”Omagiu compozitorului și muzicologului Doru Popovici”
Marți, 5 martie 2019 s-a stins din viață compozitorul și muzicologul Doru Popovici, personalitate complexă a muzicii românești. Înmormântarea va avea loc joi, 7 martie, la ora 13.00 la Cimitirul Bellu Ortodox.
Născut la 17 februarie 1932, la Reșița, Doru Popovici a studiat la Conservatoarele din Timișoara și București cu Liviu Rusu, Mihail Jora, Mihail Andricu, Marțian Negrea, Paul Constantinescu, Theodor Rogalski ș.a. În 1953, la 21 de ani, obţinea primul premiu de compoziţie, dintr-un şir de 19 distincţii, cu Sonatina pentru pian, editată ulterior la Leipzig. În 1954 a devenit membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, unde a activat în comisiile de cor şi în cele de muzică de cameră şi simfonică.
În 1968 participă la cursurile de vară de la Darmstadt, după care continuă să meargă frecvent în Germania pentru a învăța tehnici moderne de compoziție cu György Ligeti, Karlheinz Stockhausen și Iannis Xenakis. Tot din același an și-a început colaborarea cu Societatea Română de Radiodifuziune, fiind timp de aproape patru decenii realizator al unor emisiuni muzicale complexe, foarte apreciate de ascultători, între care ”Corespondențe spirituale”, una dintre cele mai longevive emisiuni ale postului național de radio.
Compozitor, muzicolog, scriitor, ziarist, Doru Popovici a fost o personalitate de factură enciclopedică, unul dintre spiritele tot mai rare astăzi. Nu exagerez deloc afirmând că prin capacitatea sa de cuprindere a mai multor domenii şi mai ales prin felul în care le ilustrează, amintea de oamenii Renaşterii. Ca şi în cazul acestora, devine imposibil să spui care dintre domeniile abordate are prioritate, în care dintre ele valoarea atinge cote superlative. Contribuţia sa muzicologică este la fel de importantă ca opera muzicală; talentul de scriitor nu este mai prejos decât cel al muzicianului, spiritul critic se împleteşte, cum rar se întâmplă, cu o cuceritoare naturaleţe a exprimării ideilor şi atitudinilor, capacitatea analitică se exprimă în formulări memorabile. Nici o urmă de preţiozitate nu împiedică, în scrisul său dar şi în vorbire, claritatea enunţului. În plus, omul fermeca prin darul său de causeur.
Privind retrospectiv creaţia lui Doru Popovici, fără îndoială unul dintre marii compozitori contemporani, trebuie constatat de îndată un fapt cât se poate de semnificativ, raportabil la un context mai general în muzica secolului al XX-lea. Dacă în tinereţe compozitorul putea fi înscris în curentele estetice avangardiste, fiind un promotor al dodecafonismului autohton, treptat s-a orientat spre tradiţiile muzicii bizantine şi ale folclorului românesc, tratate într-un spirit care trimite mai degrabă la un orizont artistic de tip clasic. Din punctul de vedere al mijloacelor de expresie, nu este nici o contradicţie, dacă observăm că în prima fază Doru Popovici realiza de fapt o ”sinteză serial-bizantină”, care nu era străină de influenţe expresioniste. Sursele tradiţionale de inspiraţie nu sunt – e un fapt cunoscut – incompatibile cu limbajul modernist. Dacă din punctul de vedere al experienţei creatoare parcurse, ar trebui să fac o comparaţie, l-aş asemăna pe Doru Popovici cu Paul Hindemith, compozitorul german care a străbătut drumul de la avangardism la neoclasicism. Şi mai mult decât atât, ca şi Hindemith, Doru Popovici s-a orientat cu predilecţie, în a doua parte a activităţii sale creatoare, spre muzica de cameră.
A scris în toate genurile muzicale, de la muzica simfonică (simfonii, concerte instrumentale, poeme simfonice, lucrări pentru orchestră de coarde etc.) la muzică de teatru (operele ”Prometeu”, pe un libret de Victor Eftimiu, 1958, ”Mariana Pineda”, după García Lorca, 1966, ”Nunta”, 1971, opere de cameră, ca ”Întâlnire cu George Enescu”, ”Giordano Bruno” ș.a.), de la lied la cantată, de la piesa instrumentală la creaţia corală. Dar, indiferent de gen şi formă, Doru Popovici este un compozitor care construieşte pe spaţii ample. Chiar şi într-o piesă camerală de mici dimensiuni, discursul muzical sugerează aceasta ”respiraţie” amplă. Lista compozițiilor și a lucrărilor de muzicologie ale lui Doru Popovici – pe site-ul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România: http://ucmr.org.ro/.
Amplă, exprimată în forme diverse, de la eseul teoretic la studiul monografic, opera muzicologică a lui Doru Popovici este la rândul ei exemplară. Îi datorăm deopotrivă cărți referitoare la mari perioade de creaţie (”Muzica elisabethană”, 1972, ”Arta trubadurilor”, 1974, ”Muzica Renaşterii în Italia”, 1979), la ”Începuturile muzicii culte româneşti” (1967), la mari compozitori (”Gesualdo da Venosa” 1969; ”Magicianul de la Bayreuth” – Richard Wagner, 1985; ”Cântec întrerupt sau Viața lui Chopin”, 1985– şi multe altele), la fenomenul muzical românesc, tratat în sinteze critice sau în monografii. În 1983 apărea la Editura Junimea ”O istorie polemică a muzicii”, ediţie critică de Viorel Cosma pe marginea corespondenţei dintre Doru Popovici şi Dimitrie Cuclin, care lansa o modalitate inedită, pe care Viorel Cosma a denumit-o interviu epistolar, devenit în timp, prin cultivarea sa în alte lucrări similare semnate de Doru Popovici, o specie nouă, cu statut particular în muzicologia românească.
A fost profesor de istoria muzicii la Universitatea ”Spiru Haret” din București.
leviathan.ro
|
articol de Costin Tuchilă 3/6/2019 |
Contact: |
|
|
