Pe teme de educatie cu profesorul Lucian Ciolan
Credeti in România educată. Cu multă speranță și idei ati transformat asta într-un proiect de propunere strategică preluat de Academia Română și foarte curând a început și proiectul Președinției, pe care l-ati încurajat și susținut. Ce asteptari aveti de la acest demers?
Mă aștept, evident, ca într-un final România, sistemul nostru de educație, să ajungă să își orienteze acțiunile după o strategie comprehensivă, cunoscută și acceptată de toți stakeholderii importanți și să iasă din această zonă gri de improvizație în care se încăpățânează să se plaseze în ultimii ani. România educată sau cum se va numi reflectă nevoia unui sistem public fundamental de a avea o viziune pe termen lung, asumată transpolitic, care să dea coerență și continuitate proceselor de schimbare din educație.
Spuneati de asemenea ca "sistemul nostru (roman) de educație funcționează de mulți ani de zile fără o strategie clară de dezvoltare. E într-un blind walk, într-o improvizație aproape generalizată." La ce va referiti?
Da, asta e realitatea, din păcate. Guvernanța centrală a educației a devenit neperformantă, obsedată de elemente superficiale de legislație și de intervenții nefundamentate pe evidențe, care consumă inutil timp și resurse și care nu oferă o direcție clară și oportună de dezvoltare. Policy making e o profesie, nu e o activitate conjuncturală. În momentul de față managementul de top al educației face orice, numai politici educaționale nu.....
De ce va preocupa starea de bine a copiilor, a alevilor? Asa cum ati mentionat la conferinta Rodawell rolul competentelor non cognitive in educatia timpurie sunt dovedite a avea un impact pozitiv ulterior in performantele de mai tarziu? La ce va referiti?
„școala nu mai este despre învățatul fără rost al unor conținuturi, care oricum sunt disponibile pretutindeni și se perimează cu rapiditate, ci este și despre echilibru emoțional, dezvoltare personală, interacțiuni sociale de calitate.”
Cred că e firesc să ne preocupe starea de bine a copiilor, a elevilor, pentru că nimeni nu poate face niciun fel de performanță și nimeni nu se poate dezvolta dacă nu se află într-un bun echilibru, dacă nu e fericit și nu se regăsește în ceea ce face. Școala noastră a rămas, în cea mai mare parte, încremenită într-un model de gândire circulară conform căruia elevii vin la școală ca să învețe, adică să performeze cognitiv. Dar și această performanță cognitivă este chiar și ea redusă la capacități cu nivel scăzut sau mediu de complexitate și relevanță, care pot fi ușor evaluate și măsurate.
În școala noastră se învață sub presiune, pentru că ”trebuie”, un imperativ apăsător care vine din partea tuturor: a sistemului în ansamblu, a profesorilor, a părinților, a întregii culturi școlare. E o mașinărie implacabilă care începe de la vârste mici să îî apese pe copii și să îi îndepărteze de instinctul lor naturale pentru învățare, de plăcerea învățării. Pentru școlile și grădinițele din România, copiii nu sunt ”oameni” în toată puterea cuvântului, ei sunt doar un ”aluat neterminat” care trebuie modelat pentru a ajunge la statutul de om. Și viziunea asta, alături de presiunea pe performanța cognitivă, creează un sistem oarecum paralel cu realitatea zilelor noastre, care se află în derapaj și care, deocamdată, nu găsește instrumentele și modalitățile necesare pentru a ieși din această situație. Dezvoltarea abilităților sociale și emoționale, a celor de self-regulation, sunt extrem de importante pentru tot ce înseamnă succesul de mai târziu al individului, inclusiv performanța sa cognitivă. Ori, ceea ce am încercat în proiecte precum RODAWELL, a fost tocmai să evidențiem aceste legături și să ajutăm oamenii să conștientizeze că școala nu mai este despre învățatul fără rost al unor conținuturi, care oricum sunt disponibile pretutindeni și se perimează cu rapiditate, ci este și despre echilibru emoțional, dezvoltare personală, interacțiuni sociale de calitate etc.
Unul din patru elevi de 14-15 ani din invatamantul romanesc participanti in PISA 2012(Programme for International Student Assessment) au spus ca se simt singuri și nesprijiniți la scoala, asa cum ati relatat in prezentarea dumneavoastra. Cum va explicati acest lucru?
Noi avem o mare problemă cu intervențiile recente din educație: proiectăm intervenții fără a înțelege în profunzime problemele, fără a aduna și analiza serios evidențe de pe teren, și de aceea foarte frecvent eșuăm. Pentru a înțelege de ce elevii de 14-15 ani se simt singuri si nesprijiniți la școală avem nevoie de cercetări, de analize serioase ale calității interacțiunilor din școală și abia apoi putem propune măsuri, intervenții. Dar noi preferăm să ignorăm aceste aspecte emoționale, să le considerăm ”accesorii”, ca și cum nu ar fi treaba școlii. Și apoi ne mirăm că nu există performanță. Dacă acești copii sunt într-o stare emoțională și socială precară, cum să performeze? La ce să performeze?
În cel mai bun caz învață sub presiune, de teamă, sunt sprijiniți de acasă cu tot felul de sisteme de meditații și ajung să obosească înainte de a intra în viața activă, de a deveni productivi.
Ati reiterat ca Romania se ocupa de probleme cu impact mic in invatare, mai precis de "varful aisbergului". Puteti sa ne dati cateva exemple?
Cam tot ce face guvernanța centrală în ultima vreme se află în partea de deasupra apei a aisbergului. Ne legăm de ”ce se vede”: manuale, programe școlare, planuri de învățământ, vacanțe, examene naționale etc. Da, sunt componente administrative importante ale unei arhitecturi de sistem. Dar, în viața de zi cu zi, în clasele și în școlile lor, elevii sunt influențați de alți factori: de bunăstarea lor emoțională, de respectul cu care sunt tratați, de stima de sine, de relațiile cu colegii și cu ceilalți adulți, de calitatea experiențelor de învățare la care sunt expuși. E comod să stăm la suprafață, dar, dacă ne uităm la ce probleme serioase are educația în Romania, îndemnul, pe care l-am mai rostit, e clar: ”capul sub apă, cu curaj!”. Până nu adresăm problemele profunde, până nu abordăm cu curaj elementele cu impact mare în calitatea învățării, nu putem ieși din cercul vicios în care ne aflăm acum.
Care ar fi remediul?
Nu cred că există un remediu magic, ar fi prea simplu să fie așa. Cred însă cu putere că remediul problemelor din educație sunt oamenii, calitatea muncii pe care o face fiecare și responsabilitatea cu care și-o asumă. Avem nevoie de oameni competenți la nivelul guvernanței centrale a educației, de oameni cu expertiză care să fie ascultați și valorizați. Avem nevoie de profesori de bună calitate, care să se formeze în școli de profesori de bună calitate și care să beneficieze de sisteme complexe de suport, de formare și dezvoltare în carieră. Avem nevoie de specialiști care să coordoneze și să livreze serviciile de suport pentru învățare, care aproape că lipsesc din școlile noastre: orientare și consiliere, pedagogie remedială, asistarea copiilor cu nevoi speciale etc.
Pentru dascalii si studentii Scolii de Limba Romana din Toronto, care a primit recent Ordinul Meritul Cultural din partea Presedintiei Romane, aveti cateva cuvinte?
Ii felicit pentru munca serioasă și constantă pe care o fac pentru comunitatea românilor de acolo. Sper ca în afara recunoașterii prin premii să beneficieze și de sprijin mai concret, așa cum ar avea nevoie orice instituție a românilor din diaspora. Am mare respect și mare apreciere pentru cei care au decis să rămână profesori și să predea în limba Română chiar și după ce au ales să trăiască în Canada. Din fericire, în ciuda diverselor neajunsuri pe care le are orice sistem, Canada poate fi și o sursă de inspirație pentru pedagogii inovative. Sunt institute serioase de cercetare, politici educaționale, practici de sistem și experți cu reputație în Canada care pot inspira pe oricine, deci și pe românii de acolo. De exemplu, Ontario și Toronto sunt repere importante chiar în preocupările pentru starea de bine a copiilor sau pentru pedagogiile inovative prin cercetările colegilor de la OISE... Este doar un exemplu.
Toronto, 2019
N.B. Lucian Ciolan, PhD is professor of Educational Research & Policy at University of Bucharest, Faculty of Psychology and Educational Sciences, where he is also serving as dean. His main academic fields of interest include (but are not limited to): influencing decision-making through public / educational policy, cognitive neurosciences applied in behavioral change, learning research and teacher education.
Starting with 2014, Lucian became member of the EERA Council, representing Romania and now he is president of ARCE – Romanian Educational Research Association.
Alongside his academic activity, Lucian was extensively involved in consultancy and capacity building programs in Europe and beyond, mainly focused on public policy and educational reforms. In this capacity, he is member of a professional network of trainers and consultants on policy change called International Centre for Policy Advocacy.
|
interviu de Isabela Gilcescu 2/22/2019 |
Contact: |
|
|
