O răceală sufletească
Când ne doare gâtul sufletului, Și când ne este blocat Nasul duhovnicesc Cu care mirosim Viața divină, Trebuie să luăm Aspirina rugăciunii, Să mâncâm supa caldă A prezenței Domnului, Și să beăm ceaiul Învățăturilor biblice Și ale Sfințiilor Părinți.
Trebuie să stăm În patul Dumnezeului Când ne infectează O răceală sufletească.
Festivalul păsărilor
Găițe, cintezoi, Și pițigoi Se hrănesc Cu bunătatea prietenilor mei Care le dă de mâncare.
Și noi ne am hrăni Dacă am trăi Viața simplă A păsărilor.
Pisica Bela
De când în când, Bela, Pisica prietenilor mei, Îți arată fața sa prietenoasă. Te apropie, Și te lasă s-o mângâi. Deodată apare Fața ei sălbatică, Și te zgârie. Totuși, Prietenii mei o iubesc.
Dacă putem să le iubim Pe animalele noastre Cu toate defectele lor, De ce ne este greu Să-i iubim pe oameni Și să acceptăm Slăbiciunile lor?
Profesoara Ana Maria Brăzniceanu (Am auzit despre Ana Maria Brăzniceanu când am ascultat o emisiune pe Radio Trinitas.)
Cu acul dedicației, Firul harului, Și materialul credinței, Profesoara Ana Maria Brăzniceanu Coase veșminte Ale cunoșiinței, Și are grijă Ca toate hainele Să potrivească Fiecărui copil.
Ardei umpluți
Într-o seară, Părinții mei și cu mine Am mâncat ardei umpluți Gătiți de prietena mea Gabriela.
Ardeii s-au umplut Nu doar cu orez și carne de porc, Ci cu generozitatea Gabrielei Și iubirea sa de oameni.
Omul postomenesc
Omul postomenesc aleargă După averi nedurabile. A renunțat la credința în Dumnezeu, Iar se închină banilor și tehnologiei.
Omule, dacă rămâne în tine O scânteie de umanitate, Să auzi cum biserica, Și însuși Dumnezeu, Se roagă pentru mântuirea ta.
Biserica vie
Poarta bisericii este inima Deschisă la Dumnezeu. Crucea se construiește Cu sfidele care ne întăresc.
Icoanele suntem noi, Pictați cu imaginea lui Dumnezeu. Cântările se scriu Cu vorba noastră curată. Clopotele sunt fapte bune Care răsună În viața nevoiașilor.
Când petrecem Ceasuri sacre împreună, Ne împărtășim Cu pâinea și vinul viu Al prezenței Lui Hristos.
Preotul bisericii Este Hristos însuși. În viața Lui smerită, Citim Evanghelia. Iisus ne rostește Cuvinte de învățătură Prin oamenii Pe care îi întâmpinăm, Și prin situațiile În care ne aflăm.
Biserica nu este O clădire frumoasă Sau o capodoperă de arhitectură, Ci o taină sfântă În care pământul și cerul Umblă cu Dumnezeu.
Sălașul regelui nounăscut
Când Maica Domnului Vine la hanul inimii noastre Căutând un adăpost Pentru fiul ei nounăscut, Pe Regele regilor, Îl vom lăsa afară În frigul neapăsării, Sau ni-i vom deschide inima Ca să sălășluiască în noi?
Cei singuri în ziua de Crăciun
În timp ce colindăm, Mergem la biserică, Și mâncăm cu ai noștri, Să nu uităm de cei singuri Care nu vor auzi nici un colind. Să ne aducem aminte de cei izolați În apartamente și spitale Care nu simt bucuria sărbătorilor.
Să-i colindăm pe cei singuri În rugăciunile noastre, Și dacă ne este cu putința, Pe un singur să-l invităm la noi. Așa vom sărbători Dumnezeu cu noi.
Steaua mântuirii
Cine poate vedea steaua Care duce la mântuire? Numai copiii Care nu s-au orbit De nevoia de explicații Și analize.
Doar copiii care au discernut Adevărata stea Pot anunța nașterea Porții redeschise A Raiului.
Un colind telefonic
În ziua de Crăciun, Prietenii mei Gabriela și Horațiu M-au sunat, Și urările lor mi-au părut Colindul cel mai frumos.
Daruri regale
Împăratule divin, Te încoronez Cu aurul smereniei mele, În care recunosc Că fără Tine, Rămân grâu necultivat.
Ți-aduc tămâia Rugăciuniilor mele Și smirna sufletului meu, Omorât de fericirea lumii, Și reînviat de nașterea Ta.
Fructul reconcilierii
Când primii oameni au mâncat Fructul neascultării, O disonanță a distrus Armonia edenică.
Dar când mâncâm fructul Mântuitorului nostru, Cântâm o rapsodie de reconciliere Cu Dumnezeu.
Izvorul tămăduirii
O izvoare tămăduirii, Să beăm din puritatea ta. Când norii fricii întunecă Sufletele noastre, Să le speli Cu apa ta vindecătoare Ca să vedem lumina întrupată Pe care ai născut-o.
În peizajele schimbătoare Ale vieții, Tu, izvoare tămăduirii, Ne liniștești.
Mâncând cu toate simțurile
Dacă vă supărați Că uneori folosesc degetele Când mânânc, Mi-e milă de voi. Poate că nu v-ați dat seama Că Dumnezeu ne-a dotat Cu mai mult decât doi ochi Cu care să vedem Cea ce mâncâm.
Dumnezeu ne-a dat o limbă Cu care să gustăm mâncarea, Un nas cu care să mirosim mâncarea, Două urechi cu care să ascultăm Sunetul mâncării Când se gătește, Și sunetel ei Când se mastică, Iar bunul Dumnezeu Ne-a dat degete Ca să apreciem Culorile tactile Ale mâncării.
Când mâncați ceva, Vă încurajez Să deschideți ochii Tuturor simțurilor Și vă veți uimi De cea ce vedeți.
Premiul cel mai mare
Gloria lumii pălește Față de gloria cerurilor. Succesul aduce Fericire trecătoare. Numai Domnul ne dă Bucurie eternă.
Premii decernați pe pământ Aduc faimă vremelnică, Dar niciodată nu uită Dumnezeu De copiii Lui Care trăiesc După voia Sa.
Așadar, nu căut Nici lauda oamenilor, Nici statuii de aur Care ruginesc, Ci mă străduiesc să căștig Premiul cel mai mare, Mântuireea sufletului meu.
|
Carrie Hooper 2/14/2019 |
Contact: |
|
|