Poeme de Ziua Mamei
MĂICUȚA ÎN CER ÎNVEȘMÂNTATĂ
O, măicuță în cer înveșmântată, Ai așternut pustiul peste zare Și tâmplele mi-ai nins de așteptare; De când întâmpini îngerii la poartă!
Ți-ai pus iubirea-n fiecare floare, Cu lacrima inimii colorată Și-n fum de tămâie înmiresmată, Răsărită pe-a veșniciei cale.
În grădina Raiului ai înflorit Și ți-ai scuturat petale de ninsori Pe creștetul meu de așteptări albit.
Cu rouă ai stropit ochii mei în zori, Când sufletul mi-era de dor mistuit, Și ploaia privirii ți-ai pus-o în nori.
DOR DE MAMĂ
Mi-e dor de tine, mamă! De caldul tău sărut, Inima mea te cheamă, Să-ți fie așternut!
Ca pe-o icoană sfântă, Chipul tău priveghez. Pe rug de soartă crudă Suflet îngenunchez.
De moarte mi-a fost frică, Să nu te frângă-n coasă, De când eram mai mică; Azi, cerul ți-e casă.
Pe frunte-mi asudată De sărutarea ta, E dragoste curată Ce-o are doar mama.
Lacrimă pentru mama, Uscată-i pe obraz; Că s-a umplut naframa De-al sorții, greu necaz.
Aș da mulți ani din viață, Să vii, ca să-ți sărut Țărâna de pe față Și obrajii de lut.
Dar te păstrez aievea Prin gândul obosit, Sperând să-mi trimiti o stea În visul năzuit.
De câd mă știu pe lume, Mă sfătuiai mereu Să port cu-nțelepciune, Credința-n Dumnezeu.
Prin străini, când mi-o fi greu, Pe dușmani să-i iubesc. Să țin în sufletul meu, Lacrimi, când pătimesc.
Azi îți scriu, măicuța mea, Cu lacrima-n cuvânt, Să-mi trimiți, de vei putea, Liniștea în mormânt.
La Dumnezeu duc rugă, Să ne-ntâlnim în Rai; Pe sufletu-mi de pruncă Sărutare să-mi dai.
Duc dorul de măicuță Prin lume, cât trăiesc; De-aș alerga desculță Prin spini, s-o întâlnesc.
Pentru lecții de viață, Măicuței mulțumesc. Că n-am uitat povață, În vers o nemuresc.
Cine mai are mamă În viață, pe pământ, Dor de ea nu-i destramă Sufletul lăcrimând.
--------------------------------- *În memoria mamei mele Sofia Filipoiu (1926-1995)
|
Maria Filipoiu 3/8/2019 |
Contact: |
|
|