Prefața la o nouă carte : " Un udeștean la București
Sunt un om care îmi cunosc destul de bine limitele. Aș comite un sacrilegiu dacă aș gândi, fie și numai pentru o secundă, că sunt un scriitor. Nu, nu sunt scriitor, nu sunt creator de operă literară. Sunt doar un om care a înșiruit pe hârtie niște gânduri și trăiri din această viață.
Numele Grigore, pe care l-am purtat cu mândrie toată viața, este forma românească a numelui latin Gregorius, provenit din grecescul Gregorios, derivat din cuvântul gregoros ce înseamnă „vigilent/atent”.
Cred cu tărie că acest nume definește foarte bine felul meu de a fi preocupat de tot ce se întâmplă în jurul meu.
Am fost stăpânit de acea curiozitate, specifică firii umane de a ști de unde venim și încotro ne îndreptăm, atât în icrocosmos cât și în macrocosmos.
În momentele de reflecție, specifice vârstei, totdeauna am făcut legătura cu locurile și oamenii copilăriei mele, simțind acea chemare a pământului străbun.
M-a fascinat tot ce este în jurul meu și m-au afectat necazurile și bucuriile oamenilor pe care i-am cunoscut și, în permanență, m-a interesat identitatea mea ca om și a nației din care fac parte.
În mintea mea, a unui om născut și copilărit la țară, la Udeşti,într-un sat de pe plaiurile țării fagilor - Bucovina, din apropierea Cetății de Scaun de la Suceava a lui Ștefan Cel Mare, credința creștinortodoxă mi-a fost inoculată de mama mea - Valeria, care la rândul ei a primit-o de la părinții ei - Grigore și Mădălina, care la rândul lor au primit-o de la părinții lor - Dumitru și Mărioara Nicule și, respectiv, Grigore Rosnițche, Ion și Mărioara Florea, și așa mai departe credința a fost transmisă din „tată în fiu” de la apariția creștinismului pe aceste pământuri ale ţării noastre, din negura timpurilor.
În vremea copilăriei, toate răspunsurile la întrebările mele legate de cele sfinte le primeam de la mama mea, care era un om cu frică de Dumnezeu, care nu începea ziua până nu spunea o rugăciune, care ținea marile sărbători creștine de peste an, care mergea la biserică, dar care nu era habotnică. De multe ori am auzit-o spunând „
Dumnezeu îți dă, dar nu îți bagă și în traistă”, adică dacă vrei să obții ceva trebuie să și muncești, Dumnezeu îți dă sănătate, putere de muncă, dar, fără efort propriu, nimic nu cade din cer.
O dată cu plecarea mamei mele la cele veşnice a plecat şi o parte din mine. Acea parte nu s-a mai regenerat şi a rămas un gol în mine, în felul meu de a fi, în ambiţiile mele. Probabil că acel gol se va umple odată cu reîntâlnirea mamei în lumea umbrelor la timpul hărăzit mie pentru plecarea din această dimensiune. De când a plecat ne-am întâlnit de câteva ori în lumea stăpânită de vise. Eu ştiu că ea mă veghează şi acum.
Frământările despre trecutul neamului meu m-au urmărit de când am început să gândesc. Poate şi din cauză că nu mi-am cunoscut, în această lume, bunicii, nici din partea mamei, nici din partea tatălui.
Poate şi din cauză că port acest nume ROSNIȚCHE, mai puţin comun numelor de persoane din România şi pentru care am fost etichetat de multe ori „polonez”, „ucrainean”, „rus” sau „evreu”.
Sunt mulţi oameni care îşi judecă semenii după aparenţe. Eu cred că oamenii trebuie judecaţi pentru ceea ce sunt, pentru ceea ce sunt capabili să facă, după caracter, după competenţe şi nu după nume sau origini.
Mi-a fost hărăzit să am parte de multă bogăție sufletească. Am trăit și am cunoscut ce înseamnă să duci o viață modestă la țară, dar și cum se trăiește în „înalta societate” având ocazia să fiu alături de oameni aflați pe diferite poziții sociale unii chiar pe cele mai înalte.
În trecerea mea prin această lume, anul acesta împlinesc 29 de ani trăiți în vechiul regim din țara noastră de dinainte de 22 decembrie 1989 și 29 de ani trăiți în noul regim instaurat după 22 decembrie 1989 sau mai pe scurt 29 de ani în comunism și 29 de ani în capitalism.
Fiecare regim cu sistemul lui de valori, cu bune și cu rele.
În scrierile pe care le-am redat în carte, sunt surprinse unele aspecte care au marcat realitatea vieţii din perioada de sfârșit de secol XX și început de secol XXI din satul Udești, din Liceul Industrial nr. 2 Suceava, din perioada Revoluției din decembrie 1989 de la București. Aspectele prezentate prin ochii şi mintea unui observator cu multă dorinţă de a cunoaşte şi lumea de dincolo de cotidian. Astfel, au trecut şi acele vremuri pe care le-am trăit din plin în mijlocul comunităţii din care am făcut şi eu parte. Acum mă gândesc cu nostalgie la ele şi sunt mulţumit, în sufletul meu, că am trecut prin asemenea momente ale vieţii. Probabil, fără ele aş fi fost mai sărac sufleteşte şi nu aş fi înţeles cu adevărat rostul omului pe această lume.
Toate pe lumea asta îşi au timpul şi rostul lor...
Dragostea de satul meu Udeşti, de oamenii harnici şi demni care locuiesc şi au locuit dintotdeauna pe aceste pământuri ale ţării noastre, în ţinuturile Bucovinei, mi-a păstrat vie dorinţa de a cunoaşte istoria acestei aşezări.
Înţelegerea modului cum au trăit, cum au muncit strămoşii mei, strămoşii noştri, din cele mai îndepărtate timpuri, pe meleagurile străbune călcate de voievozii Moldovei, permanent urmăriţi de duhul lui Ştefan Cel Mare şi Sfânt, este o caracteristică definitorie a personalităţii mele.
Nu mi-a plăcut să trec prin viaţă ca „gâsca prin apă”, mereu am fost preocupat să găsesc răspunsuri la întrebări de genul „De unde venim ?”, „Cum am ajuns până aici?”, „Încotro ne îndreptăm ?”
Sper să fi transmis această curiozitate și copiilor mei: Iulian - absolvent al Colegiului Naţional „Elena Cuza“ din Bucureşti, Valeriu - inginer IT, absolvent al Universităţii „Politehnica“ din Bucureşti, Angela - medic psihiatru, absolventă a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ din Bucureşti.
Şi când te gândeşti că totul este legat de destin. Al meu a fost pecetluit de Cel de Sus pe vecie de Udeşti şi nu pot uita acele locuri şi acei oameni, sau cum spune renumitul scriitor bucovinean, fostul meu profesor Emil Simion: „Nopţile cu lună şi dimineţile cu rouă, la Udeşti, sunt de neegalat!”
Cine va citi această carte ar putea să-şi facă o imagine de ansamblu, cine a fost omul care a purtat numele Grigore ROSNIȚCHE sau „Puiu din Udești”.
|
Grigore Rosnițche 3/26/2019 |
Contact: |
|
|
