După o relaţie de miere…
După o relaţie de miere pe pământ
Fericirea se termină cu noduri în gât…
Tu, ţipând o iei pe cărări întortocheate,
Eu merg pe cărări neatinse-ncurcate…
Mai păstrăm ecoul frumoasei amintiri,
Dorul e o flacără ce arde în neştiri…
Te doare lipsa mea, pe min` mă doare
Ultima, penultima, ieşire la plimbare…
Mi-a rămas o candelă, aprinsă amintire,
Pe geamul inimii surpată de iubire…
Mi-a rămas în gând o mănăstire sfântă,
Pe cărăruia ei doar clopotul cuvântă…
Dangătul numără-n ecouri anii mistuiţi,
De gâtul cu noduri şi sfinţii-s uimiţi!...
După o relaţie de miere, dulce, frumoasă,
Mai suntem supăraţi? Mai eşti furioasă?...
Cuprins în iubire
Mă muşcă toamna de rotule,
În pânza vieţii pierd culoare,
Timpul, în guşi puţin sătule,
Caută-n măduvă mâncare.
Pe şevaletul prins de suflet
Pictez lumini din ochii tăi,
Vertebrele trosnesc în urlet,
De spaimă latră câinii răi.
Plânge pe-o lacrimă de ceară
Luceafărul din frunze moarte,
Un licurici în spate cară
Steluţele de brumă coapte.
Mă muşcă vulpea de privire,
De rima caldă, în cădere,
Domnul amestecă-n iubire
Parfumul toamnei efemere.
Tăinuire
Cine-i raza frumuseţii
Ce adapă căprioare,
Din adâncurile cetăţii
Unde stau aripi să zboare?
Aş fura-o-n clipa rară
Să încălecăm un cal,
Să fugim pe drum de ţară,
Unde doru-i vertical,
Să plecăm în lumea mare
Păstrând sfântă tăinuire,
Ea, o minunată floare,
Eu, poetu-i din iubire!
În spaţiul unde sunt canalii
Păşim cu-nsufleţite vise
Cu iz de rouă pusă-n clipă,
Ca să zburăm în cerul falnic
Cu sufletul sub o aripă.
Din inimă, roiuri de fluturi
În ochii tăi caută zborul,
În mine creşte pofticios
Dorinţa ce aprinde dorul.
În spaţiul nostru de căldură
Ne sărutăm fără măsură,
Ca semn de dăruire-mi pui
Arătătorul tău pe gură.
Sunt vertical, ţin fruntea-n soare,
Sunt ca stejarul-ngemănat
Cu fericirea-ţi radiantă,
Te strâng la piept şi mă simt beat.
Cădem în valsul nemuririi,
Două statui ce se topesc
În spaţiul unde sunt canalii,
Dar ce contează, te iubesc!
Disecarea clipei fericite
În mine azi roiesc toţi fluturii iubirii,
Zboară prin stomac şi mă colindă,
Cu zborul lor atât de mătăsos
Te-aduc în vraja mea şi te alintă.
Se scaldă-n sânge poezia lor,
Tu o reciţi în farmecul de lună,
O rază îţi pătrunde-n sân timid,
Cu vicleşug mă prinzi de mână.
Mă trezesc în visele cu mere coapte
Sub streşina privirilor de foc,
În jurul nostru-s roiurile de fluturi,
Zborul de rutină vine cu noroc.
Şi ochii tăi sunt aripi colorate,
Unduie în ei cerul masiv de stele,
Paşii sar din cărărui înguste,
Ne ascund în ierburi de vâlcele.
Suntem doi fluturi în stomacul vieţii,
Măcinăm înalturi fericite,
Într-o vrajă luminând misterul
Disecăm iubirea clipei potrivite.
Împlinire
De când se înfruptă lumea cu iubirea şi destinul,
De când sufletu-i cămaşă pe măsuţa mântuirii,
Gustăm din dulcea miere şi pe măsură pelinul
Şi într-o simţire pură nu dăm şanse preţuirii.
Sufletul îmbrăţişării este stâlpul vieţii noastre,
Din el curg izvoare multe cu argintării albastre,
Hai să ne iubim o clipă printre flori şi pe sub stele,
Împlinirea, fericirea, s-aibă ce-i magic în ele!
Domnul albeşte lista cu pete de păcate
Iubire este atunci când din nimic spui totul,
Mintea coboară în inima fierbinte de emoţii,
Glasul tăcerii se ascunde în mrejele nopţii,
Pe-oceanul de-ntuneric începe ceru-notul.
Întorci privirea dulce-n tremurătoare stele,
Te cuprind zâmbind la pieptu-mi doritor,
Înflorim curând câmpia cu gându-n viitor
Însemnăm cu aripi nesfârşite săruturile rebele.
Luna prin nori liturgici, frumos, ne spionează
Punând la adăpostu-i împletituri de raze,
Suntem în viaţa asta un fel de-ascunse oaze
La care orişicine s-ajungă mult visează.
Iubirea noastră-i definită-n nimic şi în toate,
Mintea revine în locul ei de neînvinsă fală,
Inima bate pentru-mpliniri de gir universală,
Domnul albeşte lista cu pete de păcate.
Mersul la izvorul iubirii
Freamătul iubirii ne leagănă în clipe de încredere,
Tu nu crezi pierderea esenţei din valul curgerii
Sentimentelor pe căi necunoscute, ireversibile,
Tânjesc sub carapacea aşteptării în Valea plângerii.
Nu mai sper, nu mai cred, în nimicul drumului ratat,
Întunericul aduce în prag molima sufletului ros
De apropoul că nu ştii ce să spui adesea despre noi,
Visul iubirii este sculptat în putredul os de prisos.
Te cheamă o zână la masă, îţi toarnă din ambră,
Oricum mai dulce vei fi la-ntâlniri ne-ntâlnite,
Freamătul iubirii o să-ţi cuprindă inima albastră
Şi-ai să mergi la izvorul iubirii cu mine-nainte!
Înotăm pe-o umbră de barcă săracă
Zâmbetul, fagure de miere pe aripi de fluturi,
Între cosiţele blonde minunat îl scuturi,
Petalele iubirii fierbinţi cad în palma mea –
Rugina amintirii din apusă, zbuciumată, stea.
Ochii limpezesc din profunzime şi marea, şi cerul,
În ei îşi ascunde lumina solară misterul,
Buzele flămânde de săruturi râvnite în viaţă
Pun pecete de flori peste îndrăgostiţii din piaţă.
Dinţii tăi ar muşca povestea sfintei iubiri
Care parcelează drumul sub cruci de martiri,
Bluza îţi lasă gâtul şi umerii rumeni şi goi,
Din fagurii de miere gustăm pe rând amândoi.
Între cosiţele tale gândurile mele s-ascund,
Marea pierde nisipul, înoată pe prund,
Noi înotăm pe-o umbră de barcă săracă
Unde iubirea a-nceput demult să ne placă!
|
Marin Moscu 1/25/2019 |
Contact: |
|
|
