Bibliotecă universală, Heliade a publicat primele traduceri din literatura universală în limba română ”dintre care unele într-o limbă curată și într-o traducere conștiincioasă”, așa cum mărturisea Gh.Adamescu în “Istoria literaturii române”, f.a.p.241. În această lucrare a văzut lumina tiparului și prima piesă a lui Shakespeare, Iuliu Cesare tradusă de căpitanul Stoica.și tipărită în limba româmă, Despre această traducere Mihnea Gheorghiu scria în Un Shakespeare al oamenilor, studiu introductiv la ediția de Opere, vol.I, ESPLA, 1955, p.5, :”pașoptiștii aflaseră deci de drama lui Shakespeare cuvântul unui “căuzaș de nădejde. “
În 1848, apăreau în tipografia lui Josef Kopaing, alte două capodopere ale dramaturgului englez, este vorba de Romeo și Julieta și Othelo, în traducerea unui anume Toma Bagdat.Aceste traduceri au fost urmate de către o “consecuență morală “ care constituiau primele aprecieri critice în limba română făcute de către un român cu privire la opera lui Shakespeare.
Scriitori pașoptiști cunoșteau și ei o parte din opera dramaturgului englez, fie prin intermediul unor traduceri franțuzești sau germane. Printre aceștia era Cezar Bolliac, în Răspuns la articolul “Poezie”, datând din 1845, se referea la dramaturgul englez și Hugo, pentru a combate teoriile lui Boileau.(vezi Cezar Bolliac:Opere,Editura de Stat, 1930, p.59. ). În Transilvania, unde se făcuse prima încercare de traducere a piesei Hamlet, poetul Andrei Mureșanu emitea judecăți de valoare comparative asupra poeziei shakespeareene, pe baza cunoașterii operei acestuia, precum și a operelor altor scriitori englezi.
C.Stamati, care a trait între anii 1777-1868, poet din alt colt de țară, spunea că a fost influențat în scrierile sale de dramaturgul englez. Acest adevăr îl scria în Precuvântare la Musa română, tom I, Iași, 1868.
După 1848, cititorii români au avut posibilitatea să cunoască în traducere tragedia Machbeth, făcută de Băjescu, fiind prima traducere a acestei opere în limba lui Eminescu.Au fost poeți români care sunt influențați de operele lui Shakespeare, precum Dimitrie Bolintineanu, care în poemul Sorin sau tăierea boierilor la Târgoviște a fost influențat de lectura lui Faust a lui Goethe și a lui Hamlet.D.Murărașu scria despre Bolintineanu că plagiază în chip naiv pe Shakespeare și Hugo, afirmație stipulată în Istoria literaturii române, 1940, p.138. Despre aceste drame, George Călinescu afirmă categoric și dur că “sunt atât de nule și de bizre, încât nu suportă nici un studiu, “ text scris în Istoria literaturii române de la origini până în present, 1941, p.228.
Ion Ghica, om de cultură al generației pașoptiste , în una din scrierile sale din Convorbiri economice , apărută în 1863, îl amintește pe Shakespeare, apreciindu-l ca drept cel mai reperzentativ scriitor al Angliei.
Tânărul, pe atunci, Petre P. Carp, om politic și critic literar are o deosebită stimă pentru opera dramaturgului englez, pe care o citește direct în limba engleză. Iubind opera acestuia îi traduce o parte din ea. Prima fiind Machbeth, tragedie care mai fusese tradusă cu un deceniu mai înainte.Această traducere a apărut 1864, fiind apreciată de Pogor și Maiorescu.A doua traducere a lui Carp a fost Othello, un fragment din această traducere a apărut în numărul din martie 1868 în Convorbiri literare, iar în numărul din 15 aprilie se anunța apariția acestei traduceri.Traducerea a fost făcută”probabil direct de pe original “, cum notează G. Adamescu. A.D.Xenopol considera că “traducerea lui Otello de d-nu Carp e incomparabil mai bună decât aceea a lui Machbeth, tot de d-nia sa”, afirmație consemnată de I.E.Torouțiu în Studii și documente literare, vol.II, p.16.
În calitate de îndrumător al societății literare “Junimea “ și de critic literar al Convorbirilor literare, Titu Maiorescu va reveni deseori asupra lui Shakespeare, dându-l drept model de măiestrie artistică.Pentru criticul de la Junimea dramaturgul englez, alături de Goethe, a rămas una dintre marile pasiuni ale vieții sale.
Eminescu a avut un adevărat cult pentru “Shakespeare divinul”- cum îl definște într-un articol din Curierul de Iași, din 1876. Teodor V.Ștefanelli în Amintiri despre Eminescu își aduce aminte cum, pe un ger năpraznic, în decembrie 1870, Eminescu tremurase câteva ore la ușa teatrului unde se prezenta Regele Lear, pentru a putea obține un loc, vezi op.cit., ed.1914. George Călinescu subliniază pe baza manuscrisului 2257, f.183, că Eminescu trebuie să fi cunoscut “foarte de timpuriu opera întreagă. “Vezi G.Călinescu, Opera lui Mihai Eminescu, volumul II, București, 1933, p.72-73. Este sigur că Eminescu a citit și cunoștea bine următoarele opere:Coriolan, Timon Atenianul, Regele Lear, Hamlet, Henric al IV-lea, Furtuna, Visul unei nopți de vară, Poveste de iarnă, Cum vă place,- deoarece ele se află citate în diferite locuri ale operei eminesciene.
Prietenul lui Eminescu Ion Slavici, dar și Ion Luca Caragiale cunoșteau opera lui Shakespeare și chiar membrii ai “Junimii“ care citiseră operele dramaturgului englez.Al.Xenopol, precum și Carp, cunoșteau unele opere direct din original.De la P.Carp ne-au rămas citate în englezește din Iuliu Cesar, dar și consemnările despre influența lui Shakespeare asupra lui Samson Bodnărescu, în drama acestuia:Rienzi, într-o scrisoare din 1869 (vezi St și doc.lit.vol.II, p. 55 ).În corespondența lui Duiliu Zamfirescu schimbată cu Titu Maiorescu, descoperim referiri la opera dramaturgului englez. Astfel, Duiliu Zamfirescu apreciază că “scriitorii cei mai senini și mai obiectivi, printre moderni sunt Shakespeare și Goethe “, așa cum apare în Duiliu Zamfirescu și Titu Maiorescu în scrisori, 1884-1913, ed.Emanoil Bucuța, Buc.,1937, p.76. La rândul său, Barbu Ștefănescu Delavrancea avea o mare admirație pentru Shakespeare, numindu-l: “Dumnezeu și Shakespeare! “ –scrie el undeva.( St.și doc.lit, vol. V, p. 385). În ceea ce-l privește pe Al.Vlahuță, descoperim în mărturiile lui N.Petrașcu, Biografia mea, în St. și doc.lit., vol VI, p. CXXIII, că poetul cunoștea în întregime opera lui Shakesperare într-o traducere franțuzească:” Pe când făcea curte d-rei Ida Pagano, Vlahuță primise de la mama fetei, profesoară de franceză, pe întreg Shakespeare tradus în franțuzește. El ședea atunci în Podeni și venea la liceu numai ca să mă ia de la un curs secundar. Ajunși acasă, el își scotea ghetele, se suia în pat și cu capul în pumni, îmi citea cu glas tare, pătruns de frumusețea lui Shakespeare. Așa am citit într-o primăvară pe Shakespeare întreg. “
Dobrogeanu-Gherea a fost printre puțini critici literari din România care a cunoscut opera lui Shakesperare în original.Adeseori, critical recurge la citatul original în limba engleză.Pentru a-și susține părerea că “arta ațâță în gradul cel mai înalt interesele reale…făcându-ne să uităm pe toate celelalte “. C.Dobrogeanu-Gherea recurge la trei exemple din autorul englez: primul,se referă la Romeo și Julieta, care-după Gherea- va trezi o emoție deosebită mai ales în sufletele acelora “a căror iubire a fost nenorocită ca și a nefericiților înamorați din piesa lui Shakesperare; al doilea , se referă la Othello, care impresionează în mod deosebit pentru faptul că aici autorul “zugrăvește patima geloziei, care roade mai pe toți și care este unul din interesele noastre zilnice”: al treilea, se refer[ la Regele Lear…Așa consemnează C.D.-Gherea în Studii critice, volumul I, apărut la ESPLA, p.28-29.
Criticul cu vederi socialiste este ultimul scriitor din secolul al XIX-lea în opera căruia întâlnim nu numai simple referințe la opera lui Shakespeare, dar chiar analize aprofundate ale unora din operele acestuia.
*
În Enciclopedia romană, de dr.C.Diaconovici, în două volume, apărută la Editura W.Krafft, la Sibiu în anul 1900, deci la începutul veacului XX-lea, la litera S, a apărut articolul despre William Shakespeare, semnat de către M.Străjanu. Acesta fiind autor al unor lucrări de teoria literaturii și estetică: Noțiuni de estetică, Principie de estetică și poetică, ș.a.. În Enciclopedia romană acesta face o prezentare bio-bibliografică a dramaturgului englez, cu scopul de a-i populariza opera printre scriitorii români.
St.O.Iosif, printre alți scriitori cunoscători ai operei lui Shakespeare și ai literaturii engleze, de la începutul secolului XX, a citit opera acestuia încă de când era elev, luând cunoștiință de aceasta prin intermediul traducerilor lui Petofi.Ion Roman în monografia sa oglindește acest fapt.”O lucrare în maghiară, cu tema Caracterul lui Coriolanus și al lui Aufidius, i-a dat multă bătaie de cap”.(op.cit., E.p.l., 1964, p.16 ).Mai târziu, aflându-se la Paris, Șt.O.Iosif împreună cu Virgil Cioflec, asemenea lui Eminescu, la Viena- aleargă să-l vadă pe Sarah Bernhardt, jucând în Hamlet (ibid., p. 42 ).De la Șt.O.Iosif ne-au rămas două traduceri remarcabile incluse în ediția Opere, publicate de Editura pentru literature universală:Romeo și Julieta și Visul unei nopți de vară. Prima piesă de teatru, amintită a mai fost tradusă de Al.Macedonski, iar cu un an mai târziu, de către I.Ghca. Precizez că Șt.O.Iosif a folosit în traducerile sale nu numai versiuni germane, ci și originalul englez. I.U. Soricu citează în amintirile sale, câteva dintre opiniile lui Iosif despre dramaturgul englez. Astfel, ni se spune că poetul român considera că “scrierile lui Shakespeare ar trebui să formeze biblia fiecărui scriitor.“ Text apărut în Almanahul presei române pe 1926, p. 106.
Criticii literari Mihail Dragomirescu, Eugen Lovinescu, I.Botez, P.P.Carp ;I Xenopol au scris adevărate studii despre opera lui Shakespeare. I.Botez îl consider că în literatura română este cel mai serios cercetător al operei lui Shakespeare, pe care- prin studiile sale- a popularizat-o larg în rândurile intelectualității poporului nostru, în primele patru decenii ale veacului al XX-lea.
În perioada dintre cele două războaie mondiale, decenii prolifice în domeniul culturii române, George Topîrceanu traduce feeria dramatică Visul unei nopți de vară. La rândul său Gala Galaction a tradus Neguțătorul din Veneția.
Poeții Ion Pillat, Ion Frunzetti, Mihai Sebastian ș.a. prin traducerile publicate în Universul literar și în alte reviste ale vremii publică traduceri din poeziile lui Shakespeare.I.Borcia, un intelectual ardelean, publică o nouă versiune românească a tracediei Iuliu Cezar.
Scriitorul Camil Petrescu a răspândit în cronicile sale dramatice, publicate în perioada dintre cele două războaie, multe idei judicioase despre Shakespeare și operele sale.într-o cronică despre Shylock, publicată în 1924, Camil Petrescu scria următoarele:”Poetul acesta, cel mai mare pe care l-a avut omenirea, e tot atât de mare cât pătrunde în adâncul sufletelor- ca Hamlet- ca și atunci când, exterior, mărește proporțiile. Expresivitatea lui “barbară“ dilată orice subiect. Gluma lui e glumă de uriaș”(citat apud Camil Petrescu: Opinii și atitudini- antologie alcătuită de Marin Bucur, E.p.l., 1962, p.300).
După scriitorul I. Botez, Ion Marin Sadoveanu este unul dintre cei mai competenți shakespeareologi români, în perioada dintre cele două războaie mondiale.Cunoscuse operele dramaturgului încă din anii adolescenței, după cum reiese din romanul autobiografic, Ion Sîntu.
După cel de-al doilea război mondial a fost tradusă întreaga opera a lui Shakespeare. La această mare lucrare și-au dat concursul scriitorii și specialiștii: Dan Botta, N.Argintescu-Amza, Vlaicu Bîrna, Dan Duțescu, Dan Grigorescu, Ion Frunzetti, Mihnea Gheorghiu, Tașcu Gheorghiu, Dan A. Lăzărescu, Leon Levițchi, Florin Nicolau, Barbu Solacolu, Virgil Teodorescu, Tudor Vianu, Ion Vinea, precum și:Șt.O.Iosif, G.Topârceanu, Al.Philippide, Florin Tornea și Gala Galaction.
În cadrul Anului Shakespeare, s-au remarcat- prin studii și cercetări o seamă de scriitori și critici dintre care menționez pe: Andrei Ion Băleanu, în Luceafărul, Horia Lovinescu în Gazeta Literară, Ion Masoff în Contemporanu, Matei Călinescu în Gazeta Literară, Petru Comarnescu ș.a.
PoețiiVictor Eftimiu, în Tribuna și Eugen Jebeleanu în Gazeta Literară au închinat versuri lui Shakespeare.
Opera scriitorului englez a fost cunoscută scriitorilor români încă din perioada constituirii literaturii noastre moderne..
Acestui nemuritor îi închin un poem.
Prima zi după Shakespeare
După ce Dumnezeu a sfinţit lucrarea Lui
Cuvântul în tine a căpătat mişcare
A ochilor ce dau de ştire în ziua nimănui
Spre a înţelege noua-ntruchipare.
In această zi ai împărţit bucăţi din tine,
Drame să le-nţelegem în ceas de mântuire,
Ajutorul pătrunderii în măduva timpului ce vine,
A leoaicei cu ochii verzi eliberată de iubire.
O mie de ani într-o singură zi
Proclamă un ceas fără eroare,
In duminica de suflet te-aştept să vii
Poemul să-l citeşti întruchipat din mare.
Prilej universal de a ne cunoaşte,
De a întoarce cuvântul înapoi,
În mielul de la Stratford-upon-Avon,
Ce tăcerea o paşte,
Aşa cum va fi în Ziua de Apoi.
|
Al.Florin Ţene 4/1/2019 |
Contact: |
|
|
