Rugându-se și-adeseori plângând.
Domnului profesor Mircea Lac
Pășește zi după zi alăturea de noi
Și nici n-ai știi că este diferit,
Nu întâlnești în lume doi,
Trăind frumos, a scris un mit.
E din același lut ca fiecare,
Dar arde-n el o flacără divină,
O-mparte pruncilor ce-i ies în cale,
Urmând tăcut calea creștină.
Ține mânuța puilor de om
Să dăltuiască-n inima de piatră,
Smerit, duios, alesul bonom,
Le deslușește meșteșugul din a noastră vatră.
Cu vrednici-a strâns averi,
Pe care le-a-mpărțit cu dărnicie,
Din lăzi de zestre primăveri,
Să te-nfrupți din ele, te îmbie.
Sfinții te-ocrotesc din sticle de icoane,
Plăsmuire-a sufletului blând,
Catapetesme-a înălțat, albe coloane,
Rugându-se și-adeseori plângând.
Topește-alămurile îmblânzite
Și lutul îl transformă în ulcele,
Bijuterii cu trudă aurite,
La gâtul fetelor, înșiră vii mărgele.
Tezaurizând, trudind, a devenit tezaur,
Omul ce-ți dorești să-ți fie-n preajmă,
Timpul petrecut cu el e aur,
Suflete-adunând, nu știe ce-i vrajbă.
Numele îi poartă Sfântul Mir (Mircea)
Omului ce este Om sub soare,
Eu scriu doar vorbe pe papir,
El este flacără, nu moare.
•
N.N.
Domnul profesor Mircea Lac a primit , de curand, distinctia de ,,Tezaur uman"
|
