Fragmente ... De-ale Femeilor
Îmi amintesc caleidoscopic zilele de 8 martie ale copilăriei mele. Pe de o parte, zumzăiam harnică și neliniștită să confecționez cadouri neîndemânatice, dar pline de drag mamei mele, îi scriam puerile poezii la care lăcrima de fiecare dată și le arăta prietenei ei și vecinelor de etaj, strânse în bucătăria noastră la o vișinată, prăjituri, o cafea și o țigară. Strângeam cu râvnă bani pentru cadourile profesoarelor, mâncam cu toții bomboane aduse de diriginta noastră, cântam cu elan la tradiționala serbare... Pe de altă parte, îmi părea bizară brusca vizibilitate a tuturor femeilor din jur, toate erau aranjate, dichisite și zâmbeau nefiresc ca și cum ieri și mâine nu ar fi existat și tot ce Erau trebuiau să exprime în această singură zi, așa cum trebuiau îndreptățit să primească totul astăzi. Fără a înțelege sărbătoarea în sine, percepeam doar efectele ei.
Desigur, nu știam mare lucru despre istoria femeilor, despre condiția și percepția lor socială în timp; nu știam despre mișcarea feministă sau despre conflictul dintre sexe. Trăiam într-o felie de istorie în care învățam la școală fără să mă gândesc că existau locuri sau timpuri în care fetele nu o puteau face, băteam mingea cot la cot cu băieții, făceam cazemate și ne jucam de toate, fete și băieți la un loc, lucram mai mult în atelier la pilit picioare de fier pentru scaune decât la ora de croitorie sau de bucătărie și nu m-am simțit vreodată mai puțin importantă sau valoroasă pentru că eram fată și nu băiat și nu aveam nici o ezitare în a mă lua la întrecere cu ei la învățătură sau la orice altceva. E adevărat că mai auzeam pe ici pe colo mențiuni despre ce e cuviincios și ce nu să facă o fată sau sentințe de genul: “degeaba te omori cu învățatul că tot la cratiță ajungi”, dar mie tatăl meu mi-a spus doar atât: “Tu, draga mea, să înveți, să ai meseria ta, să stai pe picioarele tale!” Ce ar fi putut fi mai feminist decât asta? Și mi se părea cum nu se poate mai firesc, nu aveam nevoie de o declarată, acceptată delimitare sau identitate feminină pentru a fi ceea ce vroiam să fiu. Nu știam că acest lucru era un privilegiu pentru care trebuie luptat, nici că era doar o parte de adevăr.
Trăiam, pe de altă parte, într-o felie de istorie care “glorifica” femeia muncitoare, intelectuală sau mama eroină, și idealiza femeia comunistă ca orice alt aspect care slujea imaginii perfecte a “epocii de aur”. Aveam să aflu încetul cu încetul că în mare parte era doar o pagină dintr-un scenariu de propagandă care în fond șabloniza, obiectualiza ori limita la puține dimensiuni femeia în ciuda egalității sau libertății popularizate. Realitatea era și la acest capitol mult mai tristă, și pe bună dreptate 8 Martie trebuia să iasă sărbătoresc, demn din cenușiul general al cotidianului. Principalul reper al femeii devenise profesia ei, implicarea ei socială, numai că era doar aparent sau parțial o victorie. Realitatea fabricii, a colectivului agricol, sau chiar a instituțiilor mai “răsărite” era departe de idealismul cosmetizat din filme, ziare sau reportaje la televizor. Înregimentată, controlată, umilită, cu nesfârșita grijă a zilei de mâine, trebuia să își reinventeze feminitatea, să se regăsească în întregimea și diversitatea ei.
Astfel e ușor de înțeles de ce toate se doreau frumoase, elegante și respectate în această zi, de ce a devenit mai mult ziua mamei decât orice altceva, de ce se doreau văzute, acceptate, apreciate ca un întreg admirabil.
Și admirabile au fost și sunt cele mai multe femei pe care le-am întâlnit, pe care le-am avut sau le am în preajmă și fiecare în felul ei mi-a dezvăluit ceva din inefabilul etern al feminității dincolo de determinismul regimurilor sociale. Salvarea vine de fiecare dată tot din alegerile individuale.
De la femeile familiei mele, la prietene și colege, de la profesoarele directe la modelele istorice sau ficționale, fiecare în parte și toate la un loc colorează tabloul meu intim din care îmi trag propria sevă, cu care mă identific sau spre care doar privesc cu încântare. Calde, materne, puternice, cochete, inteligente, sclipitoare, spirituale, pure, romantice, îndârjite, luptătoare, înțelepte, harnice, iubitoare, independente, tragice, seducătoare, genii sociale, naive, curajoase, cicălitoare, loiale, savante, talentate, empatice, încăpățânate, creative, vanitoase, fragile, imperfecte și atât de frumoase! Le văd și le înțeleg astăzi, într-o altă lume, dar nu fără greutățile și grijile ei.
Copilul din mine ar vrea să-i mai poată meșteri un cadou mamei, să-i mai scrie cuvinte duioase, să o vadă lăcrimând fericită; femeia-mamă din mine (așa cum a văzut pe timpuri) se va aranja, se va îmbrăca frumos, va zâmbi mulțumită și va celebra cu fetele ei, aflate în pragul maturității, eternul și modernul feminin.
Toronto / Martie 2029
|
Lăcrămioara Varga Oprea 3/10/2019 |
Contact: |
|
|
