Prezența României la Salon du Livre
Salon du Livre şi-a deschis joi seară porţile pentru a 39-a oară. Este cel mai mare eveniment dedicat cărţii în Franţa. Ediţia din acest an celebrează Europa şi valorile noastre comune.
Și în 2019, prezența României este importantă în Salon, standul ICR primind deja oaspeți reprezentativi precum Frank Riester, ministrul francez al Culturii, sau Pierre Buhler, președintele Institutului Francez.
Vineri dimineață, la Porte de Versailles, în Paris, iubitorii de carte deja nu mai au răbdare să vadă ce li s-a pregătit în Salon. Este unul dintre cele mai importante evenimente de gen din Europa și din întreaga lume.
La standul României s-au desfășurat mai multe întâlniri remarcabile. Balul a fost deschis cu o dezbatere despre importanța traducerilor ca limbă a Europei (parafrazându-l pe Umberto Eco), la care au luat parte traducătorii Florica și Jean-Louis Courriol, Adriana Babeți și Andreea Răsuceanu, moderator fiind Bogdan Ghiu. Ziua a continuat cu „Însoțitorul lui Iisus”, de George Arion, dezbatere moderată de Daniela Zeca-Buzura, cu invitați de marcă: Danielle Nees, George Arion sau Alain Berenboom. Un moment deosebit a fost dedicat basmelor românești din Maramureș, cărora Estelle Cantala le-a dedicat o lucrare (ilustrată de Marie Legrand, prezentat alături de La jeune fille plus sage que le juge (de Mariana-Cojan-Negulescu, ilustrații de Cécile Becq), publicată la Albin Michel în 2018.
Anul României în Europa
Și romanul FEM de Magda Cârneci (traducere din română de Florica Courriol), publicat la Non Lieu în 2018, a prilejuit o întâlnire literară, pentru ca seara să se încheie cu o adevărată desfătare pentru iubitorii lui Panait Istrati și – atenție ! – iubitorii de benzi desenate și romane grafice (mai multe detalii despre ce s-a întâmplat în prima zi la Salon, cu o prezentare exhaustivă a personalităților care au onorat standul României găsiți aici.
Mesajul participării românești la Paris este – și asta trebuie subliniat: „2019 – L’année de la Roumanie en Europe/ Anul României în Europa”.
De la prânz, pe Scčne Europe, în inima Salonului, au urcat patru doamne din România: scriitoarele Gabriela Adameșteanu, Ioana Pârvulescu (câștigătoare la zi a Premiului European pentru Literatură), Adriana Babeți și moderatoarea Cristina Hermeziu. Discuția lor s-a desfășurat în jurul următoarei idei: depășind trecutul – treizeci de ani după întoarcerea în Europa.
A fost, poate, momentul zilei, pentru că scriitoarele au vehiculat teze puternice, care au avut ecou în rândul publicului (foarte numeros, de altfel).
Ioana Pârvulescu a început cu această constatare: zgomotul târgurilor de carte e același, la Paris ca la București sau la Londra (scriitoarea tocmai venea din Marea Britanie, de la Târgul de Carte din capitala Angliei).
Timpul cărților care călătoresc libere
Prima parte a discuției s-a centrat pe acest lucru incredibil pentru generații întregi: dispariția granițelor între România și Occident. Putem călători liber, frontierele ne sunt deschise, am ajuns peste tot acasă.
Și cel mai important – a spus Ioana Pârvulescu – este că, iată, de ani și ani și cărțile ne pot călători libere. Scriitorii noștri importanți sunt traduși, premiați și au prezențe constante la marile întâlniri ale oamenilor de litere de pe continent.
Adriana Babeți venea direct de la Timișoara, era trezită de la trei dimineața, Parisul e mohorât la acest început de primăvară, dar nimic nu poate umbri bucuria unui român care poate ajunge în câteva ore din România în Franța. Povestindu-și călătoria, Adriana Babeți zâmbea.
Au fost vremuri când din Banat se fugea în Iugoslavia, traversând Dunărea, riscându-ți viața.
Vremurile acelea au trecut.
Se vor întoarce?
Memoria, dar și uitarea
Mai departe, Adriana Babeți a vorbit foarte frumos despre memorie, dar și despre uitare – cât trebuie să ne amintim, cât trebuie să uităm, pentru a ne putea continua totuși viața, ca oamenii și națiune?
Scriitoarele au elogiat momentul în care ne aflăm: în care milioane de români își află un rost în familia europeană, călătoresc, muncesc, aparțin acestei lumi. Europa a devenit țara mare a românilor, s-a spus, și e foarte bine că s-a spus așa.
Gabriela Adameșteanu a vorbit despre cât de importantă este această libertate, amintindu-și de timpurile Partidului Unic. În totalitarism mașinile de scris erau investigate periodic (la fel ca oamenii) – la o mașină de scris se putea scrie un manifest anticomunist, iar dictaturile cunosc puterea cuvintelor libere.
S-au evocat acele vremuri, când materialele din Occident ajungeau greu în România și până și profesorii de franceză vorbeau o limbă moștenită dinainte de război, când erau cărți în franceză în librăriile din București.
ADN-ul cultural al României
Dar România a avut – și în cel mai deplin întuneric – privirea orientată tot către Occident. De aici veneau marile idei și Ioana Pârvulescu a punctat decisiv: acum e atât de ușor să-ți faci un test ADN, să vezi care-ți sunt rădăcinile, iar ADN-ul cultural al României este, neîndoielnic, profund european.
Adriana Babeți l-a introdus în discuție pe Milan Kundera, vorbind despre tragedia Europei Centrale, iar Ioana Pârvulescu și-a amintit cum a făcut rost de romanul Viața e în altă parte, carte interzisă cândva în România.
S-a vorbit mult despre Monica Lovinescu și ce a însemnat această voce a libertății, venită pe unde scurte, pentru generațiile care nu puteau ieși din lagărul care era cândva țara noastră.
O statuie pentru Monica Lovinescu
Monica Lovinescu a avut o emisiune la Radio Europa Liberă care a ținut, cumva, România în Europa. Vocea ei dădea încredere și curaj, scriitoarele au fost de acord că Monica Lovinescu și-a sacrificat opera – ar fi putut fi o mare scriitoare – pentru a ține vie această speranță pentru românii de acasă.
Este o eroină și un model, a remarcat, fără rest, Ioana Pârvulescu (care este într-un grup care a inițiat demersuri pentru o statuie a Monicăi Lovinescu la București!).
S-a vorbit – îndeosebi pentru publicul francez (conversația fiind în franceză) – despre nedreptățile (care au decurs în tragedii) la care a fost supusă familia Monicăi Lovinescu rămasă în țară.
Gabriela Adameșteanu a vorbit despre cât de importantă a fost în destinul cărții Dimineața pierdută cronica pe care i-a scris-o Monica Lovinescu.
Marele roman visat
Fiica lui Eugen Lovinescu visa la un mare roman românesc despre dizidență și închisori, despre tortura în formă continuată și despre cei care nu și-au vândut sufletele. Nu a apucat să-l scrie, dar acum – a arătat Gabriela Adameșteanu – fiecare e liber să scrie acest roman visat cândva de Monica Lovinescu.
Totodată, tinerii nu-l scriu, pentru că tinerii scriitori români au fost copii sau adolescenți în comunism și au, firesc, alte teme majore. Ioana Pârvulescu a vorbit despre cum era viața de zi cu zi în acea închisoare care era comunismul.
S-a rostit numele lui Virgil Ierunca (soțul Monicăi Lovinescu) și s-au amintit închisorile politice și teribilul Experiment Pitești.
Epilog surprinzător: „I Need a Hero”
Și chiar când se vorbea despre Gulagul nostru în Salon au început să răsune glasurile unor copii care n-au cunoscut dictatura.
Copiii Europei Libere care asaltau standurile de fantasy ale editurilor și cântau în cor pe melodia I Need a Hero.
Sunt alte generații în lume, ele au și vor avea alți eroi, dar memoria este o afacere cultural europeană și vocea României s-a auzit clar la Paris: trăim timpuri când din nou Europa e în pericol, dar noi am făcut un drum lungă până aici, acasă.
Și ne-am întors în Europa ca să rămânem.
metropolis.ro/
|
Un articol de Andrei Crăciun| 3/16/2019 |
Contact: |
|
|
