Profesorul Iuliu Morariu
La 8 ianuarie s-au implinit 30 de ani de la trecerea întru cele veşnice a profesorului Iuliu Morariu, unul dintre geobotaniştii de frunte ai României. Iuliu Morariu s-a născut la 13 iulie, 1905, în Zagra Năsăudului, unul din satele grănicereşti scutite de iobăgie ce s-au bucurat sub Habsburgi de drepturi şi privilegii speciale (poprietatea asupra unor munţi, ape, păşuni şi păduri; limba română în şcoli; etc.) în schimbul prestării seviciului militar în slujba împăratului. Privilegii care, respectate sute de ani de ocupanţii străini chiar şi după strămutarea graniţei, au fost abolite abuziv de marionetele comuniste, impuse României de sovietici. Strămoşii profesorului, inclusiv tatăl său, au fost morari şi piuari liberi, cunoscuţi pe Valea Zăgrii prin documente datând încă din 1715. Tatăl său, George Morariu, s-a căsătorit cu Ileana Morariu, fică şi soră de preot din Salva învecinată. Soţia provenea dintr-o familie de pe Valea Sălăuţei numită Morariu, dar nu erau în rudenie de sânge. Ei au avut împreună doisprezece copii, profesorul fiind al şaselea în ordinea naşterii. De mic copil, încă înainte de vârsta şcolară, viitorul profesor a lucrat verile ca strungaş (ciobănaş care mâna oile la strungă spre a fi mulse) în stânele din Munţii Ţibleş şi Rodnei. Iarna, când turma familiei era cantonată pe dealurile înalte înconjurătoare satului, unde din vară se aflau depozitate furaje, era trimis cu fratele mai mare să păzească şi să hrănească animalele. Protejate numai de o palisadă din buşteni, oile atrăgeau haite de lupi flămânzi, mai ales în perioadele de rut din ianuarie şi februarie. Fraţii dormeau într-o colibă unde focul ardea continuu. Noaptea, când erau alarmaţi de câini, ieşeau adesea desculţi prin zăpadă ca să respingă lupii, aruncând în ei cu lemne aprinse. După absolvirea claselor primare la şcolile din Zagra şi Nimigea, Iuliu Morariu a fost admis la liceul din Năsăud. Liceul, înfiinţat în 1863 şi finanţat de cele 44 de comune grănicereşti, avea limba de predare română şi un înalt standard educaţional, dar nu exista încă internat, iar elevii găzduiau în oraş, pregătindu-şi singuri mâncarea. Ileana Morariu venea la târgul din Năsăud de două ori pe lună. Făcea de obicei drumul pedestru, peste dealuri, aducând fiului în traistă făină de mălai, slănină, ouă, cârnaţi şi rar carne proaspătă, nuci, mere sau prune uscate. Împrejurări datorită cărora, înainte de a se adăpa din fântânile ştiinţei, învăţăcelul trebuiau cu necessitate să se perfecţioneze în arta preparării mămăligii. În cursul superior, fiind un avid cititor de literatură, el a fost ales preşedintele societăţii culturale a elevilor, Virtus Romana Rediviva. Bun desenator şi îndemânatic la cioplitul lemnului a construit într-o vacanţă un model de piuă pe care a instalat-o pe pârâul ce alimenta industria paternă. Miniatura a funcţionat câteva luni, zgomotul micilor ciocănele răsunând până departe.
Amintirea isprăvii lui Iuliuţ încă mai dăinuie printre vecinii din cătunul Mori. Poezia peisajului de la poalele munţilor şi farmecul satului natal, unde şi-a petrecut copilăria şi mai târziu vacanţele, ajutându-şi tatăl la coasă sau la piuă, ca şi contactul intim cu natura i-au influenţat formarea caracterului şi a concepţiei despre lume, fiind factori decisivi în alegerea viitoarei profesiuni dedicate studiului plantelor şi a relaţiilor lor cu mediul. De aceea, susţinut de o bursă de studii din fondurile grănicereşti şi de un modest salariu de pedagog la Liceul George Bariţiu, care i-a asigurat un loc în căminul elevilor, şi-a făcut studiile universitare la Facultatea de Biologie din Cluj. În timpul studenţiei a fost activ în asociaţia sportivă Şoimii şi în Cercetaşii României, iar în vara anului 1928 a întreprins împreună cu alţi trei colegi o excursie de studii pe cont propriu în Alpii austrieci, Elveţia şi Italia.
Grupul a pornit în luna iulie din Innsbruck ─ deplasându-se pe jos şi dormind într-un cort ─ pe un traseu alpin întortocheat, trecand prin Zell am See, Zell a. Ziller şi apoi prin Julier Pass, peste gheţari, la St.Moritz, unde au ajuns în 19 august. De acolo au coborât în Valea Engadinului ai cărei locuitori vorbeau retroromana, un dialect întrucâtva asemănător cu româna. Călătoria s-a terminat la Veneţia unde, drumeţii au fost câteva zile oaspeţii unei mănăstiri al cărei superior simpatiza pe români. Aventura a fost documentată de viitorul profesor, folosind un aparat fotografic Ica, cu plăci de sticlă 9x12, cumpărat la Viena. După absolvirea facultăţii şi efectuarea serviciului militar, tânărul profesor s-a căsătorit în 1932 cu Ileana Hortopan, o frumoasă năsăudeancă, cunoştinţă din studenţie. Familia s-a stabilit la Năsăud, unde lui Iuliu Morariu i-au fost oferite ore de profesor suplinitor în specialitatea Ştiinţe Naturale la Şcoala de Arte şi Meserii, la liceu şi la Şcoala Normală.
Dar angajările suplinitorilor, absolvenţi universitari care nu îşi susţinuseră încă examenul de capacitate, erau numai temporare şi în 1934 a fost permutat la liceul din Sibiu, devenind astfel coleg cu faimosul fizician Hermann Oberth, mentorul lui Werner von Braun şi unul din părinţii astronauticei. El şi-a adus cu sine familia, mărită cu un fiu născut în 1933, şi s-a pus serios pe muncă. Pregătindu-se temeinic în specialitate şi însuşindu-şi solide noţiuni de pedagogie a trecut, în anul 1935, examenul de capacitate, fiind primul pe ţară dintre 75 de candidaţi. Acea performanţă excepţională a fost recopensată cu postul de profesor titular la un liceu din Bucureşti, deschizându-i şi calea către o carieră universitară. Însă vremurile erau grele, salariile în învăţământ erau mici şi ca să-şi întreţină familia, profesorul a fost obligat să predea la mai multe licee.
(Va urma.)
|
Gabriel Watermiller / B.C. 1/22/2019 |
Contact: |
|
|
