Toronto, mic jurnal cultural : Tandemul viața-artă, arta-viață
Trăim și suntem înconjurați de artă. Ne-am obișnuit să credem că ea, sofisticată, distinsă, nu se revelează decât în sălile de concert, în muzee, galerii sau biblioteci. Viața cotidiană, cu imaginile ei triste și prăfuite câteodată, sunetele metroului sau ale șantierelor de construcții, ochii obosiți ai celor care trec pe lângă noi, oare nu chiar acestea sunt arta pură?! Sufletul de artist le percepe și filtrează după propria viziune, și puțin mai târziu, ne oferă o capodoperă. Noi le privim, auzim, respirăm, în fiecare zi. Trăim și suntem înconjurați de artă.
Art Gallery of Ontario ne oferă un exemplu remarcabil al tandemului viața-artă, prin expoziția "Impressionism In The Age of Industry". O surpriză foarte plăcută și un adevărat eveniment, ce îmbină în mod fericit, arta și schimbările majore(economice, sociale, istorice și arhitecturale), de mijloc și sfârșit de secol XIX. Sentimentul de a te afla în fața lucrărilor marilor impresioniști și de înțelege, în același timp, revoluția industrială a vremii este, cu adevărat, copleșitor. În Franța acelor ani, s-au construit mii de kilometri de cale ferată. Monet are o serie de superbe picturi în gări, locomotive cu aburi intrând maiestoase pe peron. Prin efectul vizual și informațiile puse la dispoziție, ai senzația că ești chiar acolo, teleportat, emoționat și intrigat de un asemenea progres. Auzi parcă fluierul inconfundabil al monstrului în mișcare greoaie, iar mirosul fumului albăstrui îți invadează nările. Dincolo, în port, lucrătorii descarcă un transport mare de cărbune. Monet este alături de ei. Culorile inconfundabile ale post-impresionistului Van Gogh ilustrează noile fabrici de la Clichy, pierdute undeva între cer și pământ. Linia turnurilor fumegânde este subțire în comparație cu spațiul nuanțat dedicat cerului și pământului. Ochiul genial a surprins ceea ce era important, ceea ce trebuia să domine și să rămână. Camille Pissarro a iubit porturile și a petrecut, mult timp, observându-le. Pont Boledieu la Rouen, depozitele de partea cealaltă a Senei, la Saint-Sever, un cartier muncitoresc. Pissarro cobora printre ei sau îi privea și picta de la fereastra hotelului. În aceeași măsură, a îndrăgit viața la țară și lucrul pământului. Bineînțeles, că le-a dedicat o suită superbă de uleiuri pe pânză. Custodele și organizatoarea acestei expoziții, Caroline Shields, a creat o simbioză artă-cunoaștere istorică, printr-o foarte atractivă prezentare a informațiilor. Planurile de renovare ale Parisului, concepute de prefectul Georges-Eugene Haussmann, la ordinul împăratului Napoleon al III-lea. Demolarea cartierelor medievale, infestate și supra-aglomerate, și apariția, incipientă, a Parisului pe care îl cunoaștem astăzi. Lărgirea Senei pentru navigația comercială, apariția lampadarelor cu gaz și apoi, a celor electrificate, primul aparat foto al companiei Eastman Kodak. Invenția cinema-ului și debutul fraților Lumiere cu o serie de mici documentare la Grand Cafe. Unul dintre filme a surprins chiar ieșirea muncitorilor pe poarta fabricii, la terminarea programului. Ridicarea maiestuosului turn Eiffel (există o serie de poze cu diverse etape ale construcției sale) și controversa pe care a inițiat-o în epocă. Cele cinci ediții ale Expoziției Universale(1855-1900). Istoric, războiul franco-prusac și Comuna din Paris, mișcarea anarhistă și începutul sindicatelor. Picturile lui Monet, Pissarro, Raffaelli, Boudin, Cassatt, Van Gogh sau Toulouse-Lautrec, devin adevărate documente istorice ale uneia dintre cele mai progresiste perioade din Franța. Peste 120 de exponate, picturi, fotografii, prinț-uri, desene, sculpturi. Arta și viața. Expoziția se va încheia pe 5 mai.
Muzeul Aga Khan celebrează cei 50 de ani de la primul pas pe Lună, cu expoziția "The Moon: A Voyage Through Time". De-a lungul civilizației, misterul și frumusețea lunii au inspirat artiști, oameni de știință, cât și diverse forme de credință. O frumoasă colecție de picturi în miniatură, instrumente științifice, manuscrise islamice și lucrări de artă contemporană, pentru a ilustra acea fascinație, pe care luna a conferit-o, dintotdeauna, umanității. O sculptură gigant, creație a rtistului britanic Luke Jerram, o replică luminată a lunii cu imagini selenare de la NASA. Lucrarea măsoară cinci metri în diametru, și include, ca sunet astral, o compoziție a lui Dan Jones, câștigător al premiului britanic BAFTA. Sunt expuse opere de artă aduse de la Cleveland Museum of Art, Museum of the History of Science( Oxford), Harvard Art Museums (Cambridge) sau Victoria and Albert Museum, Londra. O adevărată odă artistică și științifică dedicată lunii. Expoziția se va închide pe data de 18 august.
În perioada 28 februarie-9 iunie 2019, Gardiner Museum găzduiește expoziția "Unbroken". Artsitul și activistul social AI Weiwei explorează teme de avangardă, dreptate socială, libertatea cuvântului, represiunea disidenților sau emigrare, prin intermediul lucrărilor sale în ceramică. Sunflower Seeds, Coca Cola Vase sau o nouă serie LEGO, reprezantând zodiacul chinezesc, sunt doar câteva dintre exponatele de la Gardiner. Ai Weiwei s-a născut în 1957 la Beijing și este unul dintre cei mai celebrați artiști contemporani. Sculpturile, fotografiile, instalațiile sau lucrările publice, au ca punct de referință teme tradiționale chinezești, transformate în adevărate manifeste de justiție socială.
La Royal Ontario Museum, continuă "Widlife Photographer of the Year", până la data de 31 martie 2019. 100 de noi fotografii din toată lumea, ce ilustrează viața și curiozitățile faunei terestre, superbe peisaje și extraordinara frumusețe a lumii noastre naturale.
Toronto Symphony Orchestra prezintă, în intervalul 20-23 martie, "Star Wars: The Empire Strikes Back- În Concert", filmul și muzica ce au încântat generații de iubitori SF. Dirijează Sarah Hicks.
Tot la Roy Thompson Hall, 27-28 martie, Simfonia Nr.8 (Neterminată), Schubert și Bruckner, Simfonia Nr. 9. 2-6 aprilie, aceeași orchestră, "Best of Hollywood", muzica filmelor nominalizate sau câștigătoare ale premiului Oscar. Dirijează Richard Kaufman, solistă Whitney Claire Kaufman. 10-13 aprilie, Eroica- Beethoven, Debussy și Szymanowski. Dirijeaza Louis Langree.
The Național Ballet of Canada, 20-21 martie, "Apollo&Night&The Sea Above, The Sky Below&Paquita". "Apollo" a fost creat prin colaborarea a doi monștri sacri, George Balanchine și Igor Stravinski, în 1928. Este momentul unic, ce a introdus baletul clasic într-un context modern, o concepție ce a transformat definitiv arta dânsului. "Night" a fost creat de coreografa de origine canadiană, Julia Adam, pentru San Francisco Ballet în anul 2000, și a constituit un mare succes la Paris, Londra și New York. "The Sea Above, The Sky Below" este o celebrare a prim solistei canadiene, Xiao Nan Yu. A fost prezentat, prima oară, în 2017, și reluat în acest an, în onoarea sezonului ei de rămas bun. "Paquita" ilustrează eleganța și exoticul clasicismului de secol XIX., și introduce audiența la curtea imperială a țarului Rusiei. În acest sezon, regizorul artistic Cristopher Stowell, a imaginat, o nouă adaptare, după versiunea clasică, din 1881, a lui Marius Petipa. În ansamblu, este un superb spectacol pe care critica de specialitate l-a elogiat la superlativ.
21-24 martie, Tafelmusik, Bach, St. Matthew Passion. Dirijează Masaaki Suzuki. Trinity-St. Paul's Centre, 427 Bloor St. W.
Tot 21 martie, 7.30 pm., University of Toronto Faculty of Music, Jazz. Se întrec în măiestrie câteva orchestre de jazz ale minunatei școli de la U of T. Dirijează Terry Promane. Walter Hall, Edward Johnson Building, 80 Queen's Park.
28-31 martie, Toronto City Opera, La Traviată, Verdi. Al Green Theatre, 750 Spadina Ave.
1 aprilie, U of T Faculty of Music, String Chamber Ensemble, Walter Hall, Edward Johnson Building, 80 Queen's Park.
4 aprilie, 1.30 pm., Women's Musical Club of Toronto, Music in the Afternoo, Schubert, Mozart, Beethoven, Liszt. Walter Hall, Edward Johnson Building, U of T.
6 aprilie, 3 pm, Royal Conservatory of Music, Vienna Boys Choir, Koerner Hall, Telus Centre.
Închei acest jurnal, cu o adevărată perlă muzicală. În perioada 4-13 aprilie, Opera Atelier ne oferă un regal, Idomeneo, Mozart. Measha Brueggergosman(Elettra), Colin Ainsworth (Idomeneo), Ed Mirvish Theatre, 244 Victoria St.
Vă doresc o primăvară cât mai artistică! Cu alte cuvinte, cât mai plină de viață...
|
Camelia Lazăr 3/6/2019 |
Contact: |
|
|