Plecăciune Pan Tusk,
Încă sub emoţia reverenţei făcute limbii române şi românilor de
polonezul Tusk, un rar politician al zilelor noastre, nobil, educat,
inspirat, mi-am amintit în dimineaţa asta o întâmplare similară, în
care un român face asta.
Da, un român, chiar un mare patriot român,
ucis mişeleşte lângă o pădure din Strejnic. Este vorba de Nicolae
Iorga. Eram student când am citit asta. Marele nostru istoric,
cărturar de elită, dar şi politician, mergea spre Stockholm parcă,
pentru a ţine o conferinţă promisă. A plecat cu trenul de la Bucureşti
şi până în Peninsula Scandinavă unde se găseşte Suedia, făcea o
săptămână, dacă nu mai mult. Ei bine, în stilul cărturarului care
n-are facultatea piederii vremii şi tăiatului frunzei la căini, s-a
apucat să înveţe limba suedeză spre a ţine discursul de la
Universitatea din Stockholm în limba ţării gazdă, o limbă germanică
grea.
Se spune despre Iorga că ar fi ştiut 14 limbi, pe lângă limba maternă.
Discutând cândva cu Valeriu Râpeanu, la mine la Sângeru, unde ca
director al Editurii Eminescu venise pentru lansarea unei cărţi de
poezie a mamei mele, Virginia Breslaşu, l-am întrebat – el era şi este
specialist în Iorga, căruia i-a dedicat numeroase studii – dacă-i
adevărat, dacă marele nostru cărturar chiar ştia atâtea limbi? Ştia
şapte limbi fără cusur, mi-a răspuns nea Valerică, fiindcă aşa îl
apelam. De aici încolo încep legendele, dar avea într-adevăr o uriaşă
capacítate de a învăţa repede limbi străine, mi-a spus istoricul
literar.
Nicolae Iorga şi-a ţinut, spre uluirea gazdelor, conferinţa de la
Stockholm în limba lor, care-i un derivat al limbilor germanice.
Donald Tusk a citit, sub scenele bogatei istorii a românilor, pictate
pe bolţile Ateneului, un dicurs perfect articulat, lipindu-i părţile
cu materia sufletului şi harului intelectual, îmbinând reverenţa cu
atenţionarea asupra pericolelor de a nu frânge democraţia (pilduitoare
comparaţia cu imposibilitatea de a apăra patru lovituri de la 11
metri, pe care Duckadam a făcut-o posibilă), aşezând alături
performanţa de spirit, amintindu-i pe George Enescu,Tzara, Cioran,
Nichita Stănescu, şi performanţa sportivă a Nadiei Comăneci sau a
Simonei Halep, toate spre a demonstra că Uniunea Europeană nu-i o
utopie, iar România, cu zăcămintele ei de spirit, distinsă şi frumoasă
ca Voroneţul, e aici la locul ei.
Cineva se întreabă dacă politicienii noştri, unii de faţă, alţii
plecaţi cu alte treburi mai importante, au înţeles ceva din lecţia
Tusk? Nu ştiu. Ceea ce ştiu e că istoria noastră n-a dus şi nu duce
probabil lipsă de personalităţi, iar “darul polonez” a fost
experimentat cândva, între cele două războaie, de un român, pe nume
Nicolae Iorga, pe care românii, tot ei, l-au asasinat.
Plecăciune Pan Tusk, tu care vii dintr-o ţară nobilă şi tragică în
lunga ei istorie, ţară în care eu am cunoscut iubirea poloneză,
măreţia medievală a Cracoviei, Nocturnele lui Chopin, în grădina cu
pomi şi pârâu de la Zelazowa Wolla şi încă multe altele pe care nu e
loc să le istorisesc acum.
Domnia ta, Pane, ai reuşit să transformi un eveniment sortit formalului şi uzanţelor care au prins pojghiţă de
plictis, în miracol şi să-i pui aură.
|
Lucian Avramescu 1/18/2019 |
Contact: |
|
|
