Călătorii : Bistrița
Ce frumos sună! Gīlgīitul literelor ca cele ale rīului .Fiecare pietroi peste care treceau apele cristaline care coborau repede din īnălțimea dealurilor și se īndreptau spre șes. Fiecare gīlgīit īși avea sunetul lui aparte, culoarea valurilor erau de un vernil albăstrui īn lumina care despărțea noaptea de zi.Cu trecerea minutelor, cerul se deschidea și strălucirea lor părea uneori ca a unor dungi aurite, lansate de undeva din īndepărtări, pentru a īndruma pe cei care la orele īnceputului de zi cīrmuiau plutele cu īncărcătură. . Cīnd soarele īși arunca razele peste valurile Bistriței,fie īncă la izvoare sau pe parcurs, ni se părea că ceva din fundul apelor se ridică ,plutește și scoate din cānd īn cīnd sunete muzicale.
Privind-o de pe īnălțimea dealurilor, de acolo unde buștenii erau īmpinși spre vale, Bistrița īși avea personalitatea ei.Pornind din m-ții Rodnei,de sub Gargalău se remarca prin vioiciunea tinereții și murmurul unei melodii ondulate.O văd călătorind nestingherită pīnă ce-și găsea odihna īnpreună cu surata ei mai potolită,,Siretul,,. Nouă,ni se părea un strigăt, o chemare...!Așteptam cu nerăbdare să treacă iarna, să se desghețe apele ,să-i ascultăm colbăitul care adesea se transforma īntr-o melodie cīnd melancolică,cīnd veselă .
Dacă mai adăugăm ,că pe īntinsul apelor,de-a lungul drumului Bistrița era vizitată de păsările care-și găseau uneori odihna pe un pietroi-bolovan ascuțit spre vīrf, dar īnconjurat de un guler pămīntiu pe care puteau să se odihnească scurtă vreme. Bistrița e o gazdă primitoare și care ,pe alocuri oferea cīteva boabe de grīnar adunate și păstrate cu deosebită grijă.
Pe unde rīul era mai potolit, aproape de unele maluri lăsa să se īntrevadă ca īntr-o oglindă broscuțe și viermișori, carapace colorate din care urechiușele unei vietăți țīșneau și se retrăgeau ,probabil pentru a nu divulga ,,secretul,,pe care-l păstrau pīnă la venirea ploilor.Atunci aceste mici vietăți,melcii se tīrau spre maluri,uitīndu-și căsuțele, īn căutare de hrană și de ce nu! A unei odihne sub protecția razelor solare care le īncălzeau corpurile pe cīt de fragede, pe atīt de sensibile.
Bistrița, s-a dovedit a fii un partener credincios și de mare folos. Doamne,cīți pămīnteni de pildă ca vechiul și prea-credinciosul Chiriac cu feciorii săi Florin, Ștefan, Valentin și la nevoie chiar Lina o mīndrie de vreo 14 ani se īncăpățīna să plece cu ei la drum.Au mīncat o bucată de pīine de pe urma rīului! Vorba vine ,,pīine,,că īn sacul cu merinde ,mama Cristina le punea pe līngă făina gălbuie de porumb ,măcinat din toamnă la moara lui Petre din Holpuri, o bucată de brīnză păstrată īntre foi de viță de vie, vreo zece ouă strīnse de cu noapte din găitan, și dacă ieșirea īn larg era īn zorii zilei,de pildă marțea,mai avea păstrate īn ascunzătoarea din bufetul bucătăriei cīteva plăcinte cu vișine sau alt fruct pe care-l cultiva īn livada din fața cerdacului. Și fiindcă,mă luase gura pe dinainte,c-am pomenit de merindele pentru călătorie,vă mai dau pe față ,,secretul lui Florin,,. Nu știu cīt īi plăcea sau nu,dar cum ,,bălanul cu ochi albaștrii,,era nu numai cel mai iute la minte dintre frați,și cel mai īndrăgit de părintele său. Florin ascundea īn ranița lui o sticlă cu pălincă,care o așeza la vremea mesei ,līngă tat-său.
-O īnghițitură...drumul e lung și mai avem de tras greu īn valea Roznovului, ....și dacă mai dă Doamne o ploicică ,apoi...
Dacă plutele cu īncărcătură treceau cu bine apele pīrīului Cojoci ,unde aveau de făcut un cot pe līngă satul Lunga atunci īși ștergeau sudoarea cu cotul mīneci și se lăsau purtați pīnă ce intrau īn albia din zona păduricei. Aici mai totdeauna erau īntīmpinați de gospodarii satului,care stăteau la umbra fagilor bătrīni și se cinsteau cu o cană de vin de-a crīșmașului Volodea.
Cei cinci plutași și cu Lina șase- pīnă ce ajungeau la Poiana Borcii o așezare forestieră,trăgeau greul. Cum erau bine cunoscuți de gospodarii din Holda ,ca să nu mai vă povestesc cei din comuna Fracasa. Aici a avut odată o mare surpriză Lina.
Cum pluta a tras la mal, că cei cinci erau obosiți de atīta sucit și īnvărtit ,ca nu cumva să nu se proptească dihania pe care erau īncărcate tonele de butuci care ,fără greș erau așteptate la Bacău, au tras la mal. Īn traistă mai erau alimente așa că au hotărīt să se īnfrupte ,nu de alta dar le suna cam gol pe dinăuntru.
Lina ,cum era șugubeață și chiar zvăpăiată se urcă pe o movilă și-și īndreptă privirea spre sat.
-Ia uitați-vă la bisericuța aia!!! Nici nu au apucat frații să-și īntoarcă privirile ,cīnd zvăpăiata o luă la fugă spre...
-Lino!..Lino...
Lina observase biserica de lemn, s-a apropiat de portița lucrată din īmpletituri și apoi dăduse deoparte ușa Sfintei biserici. Rămase,un timp cu privirea spre zugrăveala cu fel de fel de Sființi. Apoi, īși īnălță privirea spre candelabrul care străjuia plafonul proaspăt văruit.
Fracasa, nu era un sat ca oricare ,căci īn afara bisericuței-monument, mai deținea și o istorioară īn care numele lui David Creangă ,bunicul lui Ion Creangă ,era cinstit așa precum se cuvenea.
Cīt o fi stat și privit,admirat fiecare colțișor! Lina se pierduse printre icoanele și zugrăvelile pline sfinți.La numai o alergătură, era crīșma lui Ion Voievod.O īncăpere construită din lemn,văruită proaspăt īn cinstea nunții norei primarului cu locotenentul Cīrlig,un tīnăr din comuna Poiana Teiului.Șopronul ,pe care de abia īncăpeau cele căteva scaune īn jurul unei mese cu picioarele īn formă de X.Patronul,de īndată ce veneau cīțiva oaspeți,punea mai īntīi īntr-un coș de nuiele cīteva felii de pīine proaspătă și pahare. Dar cine din oaspeții care poposeau ,ținea cont de spațiul limitat al crīșmei!? Mai toți oapeții pălăvrăgeau,politică,sau probleme de familie. Odată,povesti patronul a oprit o mașină din care au coborăt cīteva persoane care mai īntīi vizitaseră ,,Bisericuța,, Unul din aceste fețe necunoscute,după ce le amintise colegilor, de reposatul Creangă,scoase o cărțulie din care a dat citire:
Pe Bistrița ,căntīnd/ O tīnără fecioară /Īn vīnt avīnd vestmīntul /Și-n păr vuindu-i vīntul. / Cu pluta ei ușoară /Trecea-n amurgul zilei / Pe Bistrița cīntănd.(George Coșbuc)
Printre ciocnirile paharelor cu vin,se puteau auzi comentariile oaspeților. Aburii ciorbei,le-au acoperit obrajii,dar īntre două sorbituri continuau comentariile.
Ion Voievot-crīșmarul, īși făcuse numele cunoscut departe de satul său. Mămăliga cu brīnza de burduf, sau īn toamnă-Cașul proaspăt și urda pe care o aducea de la stīna a cărui stăpīn era după ce primise drept zestre de la Podeanu Gabriel-socrul ,fost chiar primar al comunei. ...și țuica-produs unic ,cunoscută īn toată Moldova,i-a adus faimă.!Pīnă și propietarii fabricei de hīrtie de la Bacău,dumineca, sau de săbători Doroșănenii,opreau docarul tras de doi cai vīnjoși,se așezau īn fața crīșmei și īnfulecaucu poftă.
Acum ,celor cinci plutași ,le mai rămaseră puțină vreme .Lina veni īntr-o fugă și cu respirația tăiată le povesti fraților despre cele văzute la bisericuța ,,Creangă,,De certat,nu o certau căci era,,draga familiei,, așa că au pornit-o la vale spre pluta īncărcată cu butuci. De cum au desprins-o s-au īndepărtat pe apa lină a Bistriței.Se putea auzi doar șuierul lung al vīntului...razele serii se lăsau peste valurile ca niște baloane care la lumina apusului de soare ,păreau mai mult mīngīiate de pasările care īnsoțeau călătorii plecați din zorii zilei.
Privind īn urma ei,
Vedeam cum dīnsa trece
Răzīnd pe līngă stīncă-
De nu venea adīncă
Din ceruri noaptea rece.....
|
Paul Leibovici 2/24/2019 |
Contact: |
|
|
