Max Bănus ( 29 martie 1926 - 6 februarie 2008 )
Max Bănuş (Max Banusch ) (n. 26 martie 1926, Bucureşti - d. 6 februarie 2008, Bucureşti) jurnalist român, disident anticomunist, timp de 24 de ani redactor la Radio Europa Liberă.
Max Bănuş şi-a început cariera de ziarist ca redactor la ziarul “Sportul Popular”, unde a iniţiat campania alegerii celui mai bun fotbalist român al anului 1954. Pentru aceasta a sunat, fără să anunţe pe nimeni înainte, 40 de antrenori din Occident, pentru a realiza un clasament în urma CM din 1954. Din cauza acestei anchete fotbalistice internaţionale a fost arestat prima dată, în 1954.
În 1958 a fost arestat din nou, de data aceasta pentru discursuri împotriva regimului comunist. A fost judecat, a primit o condamnare la opt ani cu executare şi a fost trimis în lagărul de la Stoeneşti[3]. După cinci ani a fost eliberat la presiunile Occidentului şi a emigrat în Israel.
A trăit o perioadă în SUA, după care s-a stabilit cu familia în Germania[3], la München, unde a lucrat între 1966 şi 1990 la postul Europa Liberă şi a prezentat emisiunile „Tinerama” şi „Cvartet duminical”.
După angajarea la Europa Liberă, Max Bănuş a devenit un adversar teribil al regimului comunist[4]. Din acest motiv, Securitatea română l-a urmărit pe Max Bănuş cât timp a lucrat la Europa Liberă. De exemplu, după o deplasare în RFG, avocata Paula Iacob a raportat Securităţii că „La Max Bănuş a stat Matty Aslan. Acesta făcea comentarii duşmănoase la restaurantul Klein Bukarest”. În luna decembrie 1981, Emanuel Valeriu, ca sursă a Securităţii sub numele de cod „Emil”, a fost trimis să facă o descriere amănunţită a angajaţilor şi colaboratorilor postului de radio „Europa Liberă”. Printre cei vizaţi direct erau Max Bănuş şi Neculai Constantin Munteanu.
Din 1983, Max Bănuş a publicat revista de comunicaţie „On Air”, promovând dezvoltarea relaţiilor cu ţările din Europa de Est. Revista a fost premiată cu medalia de aur la Festivalul publicaţiilor de radio-comunicaţie.
Şi-a luat doctoratul în management în radio şi televiziune la Los Angeles şi a revenit în România în 1990], unde a înfiinţat în aprilie 1990 „Tinerama”, care a devenit unul dintre ziarele de impact ale vremii, alături de Expres, Expres Magazin şi „Baricada”.
După Revoluţie, a publicat cartea „Cei care m-au ucis”, un volum de amintiri şi întâmplări la care a asistat pe perioada detenţiei. În prefaţa cărţii, Max Bănuş scria:
Sînt doar nişte note. Nişte simple note care încep la ora 1 noaptea, 27 septembrie 1958, şi care ar trebui să se termine la 3 dimineaţa, 7 ianuarie 1962. Nişte simple note despre închisorile româneşti. Despre lagărele de muncă. Despre morţi şi despre vii. Despre muribunzi, despre criminali şi despre victime.
Max Bănus vorbea sase limbi străine, inclusiv ebraica.
A încetat din viaţă la data de 6 februarie 2008, la Spitalul Sfântul Pantelimon din Bucureşti, în urma unui stop cardiac.]
|
Dumitru Constantin 3/22/2019 |
Contact: |
|
|
