Miscarea anticomunistă - Timisoara 1956 ( III )
MIŞCAREA ANTICOMUNISTǍ: TIMIŞOARA 1956 (III)
Însă în ciuda calmului aparent în dimineata de 31 octombrie 1956 avuseseră loc încă două manifestatii studentesti, una la Institutul Agronomic si cealaltă la Facultatea de Medicină. Concomitent s-au produs si câteva încercări de rezistentă în cămine, atunci când armata a năvălit să-i aresteze pe studenti, dar si alte mici tulburări soldate cu arestări de minori la două licee. De asemenea vânătoarea de studenti continua. Numerosi colegi au fost arestati chiar pe stradă sau în gară când încercau să ia trenul spre comunele suburbane unde locuiau cu părintii.
De exemplu cazul colegului meu Ciprian Crisciori care locuia ca si mine în oras si nu participase la sedinta de la Facultatea de Mecanică. El auzise de suspendarea cursurilor de la unchiul său functionar într-o fabrică si în dimineata de 31 octombrie nu s-a mai dus la universitate bucurându-se că putea să-si termine un proiect. La amiază a plecat până la coltul străzii să-si cumpere tigări si a dispărut fără urme. Crisciori a reapărut după două săptămâni murdar si înfricosat. În drum spre debitul de tutun, fusese însfăcat de trei haidamaci civili, care s-au repezit la el dintr-o masină oprită lângă trotuar. Dus la sediul securitătii, a fost detinut fără nici o explicatie într-o celulă subterană si anchetat îndelungat si brutal în fiecare zi. Tocmai îsi lăsase mustată, barbă si părul cam neîngrijit si semăna vag cu Kossuth, fapt ce a atras atentia copoilor securitătii. Niciodată nu a fost în stare să-mi povestească coherent toate grozăviile prin care a trecut în zilele de detentie si era obsedat de amintirea modului în care a fost obligat să se alimenteze. Având mâinile încătusate la spate trebuia să îngenuncheze si să lipăie ca un câine fiertura chioară, dintr-un castron aruncat pe dusumea.
Condusă de la Bucuresti de Nicolae Ceausescu, deja general maior si membru al biroului politic P.M.R., în strânsă colaborare cu armata din Banat si cu comitetul regional P.M.R. din Timisoara, interventia autoritătilor a fost rapidă, dură si foarte eficientă. De fapt revolta studentilor a fost o miscare spontană, iar participantii erau nepregătiti si total lipsiti de experientă. Fără o organizatie, care să asigure nemultumitilor suportul politic necesar, fără arme si conducători experimentati ei nu aveau nici o sansă în fata unei dictaturi ce controla întregul aparat de stat, inclusiv toate fortele de represiune existente în România. Reprimarea a fost atât de eficace încât în presa internatională n- a transpirat nimic despre miscările studentesti de la Timisoara decât multi ani mai târziu. De altfel Marea Britanie, Franta si Statele Unite, în ajutorul cărora insurgentii maghiari îsi puseseră toate sperantele, nici nu se gândeau să intervină în Ungaria, necum să se ocupe de obscure tulburări locale din România. Occidentalii tocmai se lăsaseră angrenati în conflictul provocat de egipteanul Gamal Abdel Nasser. Instigat de sovietici, acesta nationalizase în iulie 1956 Canalul de Suez, periclitând alimentarea cu petrol a Europei apusene si declansând cunoscuta conflagratie la care a participat si Israelul. Atitudinea Occidentului fată de evenimentele care au tulburat Europa de Est în octombrie 1956, a fost perfect sintetizată de Richard Nixon, pe atunci vicepresedinte al Statelor Unite în administratia Eisenhover, care a declarat că: “Noi nu puteam ca pe de-o parte să ne plângem de interventia sovietică în Ungaria si pe de altă parte să aprobăm pe englezi si francezi, care au ales momentul acela ca să intervină împotriva lui Nasser.”
In zilele următoare miile de arestati de la Timisoara au fost triati, fiind retinuti vreo 30, cărora li s-au intentat procese penale, urmate în foarte scurtă vreme de condamnări până la opt ani închisoare. Curând în universităti, s-a dezlăntuit o înversunată campanie punitivă, sedintele de demascare si îndoctrinare alternând cu anchete interminabile. De-a lungul celor doi ani si jumătate până la absolvire, am fost anchetat periodic de”comisii” de câte doi “tovarăsi”, care nu îsi ascundeau nemultumirea pentru faptul că nu fusesem arestat în timpul evenimentelor din octombrie 1956. Indirect mă învinovăteau pentru absenta mea de la adunarea eretică de la Facultatea de Mecanică. De fiecare dată mi s-a cerut să scriu declaratii amănuntite asupra felului în care mi-am petrecut zilele acelea tulburi. Viitoarea mea sotie, care nici ea nu fusese la sedinta respectivă, dar fusese “izolată” în cazărmile din Becicherecu Mic, era anchetată similar ca să explice de ce fusese arestată si a scăpat cu mare greutate nesanctionată. Justitia comunistă începea invariabil prin a acuza fără dovadă, acuzatul fiind obligat să producă dovezi că nu era vinovat. Noi am fost printre cei norocosi, dar câteva sute de studenti au fost exmatriculati pentru “atitudini dusmănoase” si chiar pentru participarea involutară la evenimente. “Comunismul Este Primăvara Omenirii,” proclama, în mari litere albe pe fond rosu, o lozincă spânzurată deasupra tablei din marele amfiteatru de la Facultatea de Electrotehnică, dar până la venirea acelei primăveri iluzorii noi trebuia să îndurăm urgia iernii crâncene iscate de construirea himerei marxist-leniniste.
În afară de teroarea care i-a urmat, miscarea studentească de la Timisoara a avut si rezultate pozitive: îmbunătătirea relativă a hranei servite de cantine si a conditiilor de viată din cămine, înfintarea Casei Studentilor, renuntarea la obligativitatea limbii ruse în universităti, înfiintarea cercurilor stiintifice sudentesti si în 1958, retragerea trupelor sovietice. De asemenea în cinematografe au apărut filme produse în Apus. Astfel în 1957 am vizionat în culori si cinemascop, operele Tosca cu Franca Duval si Aida cu Sophia Loren, filmate integral si dublate de mari voci ca Maria Caniglia si Renata Tibaldi.
Gabriel Watermiller
|
Gabriel Watermiller 3/17/2019 |
Contact: |
|
|
