Raspuns la criza democratiei
Președintele Donald Trump s-a adresat națiunii printr-un discurs televizat. Asemenea gesturi au mai fost făcute doar în caz de război sau de criză politică gravă.
RĂSPUNS LA CRIZA DEMOCRAȚIEI
Absorbiți de războiul intern între Președintele Iohannis și Guvernul Dăncilă, sau mai exact între Președintele Republicii și Constituția României, cei mai mulți români au pierdut din vedere lupta cu valențe revoluționare și cu impact global care se poartă în SUA între Președintele Trump și structurile democraturii birocratice ale oligarhiei dinastice americane (așa zisul „establishment” cu glazura sa politică oferită de dinastiile marilor partide tradiționale, acționând ca oligarhie națională în slujba plutocrației globale).
Mulți cred și spun că Președintele Donald Trump nu știe ce face, acționând sub comanda impulsurilor de moment. Am din ce în ce mai multe motive să cred contrariul.
De multă vreme deja observatorii perspicaci au sesizat că securitatea ordinii mondiale este pusă în pericol, printre altele, de imensa criză morală din care s-a născut și criza democrației. Într-o vreme în care popoarele au ajuns conștiente de puterea lor, relația de încredere între conduși și conducători s-a rupt.
Neîncrederea este reciprocă. Nici poporul nu își mai urmează liderii, nici liderii nu se mai bazează pe popor. În sistemul democrației reprezentative conducătorii sunt tot mai nereprezentativi, fiind aleși de minorități, și acelea adesea rătăcite, iar exercițiul puterii (politicul) este tot mai separat de controlul social. În atari condiții, mecanismele de autoreglaj nu mai funcționează. Cu alte cuvinte deciziile eronate nu se mai pot corecta pe cale pașnică, compromisurile nu se mai negociază în spirit rațional și pozitiv, liftul social nu mai urcă, ci coboară doar, aducând la subsolul societății cadavrele luptelor fratricide de la vârful acesteia. Democrația a devenit astfel o formă fără fond, o impostură, iar actul de conducere politică se realizează prin minciună în toate expresiile ei – dezinformare, manipulare, terorizare etc.
Ca orice alt candidat contemporan la funcții politice de vârf, Donald Trump a câștigat alegerile oferind o listă de promisiuni. În logica imposturii democrate el a spus ceea ce știa că electoratul simte și, tocmai pentru că nu poate exprima, îi place să audă. Spre deosebire de candidatul standard al vremurilor noastre, însă, care oferă ce place cumpărătorului și îi livrează ce crede el că îi trebuie, Președintele Trump, odată ales, se încăpățânează să facă exact ceea ce a promis.
RISCUL DE A FACE DUPĂ ALEGERI CE AI PROMIS ÎNAINTE
· A spus că rupe acordurile comerciale și de investiții globale întrucât prioritatea sa este măreția Americii, încă aptă să câștige singură într-un mediu concurențial liber. Le-a rupt.
· A spus să instalează bariere vamale pentru a stimula reindustrializarea SUA. Le-a instalat.
· A spus că nu mai dorește ca America să fie paznicul de noapte al ordinii globale iar contribuabilul american să plătească securitatea altora cu prețul propriei subdezvoltări și insecurități. Militarii americani se retrag din teatrele de operații.
· A spus că nu mai dorește ca America să impună lumii propriul sistem de valori și să le ceară altora să trăiască așa cum trăiesc americanii, lăsând pe fiecare să se organizeze potrivit tradițiilor sale istorice și culturale. A dat mâna cu Kim Jong Un, cu Vladimir Putin și Recep Erdogan, până atunci demonizați ca dictatori antimaericani nefrecventabili.
· A spus că va combate oligarhia establishmentului cu centralismul său birocratic. A tăiat capetele acestuia fără preaviz și a luat, fără a-i cere avizul, decizii aduse la cunoștința sa prin tweeter (prin rețelele sociale).
· A spus că presa este o altă așezare oligarhică specializată în răspândirea întunericului prin știri false („fake news”) și responsabilă de ascensiunea unor lideri corupți și trădători. A umilit reprezentanții presei în public, afirmând că aceia care s-au proclamat a fi „câinii de pază ai democrației” sunt de fapt niște animale turbate care se hrănesc la măcelăria plutocrației globale.
· A spus că lupta împotriva corupției, astfel cum s-a desfășurat ea în ordinea globală – ipocrită în discurs și cinică în acțiune – a ultimelor decenii, nu este decât un mijloc pentru prostirea masei, înlăturarea liderilor democrați și securizarea marii corupții prin promovarea unor conducători nevolnici și coruptibili. A schimbat în neștire procurori generali, directori FBI și alți capi ai aparatului însărcinat cu aplicarea legii, ridiculizând toate acuzele și anchetele îndreptate împotriva sa.
· A spus că va ridica ziduri de beton pentru a apăra SUA împotriva imigrației ilegale, afirmând în fața unei națiuni de imigranți că principala amenințare la adresa securității sale este invazia unor mase mai mult sau mai puțin disperate, dar purtătoare a unor mentalități și culturi diferite de cea care s-a forjat sub vraja „visului american”. (Ceva de genul „noi nu mai vrem să ne impunem modelul cultural altora, dar nici ca alții să ne aducă în casă modelul lor cultural”). A trimis armata la frontieră pentru a opri fluxurile migratorii.
Nu punem în discuție acum dacă toate aceste decizii sunt bune sau rele, ori, mai exact, adecvate sau inadecvate pentru a face America măreață din nou. Esențial și prin asta revoluționar este faptul că un Președinte american face exact ceea ce a promis, punct cu punct, indiferent de costuri. Dacă pentru asta electoratul i-a dat mandatul, el asta face. Va ieși rău? Electoratul va suporta costul a ceea ce a dorit. Iată regula democrației: alegi ce vrei și ai ce ai ales.
Pe termen scurt, prețul plătit s-ar putea să fie mare. Instabilitatea politică internă a Americii este deja o parte vizibilă a acestuia. Pe termen mediu, însă, aceasta este unica șansă pentru reînvățarea democrației și reabilitarea încrederii în ea. Este opțiunea Președintelui Trump. Asta face în prezent și știe ce face. Va și răspunde pentru asta; în fața contemporanilor (compatrioți și aliați) și a istoriei.
MESAJUL PREZIDENȚIAL ȘI BOICOTUL PRESEI
Toată această bătălie este concentrată în momentul de față în jurul unui punct strategic al programului revoluționar trumpian: transformarea raiului migranților în citadelă antimigrație. Simbolul acestei transformări este zidul de construit la frontiera dintre Mexic și SUA. Acesta este pionul pentru care se dă acum lupta dintre Președinte și întreaga opoziție birocrato-democrată.
Congresul (în ciuda majorității republicane pe care încă o avea până la 1 ianuarie 2019) i-a refuzat Președintelui fondurile necesare pentru construirea zidului. În aceste condiții întregul buget federal a fost respins iar Guvernul a trebuit să își înceteze activitatea („shut down”) din lipsă de finanțare.
Președintele și-a contramandat vacanța de Crăciun, anunțând că îi așteaptă la Casa Albă pe liderii opoziției democrate pentru a lămuri lucrurile. Evident, nu l-a vizitat nimeni.
Democrații au reacționat în mass media precizând că refuzul finanțării zidului este nenegociabil. O splendidă ocazie pentru ca Președintele să se întoarcă la popor. De îndată ce s-a ieșit din perioada sărbătorilor de iarnă și-a anunțat intenția de a adresa un mesaj națiunii.
Principalele canale de televiziune au inițiat un boicot al mesajului în încercarea de a nu-l difuza în direct. Președintele a făcut uz de o prerogativă prezidențială și le-a obligat să o facă. Iar ele au trebuit să se supună.
Se zice că nimeni nu câștigă războiul cu presa. Așa se întâmpla atât timp cât presa era unicul mediator între puterea politică și societate. Revoluția lui Donald Trump, profitând de invenția rețelelor sociale, scoate presa din ecuație sau cel puțin îi răpește monopolul comunicării. Președintele nu mai are nevoie de mediatori ca să comunice cu națiunea. O face direct, evitând astfel ca mesajul său să fie purtat de cei care îl deplasează în ambalajul comentariilor partizane și în amestec cu știri false.Mediatorilor le mai rămâne doar un rol tehnic pe care sunt obligați să îl îndeplinească în folosul națiunii. În rest sunt liberi să spună ce vor celor care stau să îi asculte sau să îi privească.
Câștigarea acestui pariu nu este garantată. Cu atât mai mult cu cât capacitatea manipulatorie a internetului este net superioară celei a presei profesioniste și mai greu de controlat. Pe termen scurt, însă, punând mass media tradiționale în competiție cu rețelele sociale, Președintele își poate trimite mesajul direct în mințile și inimile Americii profunde: „Voi m-ați ales, eu fac ce v-am promis. Sprijiniți-mă!” La finalul jocului, indiferent de câștigător, vom avea alte mass media.
RAIUL MIGRAȚIEI SE ÎNCONJOARĂ CU ZIDURI
Mesajul transmis de Președinte în chestiunea migrației a fost și el revoluționar. Acesta a bătut monedă pe împrejurarea că punând în contact culturi esențialmente diferite aparținând unor timpi istorici diferiți, migrația generează fenomene antisociale precum terorismul, corupția, traficul de droguri și persoane, criminalitatea organizată. Cu alte cuvinte, insecuritate individuală la nivel de masă.
Astfel Donald Trump a atins o coardă sensibilă în sufletul fiecărui american, de decenii obligat să trăiască sub amenințări de acest fel și de aceea să ridice ziduri de apărare în jurul gărilor, aeroporturilor, școlilor, stadioanelor, ambasadelor, instituțiior publice etc. Președintele a pus semnul egalității între securitatea națională și cea personală, între securitatea colectivă și cea individuală. Aceasta tot după decenii în care, în numele globalismului, li s-a spus americanilor că trebuie să renunțe la libertățile individuale de dragul securității naționale, și la securitatea individuală de dragul corectitudinii politice globale care să perpetueze imperialismul „democratic” american.
Cine cunoaște SUA altfel decât din lecturi, de la televizor sau de la cinematograf, știe că americanul de rând, niciodată globalist, a ajuns la nevroză din cauza obligației de a se simți mereu țintă într-un război de gherilă globală în care nu și-a dorit să intre și al cărui sens nu l-a înțeles. De asemenea, știe că țara egalității șanselor individuale s-a transformat într-un ghetou colectivist în care creuzetul („melting pot”) civic nu numai că a topit culturile emigranților într-un amestec nou, ci a uniformizat și personalitățile aliniindu-le în lungi șiruri de indivizi striviți, la fel ca în regimurile comuniste, sub povara unui interes colectiv definit de o putere abstractă și arbitrară, fără chip și fără limită.
REACȚIA DEBILĂ A OPOZIȚIEI DEMOCRATE
Iată cui i-a transmis mesajul său Președintele Trump. Acestui mesaj federalizator liderii democrați i-au răspuns prin calcule bugetare meschine (pentru bugetul imens al SUA costul zidul de frontieră este infim), prejudecăți ideologice globaliste și abordări specifice luptei de clasă. Revoluție și reacțiune…
Prin același mesaj dl Trump a invitat opoziția la Casa Albă pentru a-i mai explica o dată proiectul. În acest scop a alocat un interval de timp de 45 minute. Semn că nu dorește compromisuri, ci capitularea necondiționată.
Dacă aceasta nu se va produce de îndată, instituțiile guvernamentale vor rămâne închise. Spre satisfacția aceluiași Președinte care dă astfel, cu mâna oponenților săi, o lovitură năpraznică tocmai clienților și agenților acestora oploșiți în supradimensionatul aparat birocratic de la Washington D.C. Acum birocratismul poate fi redus, așa cum s-a promis americanilor, exploatându-se chiar manevra perpetuatorului, protectorului și profitorului său.
„Dacă vreți să vă vedeți birocrații înapoi la lucru – le spune Donald Trump democraților – dați bani pentru zidul care să îi apere pe americanii de rând de violuri, furturi, omoruri, droguri. Dacă nu, eu oricum îl voi construi cu banii rezervați proiectelor de infrastructură destinate securității naționale.”
Această abordare integratoare și strategică, a fost calificată de Nancy Pelosi, noua președintă democrată a Camerei Reprezentanților, și Charles (Chuck) Schumer, liderul minorității democrate din Senat, ca punând frica înaintea faptelor. Adresându-se la rândul lor națiunii, prin intermediul acelorași canale de televiziune, de astă dată grăbite să le distribuie mesajul. într-un gest care a vrut să imite dramatismul alocuțiunii prezidențiale, cei doi au cerut să nu se facă legătura între securizarea frontierelor, pe care și opoziția ar dori-o, și zidul de la frontiera mexicană, precum și între construcția acestui zid și suspendarea activității Guvernului, de care numai intransigența Președintelui se face vinovată. Ei au mai adăugat că imigrația nu ridică numai probleme securitare, ci și probleme umanitare care trebuie rezolvate potrivit cu generoasele valori americane.
Președintele nu poate însă să nu facă această legătură. În primul rând pentru că a promis zidul. În al doilea, pentru că zidul îi unește pe americani atât în ceea ce privește securitatea lor în raporturile cu amenințările imigrației din afară, cât și cu cele ale birocrației lacome și iresponsabile dinăuntru.
În consecință, probabilitatea cea mai mare este că, pentru a nu-și asuma răspunderea politică a „închiderii Guvernului”, opoziția va ceda, înregistrând astfel pierderi de imagine cu consecințe electorale majore.
TORNADA AMERICANĂ ȘI GUTURAIUL EUROPEAN
Când la Washington se deschide fereastra, în UE se strănută. Este efectul de superputere. Vom constata în curând cât de corectă este această butadă.
Deocamdată vântul revoluției trumpiene se simte la Paris și la Berlin, dar și la Roma, Bruxelles, Varșovia, Budapesta, Praga și Bratislava. În felul său, el este resimțit și la Londra cea bântuită de dilemele și sfidările Brexitului. Nici Stockholmul, cel atât de iubitor de imigranți, nu este lipsit de frisoane.
UE abandonează lupta pentru securitatea individuală și națională, dacă nu cumva se arată chiar potrivnică acestora, în momentul în care SUA le așează pe prim plan. Nu este de mirare că în aceste momente „democrații” americani se apropie tot mai mult de și complotează cu birocrații bruxellezi.
Sub înrâurirea celor din urmă, la București, Președintele Iohannis oferă imaginea în oglindă a Președintelui Trump. Nu revoluționează, ci restaurează. Sub cuvânt că respinge „democrația iliberală” el restaurează „dictatura colonială”. Toate forțele antidemocratice și antinaționale din România s-au mobilizat în spatele său pentru a ne aduce înapoi la autoritarismul anterior anului 1989, cu deosebirea esențială că cel de acum nu mai este un autoritarism național, intern, ci unul global, extern. Ceea ce mai rămâne de stabilit este doar cine va juca până la urmă rolul stăpânului străin. URSS nu mai există. Ea are, însă, mulți pretendenți la succesiune. Nu ne întoarcem deci nici măcar la 1989, ci la 1946.
Prin urmare, timpul este al Președintelui Trump. Că știe sau nu știe ce face, așa cum observa fostul Secretar de Stat Henry Kissinger, Donald Trump este unul dintre acele personaje istorice chemate să pună capăt unei ere și să abandoneze pretenții obsolite.
După un secol de „pax americana”, America se reașează. Iar când America se reașează, lumea se reașează. Aceasta cu atât mai mult cu cât, dacă zbaterea administrației Trump merge în sensul istoriei al cărui vânt îi bate din spate, zbenguielile frivole ale UE (ca să nu mai vorbim de cele iohanniste românești) se plasează împotriva cursului istoriei cu vântul bătând din față. Desigur ne referim nu la proiectul Statelor Unite ale Europei visat de Jean Monnet, Alcide de Gasperi, Robert Schumann, Salvador de Madariaga, Paul-Henri Spaak și alții, ci de neoimperialismul desuet al cuplului Merkel-Macron și al altora din același aluat.
Războiului de independență al coloniilor americane i-a urmat legic revoluția franceză. Revoluției trumpiene dedicate unei noi resurecții a măreției americane îi va urma, tot legic, o revoluție europeană. Depinde (și) de noi ca România să se ridice dintre ruinele Europei franco-germane sau să rămână strivită sub ele.
|
Alex Stănilă 1/22/2019 |
Contact: |
|
|
