Poezii crestine
Din cartea premiată cu două premii naționale, ,, Spre ceruri sacre”, Ed. Cuget românesc-Bârda,
R U G Ă
Părinte-al nostru, Cel din cer, Umil te rog, fă-n lume pace, Căci nici pe-arşiţă, nici pe ger, Dreptate nu se poate face...
Copiii Tăi se-afundă-n glod, Păcatul urcă pân-la nori, Şi feţe pale din norod, Te amintesc...arareori!
Dezleagă Tu, cu Harul Tău Povara ce îi ţine strâns, Şi şterge tot ce este rău. De pe al lumilor cuprins ! Dă alinare celui viu Şi ocrotire celui trist, Vindecă sufletul pustiu, Cu duh, sfinţeşte-ne, prin Christ !
Rătăcitori, fără credinţă, Păşim prin lumea fără rost, Dă-ne putere, biruinţă, Şi sfintele vremi, ce au fost...
Să creşte azi, în noi, tărie, Îndemn să te chemăm într-una, Să Te-nchinăm cu bucurie, Să te urmăm întotdeauna...
DOAMNE AJUTĂ-MĂ SĂ – MI IERT Atât de mult m-ai învățat Să tac, să uit și am iertat, Că pieptul mi s-a despicat În lut uscat. E fără sânge !
Sunt la apus; tot mi-e străin, Accept cu scrâșnet din destin Un ultim, durerosul spin ! Când va fi viforul alin ? Pot plânge.
De ce n-ai stat sub norul meu Plăpândă minte, cu pas greu ? Cheamă-L acum pe Dumnezeu, Învăluiește-ți micul Eu !
DOAMNE, EU DORESC SĂ ÎȚI SCRIU
Doamne, Dumnezeul meu, doresc să îți scriu, Chiar acuma, in noapte, târziu, Când după oboseala istovitoare a zilei Mă retrag în rugăciune și milei Tale, cea pururea trează Mă supun. Tu, Te rog, mă veghează !
Grijile zilnice mă copleșesc; Voiesc să-mplinesc multe, dar nu reușesc ! Aș vrea să-i ajut pe cei dragi ai mei Măcar cu sfaturi multe și bune, dar ei Zburdă în necunoaștere și tinerețe Și n-au gândul la tihnă și povețe… Tu, Doamne, ajută-i să fie sănătoși, Cuminți. harnici, deștepți, credincioși !
Tu ne-ai dat de toate, Doamne, îți mulțumim, Dar fă te rog, o minune și învață-ne să fim Mereu credincioși și mereu mai buni, Să ajutăm prin rugăciune, puțin, și noi, acestei lumi ! Salvează-ne Doamne, nu ne lăsa la rău, Și să trăim întotdeauna după Cuvântul Tău ! DOAMNE, CÂT EŞTI TU DE BUN Când mă culc seara îȚi spun : ,,Doamne, cât eşti Tu de bun’’
Vremurile sunt vrăjmaşe, Vrajbă -n sate şi-n oraşe Om de om, nu are loc, Din scânteie iese foc !
Doamne, cât eşti Tu de bun, Trimiţi pază în cătun. Ingerii de pace lină Cântă imnuri în surdină.
Doamne, adu-ne nouă, pace, Fără săbii, fără arce, Să trăim în armonie, Să iţi cântăm Slavă Ţie, Şi să ne supunem Ţie.
Doamne, te rugăm, Părinte, Pentru inimă şi minte, Pentru muncă, împăcare, Pentru ziua Ta, cea mare.
Doamne, te-aşteptăm cu frică, In credinţa noastră mică. Te rugăm milostivire, Doamne, arată-ne iubire, Uită a noastre făr’delegi, Tu, ce toate le dezlegi!
Cand mă culc seara, îȚi spun : ,,Iartă-mă, Domnul meu bun ! ,,Dă-mi somn bun, cu alinare, ,,Doamne, Tu, nădejde tare !’’ CALEA VIEŢII MELE
Mi-atât de frică singur În casă, pe stradă, oriunde; Şi grijile mă copleşesc: Azi spaima mă pătrunde !
Un zvon a zburat către mine Pe un petec mic de hârtie, Scria pe el, pentru noi toţi : ,,Veniţi în cortul Meu cu apă vie !” ,, Întruniţi-vă în cânt şi rugăciune, ,,Voi fi cu voi prin Duhul cel Sfânt ! ,,Tatăl a auzit suspinul vostru ,,Şi mă va trimite iar pe pământ ! ,,Până la venirea mea vegheaţi, ,,Sufletul ca lacrima să fie curat, ,, Luptaţi-vă să-l nimiciţi pe satan ! ,,Casa inimii să vă fie fără păcat !
,,De două mii de ani te ajut ,,Să-ţi duci spre lumină visarea; ,,Ai căzut, te-am ridicat când mi-ai cerut ! ,,Cheamă-mă, vin şi îţi dau iertarea...
Aşa am simţit mâna Ta, Blând Iisuse; Nevrednic mă simt de acest ajutor, Dar cartea cea sfântă mi-a spus adevărul: Ţi-ai vărsat sângele să-mi fi Mântuitorul !
; IISUSE, ȚIE ÎȚI ÎNCHIN O POEZIE
De mică, făptura mea a învățat de toate, Dar n-am putut a le pătrunde sensul, poate Necunoscându-Te îndeajuns pe Tine, Nediscernând prea clar ce este rău sau bine...
Încet, încet, când pomul mic se face mare, Prin șovăiri, prin întuneric, iată, apare Un gând de pioșenie, un licăr de lumină Ce m-au urcat mai sus de stratul meu umil, de tină...
În jur te cunoșteau ai case, dragi ai mei; Stam mută. Mă-ntrebam ce e cu ei Când îi vedeam cufundați în adorare pioasă, Ingenuncheați în fața patului, Sau citind Testamentul la masă.
Valurile vieții m-au lovit în furtuni trecătoare; Întâi i-am rugat pe ai mei să mă ia din vâltoare, Dar mai târziu s-au risipit, departe, din jurul meu, Atunci prima dată, sincer, l-am chemat pe Dumnezeu !
M-a auzit de multe ori, mai curând, sau târziu, De-atâtea ori că mi-ar fi imposibil să știu... Încet, am început să-l caut și când eram fericită Nu numai când cruzimea vieții mă ducea pe mine și pe alții în ispită...
Au trecut anii și-am început să fac legăminte, Că toate am să respect, pe cele drepte și sfinte... Cu greu am început să mă apropii de Tine: Mântuitorule, Tatăl Ceresc, Duh, Să te caut, să te iubesc, să te slăvesc, Sfântă treime !
Îmi place fastul rugăciunilor în mulțime, Freamătul Duhului Sfânt în înălțime, Evanghelizările în seri de adâncă adorare, Convorbirea cu Tine Iisuse, până la epuizare... Te-am chemat din ce în ce mai des să vii la mine, Te-am văzut sub pleoape, în vise, în gândurile mele line, Minunile Tale le-am simțit deseori atingându-mă, Și iată-mă aci, mărturisindu-Ți Ție Văzând credința, ușor, invăluindu-mă...
A fost atât de lung un drum de 62 de ani până la Tine, Când îmi doresc sa fi peste tot, să ne salți din ruine... . D O A M N E, Î N V A ȚĂ - M Ă
Doamne, învață-mă să fac o icoană, Să o împodobesc cu mărgăritare, Tămâie, credință și lacrimi bune.
Doamne, învață-mă să fac o icoană A inimii tale sfinte, Să o împodobesc cu purpură, Credință, speranță și iubire.
Doamne, învață-ma să fac o icoană A sfintelor tale patimi, Să o împodobesc cu Maica Ta Sfanta, binecuvântându-ne și rugându-se pentru noi, Și să o împrejmuiesc cu sfinte rozare și rugi.
Doamne, învață-mă să fac o icoană a Sfintei Tale Învieri, Cu apostolii prosternați în rugăciune Și cu sfintele femei purtând candele aprinse.
Doamne, învață-mă să propag voia Ta, Să fie in sânul Bisericii Tale unire și pace!
DOAMNE IISUSE, MAI LASĂ-MI TATA PE PĂMÂNT,
O , Doamne, Dumnezeul meu, Te strig la bine și la greu, Doamne, să mă ajuți mereu ! Te rog într-una zi și noapte, Cu glasul tare, sau în șoapte Și urc spre tine grele trepte...
În trupul meu se dă o luptă, O frământare neîntreruptă, Oglinda vede fața-mi suptă.
Prin Fiul Tău-Mântuitorul Vorbesc cu Tine. Savatorul Și mereu, Binefăcătorul, Când ochii nu mi se-nchid seara Și greul zilei varsă-și para, Cine din mine azvârle fiara ? Doar Bunul meu Iubit Iisus, Ce ne iubește mult, nespus... (Ne cheamă-n cer, acolo sus).
Te rog Stăpâne drept și Sfânt, Mai lasă-mi tatăl pe pământ, Mi-e greu să-l văd de-acuma frânt.
Iisuse, Tatăl, Duhul Sfânt, ÎȚi mulțumesc ! Te rog, Te cânt !
GÂND MISTIC
Ce bine-ar fi, dacă pe cer Ar sta întotdeauna o Cruce, Şi-ar străluci în plin eter; Eu să-mi plec fruntea şi să-i cer Să-mi ia poveri – ce nu pot duce...
Ce bine-ar fi, ca îngeri puri S-o-mpodobească-n flori de crin, Şi din înalt să curgă lin, Imnuri din miile de guri, Ce cântă semnul ei divin.
Ce bine-ar fi, să-mbrăţişăm A suferinţei, ei, ocară Urcând a penitenţei scară;
Şi-n pulbere să ne-nchinăm, Cu lacrimi aurii de ceară.
Ce bine- ar fi, s-o luăm cu noi, Purtând-o pe al vieţii drum, Călcând păcatele de scrum, Iar timpul să-l dăm înapoi, Şi tot ce-i rău, să piară-n fum...
|