”Popii de țară”
Într-un articol al său, marele teolog român Dumitru Stăniloae , arăta că o comunitate umană poate exista doar sub forma națiunii.
Spunea marele teolog că omul este determinat,caracterizat,național și nu poate fi eliminata aceasta determinanta.Umanul pur nu există fără caracteristicile sale,adică cele naționale.
A încerca să suprimi caracteristicile naționale ar fi tot una cu a încerca să schimbi,sau să “rectifici” lucrarea lui Dumnezeu.
La cele arătate se mai adaugă o foarte semnificativă observație făcută de alt mare învățat, Sextil Pușcariu.
El spunea că, “Ortodoxia noastră este cel mai sigur criteriu de diferențiere, căci noi(Românii) suntem singurul popor de limbă latină de credință ortodoxă.
Această împerechere fericită de limba latină cu cele mai alese și autentice însușiri sufletești și spirituale Bizantine, ne conferă acea calitate specială,care face Neamul nostru unic.”..
”Poporul Român se bucură,datorită sintezei dintre latinitate și Ortodoxie de privilegiul unor însușiri spirituale și ale unei culturi unice,de un deosebit farmec.”
Aceste trăsături si această comoară, au fost cultivate și apărate mai ales de către clerul ortodox român și încă mai exact de către “popii de țară”.
În ultima vreme , a devenit foarte obișnuit să fie folosit,cu sens peiorativ,disprețuitor, termenul de ‘popă de țară”.
Acest fel de a adresa noțiunea de “popa de țară” reflectă ignoranță și obrăznicie și este extrem de dureroasă pentru omul credincios. Încă mai mult pentru Romanul din spațiul ardealo-banatic.
”Popii de țară” au fost aceia care, în spațiul amintit, ardealo-banatic, au păzit identitatea duhovnicească și identitatea națională românească.
Fiind una cu poporenii, încă mai mult,fiind “fratele trimis la carte” care vietuia și împărțea amarul și bucuria cu “fratele rămas la coasă”, ”popii de țară” au fost sfatuitorii la nevoie,exemplul de urmat și cei care, finalmente, asigurau sănătatea morală a satelor.
Acolo unde “popa de țară” a fost vrednic, vrednic a fost tot satul.
În Banat și Ardeal, atunci când s-au aflat sub stăpânire străină, ’popii de țară” au fost cei care,cu trudă fără egal și cu enorme sacrificii personale , au ținut bisericile deschise,au întemeiat “școlile confesionale” cele care au făcut posibil învățământ în limba română, au promovat tradițiile naționale ale Românilor.
Ei au fost cei care au limitat cancerul sectelor care a biciuit si biciuieste lumea.
”Popii de țară” erau unde a fost mai greu și tot ei au stat și în fruntea horelor.
Fără exagerare se poate spune că datorită “popilor de țară” Românii și-au câștigat trăsăturile intime cele mai frumoase, care leagă demnitatea de modestie și modestia de eleganta.
Răsplata lor a fost puțină sau de fel, și cel mai adesea a însemnat sărăcie, nerecunoștință ori marginalizare.
În tot ce a fost gând bun și biruință românească a fost și trudă și adesea sângele unui “popă de țară”.
Iar la asta să adăugăm că lucrarea cea bună a fiecărui “popa de țară” nu ar fi fost cu putință fără sacrificiul preotesei sale care , cel mai adesea , a fost umărul pe care a plâns și a primit mângâiere orice necăjit.
În momentul de față categoria “popi de țară” cuprinde tot clerul Ortodox,de la Patriarh la monahul din munți.
Iar “popii de țară” toți sunt acuma apărătorii de țară și Neam.Biserica Ortodoxă Română stă azi în linia întâia a apărării Credinței și Tradiției românești, a unității de Limba și Neam.
Acești “popi de țară și apărători de țară”, fie ca Bunul Dumnezeu să-i dăruiască mai departe Neamului nostru, sunt între acei mărturisitori de credință și prigoniți pentru credință despre care, în vorbe de foc galsuieste Sfântul Pavel, Apostolul Neamurilor:
”Ei, de care lumea nu era vrednică, au rătăcit în pustii, în munți, în peșteri și în crăpăturile pământului. Și toți aceștia, care pentru credința lor,au fost de pomenire, n-au primit ce le fusese făgăduit.
Pentru că Dumnezeu randuise pentru noi ceva mai bun, că ei să nu ia fără noi desăvârșirea”(Sf.Pavel,Evrei,11,38-40).
Alexandru Nemoianu
Istoric
Michigan / USA
|
Alexandru Nemoianu 3/18/2019 |
Contact: |
|
|
