Re-Început (de an)
Privesc nostalgică pomul de Crăciun care surprinzător miroase încă a brad proaspăt deși arată tot mai mult a salcie plângătoare sub povara globurilor, încercând să păstrez până la ultima limită timpul sărbătorii, decupat ceremonial în fiecare an din ternul timp profan. Trec, rând pe rând, Revelionul cu șampanie și nelipsitul pește, sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare, purificatoarea Bobotează, ziua Înaintemergătorului Ioan Botezătorul, trepte simbolice în Noul An care dincolo de ritual mă așează repetat la răscrucea dintre eternitatea care se reinventează circular și prezentul imediat netulburat în linearitatea cronologiei.
Mă trezesc în Noul An din poveste în istorie. Povestea e de obicei o parabolă exemplară în care binele învinge răul, generozitatea egoismul, mila nepăsarea și revigorează părți adormite ale spiritului obosit de frecușurile, greutățile ori nedreptățile zilei. Povestea e adâncimea dăinuitoare, neschimbată a ființei. Desigur, nu există nicicând numai poveste sau numai istorie sau mai exact nu ne-am putea salva în istorie fără învățămintele poveștii. Iau, în felul meu (ca fiecare dintre noi de altfel) ce pot din tihna sărbătorilor, din energiile proaspete ale oricărui început și deschid un nou calendar cu liste noi, neapărat cu speranțe, cu planuri mobilizatoare, întinerind cu fiecare gând ce-mi face plăcere.
În ce istorie mă (re)găsesc?
Într-una în care încep a doua jumătate de secol, în care copilul meu mare devine adult, iar cel mic e tot mai ermetizat în camera-i adolescentină, în care soțul meu se întreabă când începem să trăim și pentru noi, în care în liceele fetelor miroase constant a marijuana, iar școala uneia dintre prietenele noastre e închisă sub amenințarea unui atac armat, în care în orașul vecin se închide fabrica ce ținea o zonă întreagă mergând, în care țara “bunului simț” se luptă cu Goliath, în care “simbolul” democrației și libertății vrea să înalțe ziduri, admiră dictaturile, în care Rusia mută armament nuclear în Venezuela, în care Brazilia înlesnește legea armelor, în care economia Germaniei se teme de recesiune, Anglia nu știe pe ce lume trăiește, Franța e (din nou) incendiară, România, în degringoladă politică, morală, lingvistică, e la conducerea Comunității Europene și în plin an electoral, în care tot ce nu convine e știre falsă, manipulare, rea voință, în care lumea pare de-a-ndoaselea, parcă la un pas de apocalipsă.
Sau mai degrabă în una în care la 50 de ani viața îmi este încă înainte, în care fetele mele sunt tot mai frumoase și în drum spre a deveni tot mai mult ele însele definindu-și viitorul, în care soțul meu își face timp pentru el, pentru noi, în care cineva extrem de drag își duce destinul cu demnitate și fiecare zi e o victorie a unei vieți trăite din plin, în care liceele fetelor și ale prietenelor lor sunt în primul rând locuri în care fac muzică, sport, învață latină, fac de-adevăratelea experimente de laborator și proiecte interesante, în care când o ușă se închide se deschide o fereastră, în care când cineva bate cu pumnul în masa dialogului se trezesc voci responsabile și integre încercând să refacă echilibrul, în care armelor li se răspunde cu diplomație, în care corupția, nepotismul și limba de lemn mișcă sinergic valorile morale, competența, creativitatea, în care tragicei viziuni apocaliptice îi stă în față nu o iluzorie, naivă imagine paradisiacă, ci un sănătos purgatoriu în care fiecare avem șansa de a privi lucrurile cum se cade.
În relativismul multidimensional al opiniei, Adevărul, dacă există numai unul, e ca de obicei pe la mijloc și avem deplina libertate interioară de a-l căuta.
Ochiul meu alege cu obstinație seninul și în ziua geroasă va vedea mai ales soarele și cerul albastru, în bradul uscat de Crăciun splendoarea lui verticală și mulțimea de simboluri fericite ale decorațiilor și luminilor. Mintea mea se întinde ca o rețea însetată spre rațiune, înțelepciune, înțelegere, spre acea inteligență creatoare care va duce în continuare lumea spre cunoaștere (și nu spre distrugere). Iar sufletul meu va răscoli în poveste după semne de bun augur, după roditoare auspicii și în cel mai sumbru scenariu, în care aparent nu mai este nimic de sperat, va descoperi “frumuseți colaterale”.
Toronto / ON
|
Lăcrămioara Varga Oprea 1/13/2019 |
Contact: |
|
|
