Peisaj de iarnă
Īn iarna cu munți de zăpadă,
Copacii zidiți se jertfesc
A lor neclintire e o dovadă
Că jertfa e semnul dumnezeiesc.
Natura-i gătită-n mantie polară,
Văzduhul e numai tăcere.
Sub alba, cerească povară
E-o lume ascunsă-n mistere.
Regretul plecării de acasă
Acolo unde am văzut lumina
Īntāia oară lăcrimānd prin frunze
Copil fiind, cu zāmbetul pe buze,
Eu alergam de jos īn sus grădina.
Īn patru anotimpuri timpul meu
Se īmpărțea-ntre joacă și citire
Iar stelele cu licăr de safire
Mă fascinau privindu-le mereu.
Cānd noaptea se lăsa, o cucuvea
Cu ochii mari, cānta īn dudul secular
Priveam uimit cum stelele răsar,
Fără să simt că timpul mă fura.
Uitam de joacă și cădeam īn vis,
Acoperit de frunze și cerul īnstelat
Eram ca īntr-un colț de paradis
Cu gārla și islazul transferat.
Din fānul cel tăiat de coasă
Am hrănit caii la drum lung
Și din tristețea care mă apasă,
Regretul că nu pot să mai ajung
Acolo unde am văzut lumina
Īntāia oară-n frunze lăcrimānd,
Ca ochii mamei, cānd la poartă
Ne petrecea tăcută și plāngānd.
Mă depărtam visānd o nouă lume,
Păstrānd īn minte satul īncărcat
De sfinți și lacrimi, fețe de albume,
Și umbre pe picioare alergānd.
Ultima călărire
Īncălecat pe murgul meu frumos,
Cu māinile īn coama lui pletoasă,
Mă depărtam fără să știu de casă
Urcānd și coborānd un drum spinos.
Cu mine era Bunul Dumnezeu,
Părinții, frații, toți erau cu mine.
Treceam prin nouri, lacuri și rovine…
Cu cāt mă depărtam, rămāneam eu.
Wakefield, decembrie 2018
|
George Bajenaru / Wakefield 1/25/2019 |
Contact: |
|
|
