„ La noi, la Brăila/ ...
„ La noi, la Brăila/ La tanti Elvira / Uşor se câştigă lira / Femeia munceşte / Bărbatul plăteşte / Ce bine-i la noi, la Brăila” *
O privire sumară a avantajelor de care se bucură un europarlamentar ( salariu, diurne, indemnizaţii etc.etc.), raportate la muncă, face din această “ profesie” un Eldorado personal. Totul ţine de tupeu şi de a nu-ţi face probleme de conştiinţă. Deoarece prezenţa acolo atârnă de votul de acasă, puţin joc de scenă, a la Caţavencu, nu strică: “ În aceste momente solemne, mă gândesc la ţărișoara mea, la România …”. Aceasta este culoarea locală românească. Fiecare stat din Uniunea Europeana, îşi are “faliţii/falitele”, cărora le lasă gura apă după un scaun de europarlamentar… Ajunşi/se acolo, bătrâna Europă (deghizată în jună uniune), unsă cu toate alifiile, ca o patroană de bordel, îi ( le) instruieşte pe noii veniţi (noile venite) în ascultare… Din munca lor vor rezulta rapoarte, rezoluţii şi directive , operaţii estetice ( vegheate de comisari) care schimbă faţa continentului până va fi de nerecunoscut. Eurociolanul (Bruxelles de azi şi Brăila de altădată au ceva comun…) Bărbaţi, femei spre Bruxelles curg- O cruciadă fără cruce,- Luptând cu patimă şi sârg Un loc în Parlament s-apuce. Se intră fără caracter Ṣi cu puţină competentă; Doar ascultare, ţi se cer, Ṣi la votări act de prezenţă.
De ştii cuvântul a-învârti Sau mai gângáv, precum ţi-i felul, Nu-i bai, că tot te-or răsplăti Ṣi îţi vor umple portofelul. Chiar dacă tai frunză la câini Sau arzi şi tu cu ceilalţi gazul, Vei savura gustoase pâini. Lăsând deoparte slana, prazul. Epuizat de-atâta stress, Binevenită-i o detentă; Ṣi, fără niciun alt demers, Se trece la frecat de mentă. Ṣi cine-ar suporta aici, Atâta muncă cu toptanul, De n-ar avea Bruxelles lipici Ṣi n-ar fi …eurociolanul? * https://adevarul.ro/locale/braila/la-braila-tanti-elvira-afla-erau-bordelurile-altadata-1_50ae9b857c42d5a6639e621b/index.html
Nicuşor Gliga Bucureşti, 29 martie 2019 Sf. Cuv. Mc. Marcu, Ep. Aretuselor; Sf. Mc. Chiril diac.; Sf. Mc. Iona si Varahisie
|
Nicuşor Gliga 3/29/2019 |
Contact: |
|
|