Remember Marin Sorescu (29 februarie 1936 - d. 8 decembrie 1996 )
Marin Sorescu poet, dramaturg, prozator, eseist si traducător, este considerat unul dintre cei mai mari scriitori ai secolului XX la nivel mondial.
Operele lui au fost traduse în mai mult de 20 de tări, totalizând peste 60 de cărti apărute în străinătate.
Scoala primară o face în comuna natală. Începe Liceul „Fratii Buzesti", Craiova, transferat apoi la Scoala Medie Militară Predeal, absolvită în 1954. Mai apoi face Facultatea de Filologie din Iasi (1955-1960).
Stabilit la absolvire în Bucuresti, cu o ascensiune rapidă în lumea literară ca poet, romancier, dramaturg, eseist.
Marin Sorescu (poet, dramaturg, prozator, eseist si traducător) a fost cunoscut în timpul vietii (1936-1996) pe aproape toate continentele planetei.
Operele lui au fost traduse în SUA, Canada, Mexic, Brazilia, Columbia, India, Anglia, Germania, Franta, Grecia, Suedia, Italia, Olanda, Spania, Portugalia, China, Singapore, Rusia, Cehia, Slovacia, Serbia, Macedonia, Bulgaria s.a.
Marin Sorescu debutează în 1964, cu volumul de poezii satirice "Singur printre poeţi". Până la moartea sa în 1996 mai publică încă 23 de volume, devenind o figură marcantă a poeziei româneşti contemporane. Î
n 1966 primeşte Premiul Uniunii Scriitorilor pentru "Poeme", reuşind să repete această performanţă de încă 5 ori pe parcursul carierei.
Printre volumele cele mai cunoscute se numără "Tuşiţi" (1970), "Suflete, bun la toate" (1972), precum şi ciclul de 4 volume intitulat "La lilieci" (1975, 1977, 1980, 1988), un univers poetic construit pornind de la un cimitir ce poartă acest nume.
Poezia lui Sorescu acoperă o zonă literară largă, stilul său ironic şi degajat trezind în cititor spiritul ludic al copilăriei. De altfel multe dintre volumele sale sunt dedicate celor mici ("Unde fugim de acasă?" - 1967, "Cirip-ciorap" - 1993).
La moartea lui au rămas în manuscris cincisprezece volume, poezie, eseu, jurnal şi roman.
Dramaturgia lui Marin Sorescu abordează cu precădere tematica teatrului poetico-parabolic în trilogia Setea Muntelui de sare, care cuprinde piesele Iona, Paracliserul şi Matca. Uneori autorul abordează fie teatrul contemporan în Există nervi sau teatrul istoric în A treia ţeapă, sau scrie o serie de comedii cum ar fi Răceala sau Vărul Shakespeare, al căror mobil este chiar ironia muşcătoare, împrumutată din lirica soresciană.
Deşi rămasă în umbra capodoperelor lirice şi dramatice, proza soresciană este una dintre cele mai viguroase din literatura română. Viziunea vizuinii şi, mai ales, Trei dinţi din faţă sunt două din romanele sale cele mai reperezentative.
Ca dramaturg, piesele sale s-au bucurat de o primire exceptională, fiind traduse si prezentate pe scenele din Paris, Zürich, Tampere, Berna, Copenhaga, Geneva, Napoli, Helsinki, Dortmund, Varsovia si Port-Jefferson (SUA).
Critici de talie internatională au opinat că a fost unul dintre cei mai reprezentativi poeti contemporani ai lumii, nominalizat pentru Premiul Nobel pentru literatură.
Distincţii;
Premiul Academiei Române (1968, 1977)
Medalia de aur pentru poezie "Napoli ospite", Italia, 1970
Premiul Academiei Române pentru dramaturgie, 1970
"Le Muse", acordat de Accademie delle Muse, Florenţa, 1978
Premiul Internaţional de Poezie "Fernando Riello", Madrid, Spania, 1983
Premiul Herder, acordat de Universitatea din Viena în 1991 pentru întreaga activitate
Premiul Uniunii Scriitorilor din România, (de şase ori, pentru poezie, teatru şi critică literară)
Dar mai bine să lăsăm versurile sale să vorbească despre asta.
Iată o probă:
Eminescu n-a existat/ A existat numai o tară frumoasă/ La o margine de mare/ Unde valurile fac noduri albe./ Ca o barbă nepieptănată de crai./ Si niste ape ca niste copaci curgători/ În care luna îsi avea cuibar rotit/ Si, mai ales, au existat niste oameni simpli/ Pe care-i chema: Mircea cel Bătrân,/ Stefan cel Mare,/ Sau mai simplu: ciobani si plugari,/ Cărora le plăcea să spună/ Seara în jurul focului poezii,/ „Miorita" si „Luceafărul" si „Scrisoarea a III-a"./ Dar fiindcă auzeau mereu/ Lătrând la stâna lor câinii,/ Plecau să se bată cu tătarii/ Si cu avarii si cu hunii si cu lesii/ Si cu turcii./ În timpul care le rămânea liber/ Între două primejdii,/ Acesti oameni făceau din fluierele lor/ Jgheaburi/ Pentru lacrimile pietrelor înduiosate,/ De curgeau doinele la vale/ Pe toti muntii Moldovei si ai Munteniei/ Si ai Tării Bârsei si ai Tării Vrancei/ Si ai altor tări românesti./ Au mai existat si niste codri adânci/ Si un tânăr care vorbea cu ei,/ Întrebându-i ce se tot leagănă fără vânt?/ Acest tânăr cu ochi mari,/ Cât istoria noastră,/ Trecea bătut de gânduri/ Din cartea chirilică în cartea vietii,/ Tot numărând plopii luminii, ai dreptătii,/ ai iubirii,/ Care îi ieseau mereu fără sot./ Au mai existat si niste tei,/ Si cei doi îndrăgostiti/ Care stiau să le troienească toată floarea/ Într-un sărut./ Si niste păsări ori niste nouri/ Care tot colindau pe deasupra lor/ Ca lungi si miscătoare sesuri./ Si pentru că toate acestea/ Trebuiau să poarte un nume,/ Un singur nume,/ Li s-a spus/ Eminescu.
** Poezia de mai sus a fost recitată la intâlnirea grupului dr la Observatorul din 15 ianurie 2019, ziua culturii nationale si a lui Mihai Emibescu .
Am avut sansa, bucuria si onoarea ca lucrând la Imprimeria Oltenia din Craiova, cu multi ani in urmă. sa-l intalnesc pe Marin Sorescu fie la Editura Scrisul Românesc, Revista Ramuri sau in imprimeria unde venea să-si ridice primele exemplare proaspat tipărite. Port cu mine aici, in Toronto, cărtile lui cu autograf pe care le-am prezentat la intâlnirile cuturale organizate de prietenii revistei Observatorul.
|
Puiu Dumitru Popescu 2/5/2019 |
Contact: |
|
|
