La 40 de ani de când am emigrat in Australia
M-am gândit, fiind puțin confuz ca de obicei, care a fost data precisă a sosirii mele în Australia!!! Nu țin minte data, dar îmi amintesc că am ajuns în oraşul Melbourne.
Ştiu că eram 1979. Februarie... Dar cât februarie... Trec anii, mai uită oamenii. Ţin minte că am ajuns pe la ora 5 dimineaţa. Era încă era întuneric afară - lumini aprinse peste tot.
Panorama oraşului Melbourne o vedeam noi cei din avion când ne uităm pe geamul aparatului de zbor Boeing 747 300S. După aterizare, până am ieşit afară, în incinta aeroportului, s-a făcut lumină. Uitaţi-vă ce multe lumini, le-am zis celorlalţi!
Aerul avea un miros specific de păşune care inspiră libertatea... iar răsăritul de soare era de o culoare aurie ciudată... Boeing sau cum se zicea în ţara BEOING... ha, ha, era special 300S înseamnă că avea un fuzelaj mai scurt ca să i se poate adăuga extra rezervoare de petrol în aripi pentru curse lungi... pentru o autonomie lungă... sau autonomie mare, cum s-ar zice. Deci era un avion de „long range” iar „S”-ul nu ştiu dacă însemna „special” sau „short” Dar în mod sigur după ce am plecat de la Singapore senzaţia a fost că parcă avionul a fost agăţat cu un cârlig de cer şi va sta acolo o săptămână cel puţin...
Când am ajuns la destinaţie, eu unul eram trotilat (mii de scuze!), dar nu mai ştiu dacă toate băuturile oferite de stewardesa australiană erau pe gratis. Dar îmi aduc aminte de şocul care l-am avut când mi-a oferit ceai cu lapte! I-auzi, ca la bebeluşi! Eu sunt mic şi beau lăptic.../ Mai bine un whisky mic!
Bine aţi venit în Australia! Welcome to Australia!
Așa am fost întâpinați! Cu brațele deschise! La ieşire din aeroport ne aştepta o băbuţă îmbrăcată în alb care era un fel de secretară de parohie la o biserică catolică, bănuiesc! A fost foarte drăguţă şi a organizat un autobuz special pentru primul val de emigranţi romani sosiţi în Australia după o lungă pauză de emigrare.
Noi eram primii din seria nouă... Ne-au dus la un hostel – un fel de campus pentru emigranţi - aproape de oraş unde... ne aşteptau multe surprize plăcute!
Eu şi cu George Florescu, colegul şi prietenul meu de evadare din România, ne sunăm (de atunci) în fiecare an, sau mai bine-zis mă sună el (Mulțumesc, George!) pentru că eu fiind trotilat la sosire nu mi-am mai amintit exact data sosirii. Ştiu, după cum am mai zis, doar atât... că am sosit în Australia pe la începutul lunii februarie!
Tot ce trebuia să fac era să mă uit în pasportul austriac cu care sosisem. Dar pe unde o fi fost rătăcit!? L-am gasit! Ura! Viză de ieşire de la Viena era pe 7 Feb...
Am plecat pe la orele 23:00, deci noaptea. Avionul era aproape gol! Când am ajuns la Atena, tot noaptea, era deja 8 februarie. Ţin minte că acolo s-a umplut avionul de greci-australieni. Apoi. după mici escale în Bahrain şi Singapore am luat-o spre Australia. A doua zi dimineaţă am sosit la Melbourne după un zbor nonstop de multe multe ore. 30-40!
Cine mai ştie!?
.
Memoria hârtiei din documentul de călătorie ma anunță că viza de intrare în Australia apare pe 9 februarie 1979.
Dar, sincer, mă făceam că uit, veşnic, ca să mai stau de vorbă cu George. Da.... ne sunam şi stăteam de vorbă cel puţin o oră! Şi astfel au trecut 40 de ani! Wow, o viaţă! Doamne ajută să mai fie măcar încă odată pe atâta... Ha, ha!
Nu-i aşa că sunt optimist!? Aş vrea să devin nemuritor! Da de unde! Aş vrea să trăiesc, să fiu sănătos şi când o veni vremea... să îmi iau „zborul” spre alte meleaguri... Acolo unde nu zboară nici avioane şi nici păsări... Acolo unde au „emigrat” părinții mei și toţi strămoşii mei!
Amintiri plăcute... După atâta timp nici nu îmi vine să cred că mai am atâţia prieteni români şi atâtea amintiri frumoase! Azi 9 februarie 2019, am împlinit 40 de ani de când am ajuns în Australia, de când m-am hotărât să stau cu capul în jos şi picioarele în sus, faţă de cei rămaşi acasă, în România.
La mulţi ani!
---------------------
Viorel Nichols
Mackay, Queensland, Australia
|
Viorel Nichols 2/12/2019 |
Contact: |
|
|
