Sonetul sufletului
Te-am crescut, suflete, ca pe copilul meu;
Te-am invatat ce-i bine, tot eu si ce-i rau,
Dar tu ai ramas tot copil. Ce natarau!
Doar ti-am dat aripi de foc, sa zbori ca un zmeu…
Hai, spune-mi, unde sunt visurile tale?
Ce s-a ales de zborul tau catre stele?
Ti-ai ars aripile in drumul spre ele,
Azi cade din cer ninsoare de petale.
Ma caiesc. Sunt vinovat. Vina ma doare…
Amare-mi sunt lacrimile ce curg siroi.
Platesc, of, pretul de a fi avut rabdare.
Ca un parinte indulgent si prea docil,
M-am inselat si-acum platesc tribut. In schimb,
Tu vei ramne, vesnic, ce ai fost: Copil.
|
