Destin românesc
Singurătăţi stelare foc îngropat aşterrn
În cumpeniri de doină aprinsă, veşnică,
Pe planul înclinat sub umbră şi mister
Ce moartea-n vis preschimbă şi-n nuntă cosmică
Râul, câmpia, valea păstrează amintirea
Discretei ondulări; nostalgic simţământ
De tainică-mplinire vibrează-n infinirea
Acestor mândri aştri cu frunte de pământ
Iar sufletul, tot, urcă şi coboară
Pe plaiurile line de poveşti,
Ce încă lumi apuse înfioară
Ca vraja desfăcută-ntâia oară;
Destin de poezie tu, ţară, îşi croieşti,
Din cântec şi din vetre strămoşeşti
Ţara din inimă, ţara de vis
Împădurite culmi brăzdând zenitul
Din suflet treaz de dac şi de roman,
Te cheamă într-un glas cu infinitul,
Când tâmplelor de soare le-adăugăm un an.
Tu, patrie-leagăn, cu braţe de stea
Ce-n zări îşi rotesc visul de-aur,
Te zugrăveşti etern pe ziua mea
În cercuri verzi de apă şi de laur.
Gândindu-te aproape în orele de seară,
Când cerul tot e zbor trandafiriu,
Nălţat spre veacul viitor, târziu
Lumina ta de vrajă mă-mpresoară
Cu raze moi şi blânde de-mplinire;
Şi-o armonie este-ntreaga fire.
Existenţa noastră
Nici apuseni, dar nici soare-răsare;
Pe un pământ al dreptei cumpeniri,
Români a fost să fim, cu mândre firi,
Trăind sub ceruri de transfigurare
Un orizont albastru de-mpliniri,
De văi şi coame, blândă ondulare
De-ncredere în noi şi-ngândurare;
-Floare de colţ pe plai de amintiri.
Pe suflet ni-i gravat adânc, cu sânge,
Un chip de dac ce a murit râzând,
Când hoardele duşmane-au vrut a-l frânge
Iar numele în veci de veci a-i stinge;
Veniţi, crescuţi din mituri, luptând şi apărând,
Siguri ne scriem soarta, o frunză verde-n cânt!
Străbune vetre
În inimi tari de munţi, ori la câmpie,
Aţi înflorit o lume unică
Din zări cu adâncime mitică,
Urcând spre noi, sfidând vremelnicie
Şi întregindu-vă în viaţa cosmică;
Nu v-a distrus a focului urgie,
Ci aţi crescut dintr-o copilărie
De aur, acum, lumină veşnică.
Iar când, sporind cu fiecare an
Un univers de frumuseţi nestinse,
Pe care-am presărat jerbe de vise
Din freamătul contemporan,
Mereu veghind a firii rânduială,
Vă-nscrieţi în durata spirituală.
Suflet şi plai
Cobori uşor în vale, vibrând precum un cânt
Şi porţi cu tine mândru sunete verzi de corn;
Te pierzi în zări de rouă şi mângâieri de zvon
Când cerul se deschide întreg peste pământ.
O, suflete, spre care în linişte-mi întorn
Albastre străluciri din flori de vis, nu sunt
Prin tine-acum aproape de soare, de vânt,
De-auroră, curcubeu, de stele şi de nor?
Tu ţeşi din acest plai de somn şi dor,
Din ape şi din ierburi ce nu mor,
Destinul tău înalt, transfigurat
De zborul alb şi tainic legănat,
Al păsărilor-aştri ce se rotesc pe mări
Ca o bună vestire de pace şi chemări.
Cântec vechi
Sub zodii când senine, când amare,
Precum un vers cadenţele îşi poartă
Pe-a timpului nemărginită roată,
Cobori şi urci singurătăţi astrale
Tu, cântec-vis, cu legănări de soartă,
Cu frumuseţi de plaiuri legendare,
-Oglinda sufletelor milenare,
Crescute-n ritm de mare zbuciumată-
Un echilibru încercând să pună
Între orizontală, verticală,
Din care, peste secole s-apară
O patrie-picior de plai, lumină;
Şi astfel te înalţi nemuritor,
Tu, cântec vechi, înveşmântat în dor.
|
Emilia Stroe 1/20/2019 |
Contact: |
|
|
