Descoperire la Arad: cetate veche de 3.400 de ani și mai mare decât Troia
O echipă de arheologi români și germani a făcut o nouă descoperire în județul Arad, unde a fost scoasă la lumină o cetate antică, de proporții gigantice. Locul sitului arheologic este în localitatea Sântana, din județul Arad, iar cetatea despre care acum s-au aflat mai multe detalii ar avea o vechime de 3.400 de ani, deci datează din Epoca Bronzului. Prin urmare, arheologii au numit construcția antică Cetatea Veche și se pare că se întinde pe o suprafață de aproape 90 de hectare, o caracteristică impresionantă pentru o cetate antică din acea perioadă. Primele săpături la acest sit arheologic au început prin 2009, dar se știe de existența unei cetăți de mai multe decenii. Lucrări arheologice s-au intensificat abia în urmă cu doi ani, bineînțeles, tot sub imboldul străinilor.
Cel care conduce operațiunea de cercetare este profesorul german Rüdiger Krause, de la Universitatea Goethe din Frankfurt, și care a lucrat alături de profesorul Florin Gogâltan, de la Institutul de Arheologie și Istorie a Artei al Academiei Române din Cluj-Napoca. Fiecare a întrunit câte o echipă de cercetare și împreună au ajuns la concluzia că această cetate a fost ridicată în secolul XIV î.Hr., adică în urmă cu 3.400 de ani. „Ne-am propus să facem cercetări la Sântana pentru o perioadă de trei ani de zile. Lucrările arheologice beneficiază de finanțare din partea landului Hesse, din Germania. Cetatea de la Sântana este una dintre cele mai mari fortificații realizate în perioada menționată. Scopul nostru este să aflăm de ce a fost realizată această fortificație, de ce a fost nevoie de o asemenea construcție”, a explicat profesorul german.
Una dintre cele mai interesante caracteristici comparative este că Cetatea Veche este chiar mai mare decât Cetatea Troiei, despre care s-a vorbit mult timp de-a lungul istoriei și a făcut subiectul unor opere literare legendare și a unor filme celebre.
„Troia avea o suprafață de 29 de hectare, Cetatea de la Sântana are nu mai puțin de 89 de hectare. Clădirile din Troia au fost realizate din piatră. La Sântana, construcțiile au fost realizate din lut și lemn, semn că civilizația era mai dezvoltată și se adapta la materialele de construcție de care dispunea. Cetatea de la Sântana a fost împrejmuită cu șanțuri de apărare adânci de peste patru metri, dar și cu valuri de pământ de peste 20 de metri. Ne aflăm în fața uneia dintre cele mai mari și impunătoare cetăți din Europa”, explică profesorul Gogâltan. Cetatea va fi transformată în muzeu Arheologii au scos la lumină doar o mică parte din imensa cetate și au avut nevoie de cele mai noi tehnologii de scanare arheologică și măsurători magnetometrice:
„Am cercetat aproximativ 55 de hectare din cele aproape 90. Și, în urma măsurătorilor, am descoperit rezultate care ne sperie: un palat uriaș, cu lungimea de 100 de metri și lățimea de 40 de metri. Vrem să continuăm săpăturile și, pe cât posibil, vrem să facem această cetate să fie măreață, la fel cum a fost în urmă cu peste 3.000 de ani. Pentru că trebuie precizat faptul că, la vremea respectivă, cetatea de la Sântana era o capitală a Europei”, a declarat profesorul român. Cetatea ar putea avea un important potențial turistic pentru Arad și pentru localitatea Sântana: „Putem vorbi chiar de un muzeu în sit, cum sunt multe alte cazuri în Europa. Vrem să valorificăm o parte din situl arheologic. Este imposibil să punem în valoare întreaga fortificație. Dar, potrivit cercetărilor efectuate, monumentul în sine s-a păstrat foarte bine, este intact”, a explicat Constantin Inel, directorul Complexului Muzeal Arad.
|
Victor Ravini 2/21/2019 |
Contact: |
|
|