Vânturile, valurile - Eminescu si sculptorii
Cred cå nu existå sculptor român care så nu fi fost tentat så-si "încerce mâna si talentul" modelând Eminescu. Dacå nu s-a ajuns pânå la finalul încercårii, adicå de a fi instalatå într-un loc public, statuia
Eminescu se aflå pe undeva printr-un colt de atelier sau prin cine stie ce umbrå de depozit asteptând så aparå cumva în luminå.
Eminescu este o încercare pentru un sculptor, atât sculptorul cât si privitorul, cel ce simte nevoia så-l vadå pe Eminescu, asteaptå så-l vadå viu, alåturi de noi, printre noi, nu numai în închipuirea noastrå, în visurile noastre.
Cunosc cazuri când întruchiparea lui Eminescu a ajuns doar o victimå, când s-a ajuns la disperata situatie cå "oricum o fi numai så avem un monument Eminescu în Bucuresti", bine ar fi, un monument atât de måret cât Eminescu însusi". ".unde vei gåsi cuvântul ce exprimå adevårul" si nu în ultimul rând cine va putea rosti acest cuvânt?
"Multe flori sunt dar putine rod în lume or så poarte, toate bat la poarta vietii dar se scutur multe moarte."
Oare sculptorul care-l va putea aråta nouå pe Eminescu trebuie så fie la înåltimea lui Eminescu sau hazardul va juca si el rolul lui pe care-l are asupra noastrå si ne va da statuia mult doritå, uite aßa, când nu te aßtepti, unde nu te astepti si de vreun sculptor fårå nume sau cine mai stie ce pensionar hobist!?
Må îndoiesc cå acest neam românesc va mai fi capabil så mai dea lumii încå un geniu pe måsura celui de care vorbim!
Momentul aparitiei unui asemenea monument trebuie îndelung si misterios pregåtit, se va putea întâmpla asta chiar în zilele noastre? Au fost numeroase concursuri oficiale, sculptorii s-au bulucit så prezinte schite de idei, machete, proiecte de ansamble arhitecturale, piete si locuri publice care så comemoreze numele si opera poetului.
Visul multor sculptori este så aibå sansa så semneze monumente publice crezând cå în felul acesta îsi vor putea lustrui numele, vor råmâne în istoria artelor si, desigur, vor încasa sume de bani frumusele.
Nu cred cå la ora la care ne aflåm, efectuând un sondaj printre trecåtorii din preajma monumentului "Leu" din Bucuresti ori "Statuii Aviatorilor" careva ar putea pronunta numele
autorilor lor. Urmeazå întrebarea: pentru ce aceastå vanitate?
S-au cåutat cu disperare locuri potrivite care så primeascå reprezentarea în bronz sau marmurå a imaginii poetului "drag nouå tuturora", am putea spune.
Oficialii fac oarecari eforturi de al aråta lumii pe Eminescu "turnat în bronz", cum se spune, dar imediat ce se lanseazå proiectul încep si codoslâcurile celor care se dau mai destepti si mai creativi,
astfel se ajunge la rezultatul cå propunerea se sufocå si statuia nu apare. Pe undeva pe dedesubt se lucreazå în aßa fel încât te trezesti cå apare un Eminescu care musai trebuie sustinut cu vorbe si demagogii de cåtre "experti" cå altfel statuia se pråbuseste. Pentrucå, din nenorocire, lumea nu percepe o sculpturå decât prin vorbe, ceeace este cu totul alceva decât prin imaginea ei însåsi.
În expozitii lumea cautå inscriptia prin care vrea så cunoascå numele autorului si titlul lucrårii.
Când o aflå se declarå pårtas cu pictorul si trece la urmåtorul tablou fiind sigur cå pe precedentul l-a priceput, la simtit, la clasificat, etc,. etc.
Când artistul denumeste lucrarea sa "Fårå titlu", consumatorul de artå descumpånit întreabå în dreapta si-n stânga: "vrea într-adevår artistul så ne comunice ceva ori impotenta lui creatoare îßi bate joc de noi?" Privitorul este multumit chiar cu explicatii de felul: "Naturå moartå cu peste fiert pe farfurie rotundå, cutit si furculitå". Titlul nu este altceva decât ce se percepe la prima vedere si doar aici råmâne, pictura este deobicei dincolo de acest titlu, atunci; vorbele îl "ajutå" pe privitor så înteleagå tabloul, arta vizualå?
Dupå aceastå parantezå så revenim la subiectul nostru.
Prin anii '65 în viata artisticå a României a fåcut mare zarvå concursul public pentru ridicarea unui monument, mai aproape de adevår ar fi bine så spunem, o statuie a lui Eminescu în Bucuresti. Frumoaså initiativå din partea Bucurestiului, tentantå confruntare pentru sculptorii în
viatå. Maeßtrii si nemaestrii dau nåvalå. Propuneri, machete la dimensiuni impresionante semnate de diverßi sculptori populeazå câteva piete ale orasului ßi mai ales Cismigiul.
Se discutå fierbinte în preså ßi pe la colturi. Sculptorii, pe deoparte, vor un Eminescu într-o
conceptie modernå, ministerul nu stie ce vrea, scriitorii pe de altå parte vor un Eminescu. un Eminescu. Mai bine de un an de zile se fråmântå chestiunea dar. nici un monument nu se aratå la orizont.
Si proiectul lui Baraschi cade, chestiune care contribuie substantial la însåsi moartea "artistului poporului".
Dupå câtiva ani bucurestenii se trezesc cå "alergåtorii" din fata Ateneului sunt smulsi brutal din locul lor stiut si trimisi mai la vale pe Podul Mogosoaiei nu-i mai vede nimeni si spatiul lor este ocupat de un nud de bårbat care iese din baie cu o cârpulitå în jurul soldurilor. Autori: Gheorghe Anghel=statuia, Pompiliu Macovei=soclu. Scriitorii în frunte cu Geo Bogza cad pe spate de satisfactie, sculptorii uimiti sunt rosi de invidie, publicul înghite ce i se då, porumbeii coboarå de pe frontonul Ateneuui drept pe capul geniului ßi cer boabe trecåtorilor. "Ei, ce ti-am zis?!"
"Îti mai spun io una!": La expozi?ia internationalå de la Paris România vrea så-si împodobeascå salonul ßi cu un proiect de monument Eminescu. Pentru aceasta este ales sculptorul Dimitrie Paciurea. Alt sculptor Oscar Han (poreclit Ham) este unsul ministerului culturii drept comisar al expozitiei. Lada continând sculptura Eminescu, numai aceea, se sfårâmå pe drum si desigur statuia ajunge praf la Paris. "Auzi ce ghinion på nefericita ladå!?" Nu peste mult timp pe malul mårii apare pe un soclu
anost bustul lui Eminescu la fel de banal conceput si modelat precum autorul lui însusi, Oscar Han. Fritz Storck, Cornel Medrea, Ion Jalea, Romulus Ladea, Ion Vlad, Ion Vlasiu, Ion Irimescu, Naum Corcescu, Mircea Stefånescu, etc., etc. precum ßi o altå lungå listå de sculptori ne ajunsi încå celebri, asa cum spuneam la începutul discutiei noastre, au încercat så atingå cu mâna lor "Luceafårul" dar locul ce ar trebui så gåzduiascå statuia geniului românesc este încå pustiu.
Aud cå la atelierele din Aleea Pangratti sunt încercåri de felul acesta, iar unii esteti fac eforturi vådit disperate så sprijine cu vorbe ridicarea monumentului mult asteptat.
Ce ne råmâne de fåcut?
"Så asteptåm så råsarå Luceafårul!"
Nicapetre / Toronto
Nota Observtaor;
Articolul a fost scris de regretatul Nicåpetre (n. 27 ianuarie 1936, Brăila — d. 21 aprilie 2008 Toronto ) , publicat in Observatorul la 4 ianuarie 2008 .
Timp de 15 ani , Nicapetre a avut o rubricå permanantå in Obsevatorul - Note de carierå
|
Nicåpetre 1/13/2019 |
Contact: |
|
|
